Manual implementare custodie unică/Legături personale

Adaugă legături
De la Wikimanuale, o colecţie de manuale libere !

Dacă în trecut se utiliza foarte des "noțiunea de program de vizitare" viziunea modernă în psihologie, justiție și dreptul copilului avansează noțiunea de "program de legături personale" ca o confirmare a conștientizării societății despre nevoile mult mai mari pe care minorii le au în relație cu părinții cu care nu locuiesc în mod permanent (părintele necustodian). Studiile științelor sociale[1] au arătat că schema "clasică" de interacțiune între copil și părintele nerezident de un weekend la două săptămâni este nesatisfăcătoare pentru copil și prejudiciază minorul. Instanțele trebuie să conceapă, pe cât posibil, și dacă părintele în cauză cere acest lucru și dacă distanța dintre locuințele celor doi părinți o permit, programe de legături personale care să implice, în perioada școlară, posibilitatea ca minorul să fie găzduit mai mult de 2 nopți din 14 la celălalt părinte și, pe cât posibil, interacțiuni regulate (câteva ore) între părintele nerezident și minor, la locuința acestuia sau în afara locuinței minorului, și în zilele lucrătoare.

Fundamentarea legală a noțiunii program de legături personale[modificare]

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene[modificare]

„ Orice copil are dreptul de a întreține cu regularitate relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția cazului în care acestea sunt contrare interesului său. ”

—Articolul 24 litera (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

Convenția din 17/07/2006 asupra relațiilor personale care privesc copiii[modificare]

Convenția din 17/07/2006 asupra relațiilor personale care privesc copiii [2]. este documentul care convine să se "înlocuiască noțiunea de "drept de vizită privind copiii" cu aceea de "relații personale privind copiii" și se prevede de asemenea "dreptul copilului separat de unul sau de ambii părinți de a întreține relații personale și contacte directe regulate cu ambii părinți". Vom enumera mai jos articolele cele mai relevante, din acest punct de vedere:


"Art. 2 - Definitii:
În sensul prezentei convenții, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) relații personale:
(i) șederea copilului, limitată în timp, la o persoană menționată la art. 4 sau 5, cu care copilul nu locuiește de obicei, sau întâlnirea dintre copil și acea persoană;
(ii) orice forme de comunicare între copil și acea persoană;
(iii) furnizarea oricăror informații cu privire la copil către acea persoană sau invers"

Totodată, în preambulul acestui document și se arată importanța păstrării legăturilor personale cu alte persoane semnificative în afara celor doi părinți (de exemplu cu bunicii, unchii și mătușile, verii, frații din alte căsătorii, etc.):

"PREAMBUL
fiind de acord să recunoască nevoia copiilor de a întreține relații personale nu numai cu cei doi părinți ai lor, ci și cu anumite alte persoane care au legături de familie cu copiii și importanța pentru părinți și pentru aceste alte persoane de a rămâne în contact cu copiii, sub rezerva protejării interesului superior al copiilor"

Pentru ca apoi articolul 5 să statueze aceasta cât se poate de clar:

"Art. 5 - Relații personale între un copil și alte persoane decât părinții

1. Sub rezerva interesului superior al copilului, pot fi instituite relații personale între copil și alte persoane decât părinții săi, care au cu acesta legături de familie.
2. Statele părți sunt libere să extindă această dispoziție și la alte persoane decât cele menționate la alin. 1, iar acolo unde s-a făcut acest lucru statele părți pot decide în mod liber ce tip de relație personală se aplică, așa cum este definită la art. 2 lit. a)."

Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului[modificare]

Prevederile art. 15 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului:

"Art. 15
(1) În sensul prezentei legi, relațiile personale se pot realiza prin:
a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relații personale cu copilul;
b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia;
c) găzduirea copilului pe perioada determinată de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuiește în mod obișnuit;
d) corespondența ori altă formă de comunicare cu copilul;
e) transmiterea de informații copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menține relații personale cu copilul;
f) transmiterea de informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menține relații personale cu copilul.
(2) Transmiterea informațiilor prevăzute la alin. (1) lit. e) si f) se va face cu respectarea interesului superior al copilului, precum și a dispozițiilor speciale vizând confidențialitatea și transmiterea informațiilor cu caracter personal."

Convenția Europeană a Drepturilor Omului[modificare]

Articolul 8 cu privire la Dreptul la respectarea vieții private și de familie spune:

"Art. 8
1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirii faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora."

Convenția Națiunilor Unite privind drepturile copilului [3][modificare]

"Art. 9
1. Statele părți vor veghea ca nici un copil să nu fie separat de părinții săi împotriva voinței acestora, excepând situația în care autoritățile competente decid, sub rezerva revizuirii judiciare și cu respectarea legilor și a procedurilor aplicabile, că această separare este în interesul suprem al copilului. O astfel de decizie poate deveni necesară în cazuri particulare cum ar fi, de exemplu, în cazul copiilor maltratați sau neglijați de părinți sau în cazul în care părinții trăiesc separat și se impune luarea unei hotărâri cu privire la locul de reședință a copilului.
[...]"

Jurisprudența modernă cu privire la dreptul părintelui necustodian [4].[modificare]

  • "dreptul părintelui părinte necustodian nu se limitează sau, altfel spus, nu este închistat, miniaturizat, într-un simplu program de vizită. Dimpotrivă, acesta este mult mai deplin și profund, înglobând, printre altele, și dreptul de a fi informat, respectiv, de la caz la caz, de a i se solicita acordul în legătură cu deciziile importante care privesc viața copilului."[5]
  • "Astfel, drepturile recunoscute părintelui părinte necustodian – aidoma în legislația noastră – grosso modo constau în: dreptul de vizită, corelat sau nu cu cel de găzduire, dreptul de supraveghere și cel de a veghea (le droit de surveillance e droit de surveiller) asupra întreținerii și educării copilului, asigurându-i astfel prerogativele necesare echilibrării, oferirii unui pol de referință"[6]
  • "Așadar, părintele căruia nu i s-a încredințat copilul are nu numai dreptul de a veghea / supraveghea educația minorului, dar, în același timp, dreptul, corelativ obligația, de a contribui la aceasta. Accepția acestei noțiuni – contribui – nu se limitează doar la o implicare sub aspect pecuniar, termenul în discuție – în cadrul contextului analizat – și potrivit regulilor gramaticale, vizează sprijinul / participarea / aportul la educația minorului și sub aspect spiritual, sufletesc, intelectual."[7]
  • "Tocmai în acest cadru părinte necustodian trebuie, în funcție de împrejurări, fie informat, ori cumulativ, informat și să îi fie solicitat acordul, asupra deciziilor importante care privesc și se invesc în viața minorului. Ne-împărtășind acest cadru ideatic, într-o interpretare per a contrario, rolul părintelui părinte necustodian s-ar limita la cea a unui banal spectator, de simplu debitor al unei pensii de întreținere – poate poetic, dar trist, pe o scenă unde se desfășoară rolul vieții copilului său. Această ipostază sine qua non nu-i este deloc oportună, a fortiori în discrepanță flagrantă cu principiul interesului superior al copilului, prin favorizarea excesivă și nejustificată a celuilalt părinte –căruia i-au fost conferite drepturile părintești –corelativ cu lipsirea de motivare și implicare, dezamăgire a părintelui părinte necustodian, care se vede neputincios, bunăoară, în fața influenței exercitată de fostul soț și familia acestuia asupra minorului. De asemenea, cum just s-a opinat, această variantă de abordare nu ar fi conformă concepțiilor sociale moderne, cunoștințelor actuale de psihologie și nici tendințelor recente ale legiuitorului contemporan." [8]
  • "În fine, dreptul părintelui necustodian de a supraveghea / veghea educația minorului nu este unul a posteriori – după ce deciziile au fost luate – ci el trebuie consultat prealabil la luarea acestora. Este vorba despre decizii importante care privesc viața minorului, exemplificativ, cum ar fi, alegerea instituției de învățământ, educația religioasă, medicamentația ce trebuie administrată în anumite situații, ne-referindu-ne și excluzând cele strict cotidiene, zilnice, bunăoară, obiceiurile alimentare sau vestimentația"[9]
  • "Cum am încercat a reliefa, dreptul de supraveghere/ veghere din discuție, nu reprezintă o simplă carcasă goală, o satisfacție academică, un privilegiu lipsit de conținut care nu poate fi transpus în practică, în concreto, ci dimpotrivă, se manifestă în multiplele nuanțe/ modalități, printre care și cele prezentate în laboriosul petit din rândurile anterioare. Totuși, întinderea drepturilor analizate se mărginesc acolo unde intră în conflict, aducând atingere și vătămând principiul interesului superior al copilului. "

Rolul părintelui necustodian (în general tatăl)[modificare]

  • Legea nr. 272/2004 subliniază importanța rolului tatălui în creșterea și educarea copiilor, precizând că „ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor“ (art. 31.1). Această responsabilitate trebuie văzută sub forma unei implicări active în toate aspectele vieții copilului. Tatăl trebuie să joace un rol activ în viața copilului – să comunice, să se joace, să se implice în activități comune, să stabilească și să explice reguli – , implicarea ambilor părinți având beneficii incontestabile pentru dezvoltarea psihosocială a copilului. Este cunoscut faptul că familiile monoparentale se numără printre grupurile sociale cele mai vulnerabile. Un copil crescut și educat cu dragoste și responsabilitate de ambii părinți, chiar și atunci când aceștia nu locuiesc împreună, are șanse mult mai mari de integrare și reușită socială. [10]
  • "Chiar dacă autoritatea mamei se manifestă mult mai direct și mai continuu în viața curentă a copilului, nu există îndoiala că tatăl reprezintă în ochii lui autoritatea supremă. Deși tatăl stabilește în tot mai strânsă înțelegere și de comun acord cu mama ceea ce s-ar putea numi “politica ” familiei și valorile care prevalează în cuprinsul acestei politici, tradiția și circumstanțele socio-economice fac din el agentul prin care familia se leagă de mediul material și social mai larg, pentru că funcția sa esențială este esențial exterioară căminului. Fără a minimaliza câtuși de puțin autoritatea prin care mama se impune în ochii copilului, se poate totuși considera că autoritatea paternă se colorează cu o nuanță proprie pentru că, mai fundamental decât mama." (citat din articolul Familia monoparentală (pagina 21) care se poate descărca de aici sau de aici)
  • "Într-adevăr, tatăl este acela care face pe copil să iasă din starea de ne-diferențiere cu mama, conducând astfel primele lui trăsături de individualizare, și, care prin prezența sa, îl orientează dincolo de acel univers imediat format de sfera maternală. [...]. Prin prezența sa în cămin, tatăl provoacă oarecum pe băiat să fie masculin și pe fată să fie feminină; în felul acesta, el le face un serviciu considerabil, și anume acela că ajută și pe băiat și pe fată să se instaleze în caracteristicile sexuale lor și să vadă în acest lucru un fapt pozitiv. IDEM (pagina 22)
  • "Specialiștii au ajuns la concluzia că neimplicarea sau absența tatălui din viața copilului duce la interiorizare, la un comportament deviant, la abandon școlar. Într-un cuvânt la apariția problemelor de adaptare socială a adolescenților, mai ales în cazul băieților. Mai mult copilul devine foarte răsfățat, egocentric și consideră că lui i se cuvine orice fără să tina cont de cei din jurul său. Altfel spus devine un copil cu probleme care nu se pot repara ușor și care îl vor urmări toată viața. [...] este chiar plăcut, să vedem că tatăl, pe lângă rolul biologic necontestat, se implică și în educarea și dezvoltarea psihologica a copilului. Astfel, părinții, atât mama cat și tatăl au sau ar trebui să aibă același rol în evoluția și dezvoltarea psihologică a celui mic. " (citat din articolul Absența tatălui/mamei din familie preluat de pe pe ScriDB și care se poate descărca de aici).

Importanța relației dintre copil și părintele necustodian[modificare]

Există foarte multe studii de specialitate [în străinătate] care converg spre concluzia nevoii de implicare mai mare a părintelui necustodian, în general tatăl, în creșterea și educarea minorilor, studiile evidențiind efectele benefice pe care o legătură solidă cu tatăl o are asupra dezvoltării copilului și asupra reducerii efectelor adverse ale divorțului:

  • Troxel & Matthews (2004) arată că absența fizică a părintelui necustodian, diminuarea căldurii și responsivității determină reducerea disponibilității fizice și psihologice a părinților, fapt care amplifică distresul emoțional la copii ce trec prin experiența divorțului.[11]
  • Amato si Sobolewski (2005) [12] arată că apropierea de părinți usurează adaptarea psihologică în urma divorțului iar Kari Moxnes (2003) [13] a observat că cei mai mulți dintre copiii care mențineau legătura cu tatăl sunt mulțumiți.
  • Shek (2000) [14] a realizat un studiu care ne arată cum calitatea relației maritale prezice bunăstarea părinților, iar calitatea relației maritale în cazul tatălui si bunăstarea psihologică a acestuia prezice relația tată - copil.
  • Amato (2003) [15] realizează o paralelă între rezultatele unor anchete sociologice si unele calitative realizate de Judith Wallerstein. Comparația celor două tipuri de rezultate arată că cele mai multe studii, în concordanță cu studiile lui Wallerstein în versiunea moderată, converg spre ideea că divorțul părinților reprezintă un factor de risc pentru bunăstarea psihologică a copiilor odată ajunși la maturitate;
  • Amato si Booth (1991) [16] arată că în măsura în care calitatea relației părinte – copil este una bună riscurile pe care le implică divorțul sunt relativ mici.
  • Guttman (1993) [17] reia rezultatele unor studii care arată că procesele din cadrul familiei influențează bunăstarea copilului mai mult decât tipul familiei, iar lucrările mai vechi (Hess si Camara, 1979 cf. Guttman, 1993) arată că cel mai puternic predictor al bunăstării copilului este relația părinte – copil.
  • Steittmatter si Jones (1982) [18] analizează influența stilului parental asupra stimei de sine a copiilor, si arată că acei copii care îsi percep părinții ca fiind mai puțin autoritari si mai democratici au stima de sine mai ridicată.
  • Amato si Sobolewski (2005) arată că apropierea de părinți usurează adaptarea psihologică în urma divorțului iar Kari Moxnes (2003) a observat că cei mai mulți dintre copiii care mențineau legătura cu tatăl sunt mulțumiți.
  • Amato si Sobolewski (2001) [19] arată că efectele negative ale divorțului asupra sănătății mintale ale copiilor sunt mediate de trei procese: situația socio–economică (prin educație si venit), calitatea relației părinte copil si instabilitatea relațiilor, iar din punct de vedere statistic cel mai puternic efect este acela al calității relației părinte – copil.
  • McLanahan (1999) [20] arată că, în medie, copiii care cresc fără tată sunt mai puțin adaptați decât copiii care se dezvoltă avându-i alături pe ambii părinți.
  • Marsiglio si colegii săi (2000) [21] arată că este importantă calitatea interacțiunii tată – copil, iar tații joacă un rol important în viața copiilor în măsura în care comportamentul si atitudinea față de copil sunt adecvate, iar stilul parental adoptat este democratic.
  • Conform lui Moxnes (2003) [22] care aplică teoria sistemelor familiale, separarea părinților este o problemă pentru copil pentru că are ca rezultat modificarea structurii familiei; problemele generate de aceste schimbări sunt evitate dacă familia mononucleară dinainte de divorț devine una binucleară după divorț [n.n. accesul cvasinelimitat la ambii părinți]
  • Kirby (2002) [23] afirmă, în baza teoriei controlului social că relațiile sociale puternice, în special acelea dintre părinți și copii fac ca probabilitatea implicării copilului în comportamente indezirabile din punct de vedere social să scadă, în vreme ce teoria socializării avansează ideea că sprijinul, supravegherea si modelele de comportament oferite de părinți afectează dezvoltarea si bunăstarea copiilor; în contextul separării influența benefică a acestora se va reduce
  • Din perspectivă constructivistă observăm că anumite relații si aranjamente sociale generate de divorț sunt încă în curs de definire (nu avem patternuri stabilite) și pot fi studiate prin cu ajutorul metodelor constructiviste. În acest context diversitatea a crescândă a aranjamentelor de locuire pentru tați si copii în zilele noastre trebuie recunoscută (Marsiglio si alții, 2000).
  • Ionela Crișan [24] prin cele trei cercetări intreprinse ca parte a tezei de doctorat afirmă că rezultatele (obținute cu ajutorul a trei metode diferite [25]) că e mai importantă din punctul de vedere al bunăstării copilului calitatea relației cu părinții decât tipul familiei [părinți divorțați sau căsătoriți, părinți locuind cu minorul sau nu, n.n.].
  • Hanselmann aprecia că absența tatălui în timpul copilăriei are ca efect suprimarea dorinței de realizare a copilului, a dorinței de "a deveni cineva" și împiedica elaborarea unui ideal profesional. El considera că copilul fără tată nu poate dobândi încrederea în sine necesară pentru a-și fixa obiective și pentru a încerca să le atingă, și că el devine cu mai multă greutate conștient de valorile supraindividuale care trebuie sa-i condiționeze comportamentul. (citat din articolul Familia monoparentală (pagina 22) care se poate descărca de aici sau de aici)

Psihologii despre rolul tatălui în viața copiilor[modificare]

Concluzii[modificare]

  • În conformitate cu nouțiunea nou introdusă de program de legături personale și luând în considerare numeroasa literatură de specialitate care dezvăluie efectele benefice pe care implicarea mai amplă a părintelui necustodian în viața minorlului, recomandarea noastră este de a se construi programe de vizitare mai largi, care să permită efectiv construirea și menținerea relațiilor de atașament dintre părintele necustodian si minor.
  • Situația curentă din justiția română care, cu mici excepții acordă un program de vizitare simbolic și total insuficient nevoilor psiho-emoționale ale minorilor, trebuie să se schimbe. Această schimbare este cu atât mai mult necesară în contextul în care România se aliniază la trendul general din lume de implementare a custodiei comune.
  • Până la intrarea în vigoare a custodiei comune, recomandarea pe care o facem judecătorilor este de a se relia noiii jurisprundențe în materia implementării programelor de vizitare care urmărește introducerea unor programe de legături personale mai ample care să exceadă noțiunea de un weekend la două săptămâni și care să implice posibilitatea ca minorul să poată să își acceseze părintele (necustodian) cvasi permanent și în timpul zilelor săptămânii.

Referințe[modificare]

  1. ↑ de pildă studiul Kelly, J. (1988), Adaptarea pe termen lung a copiilor în urma divorțului: constatări convergente și implicații practice. Journal of Family Psychology, 2(2), 119-139. care se poate consulat aici
  2. ↑ Convenţia a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 257 din 17/04/2007. Actul a intrat în vigoare la data de 17 aprilie 2007 prin adoptarea legii 87/2007 şi poate fi descărcat de aici
  3. ↑ Convenţia Naţiunilor Unite privind drepturile copilului poate fi descărcată de aici
  4. ↑ Denumirea ca de altfel şi textele de mai jos provin dintr-un excelent articol publicat de domnul Bogdan Ionescu în revista Curierul Juridic nr. 2/2010. Domnul Ionescu folosește pe parcursul articolului său denumirea de părinte non gardien, noţiune preluată din sintagma dreptului francez şi care desemnează părintele căruia nu i s-a încredinţat minorul. Pentru coerenţă însă, ne-am permis să redenumim în cadrul citatelor preluate termenul de părinte non gardien cu denumirea consacrată de părinte necustodian
  5. ↑ Bogdan Ionescu, Considerente asupra drepturilor părintelui căruia nu i s-a încredinţat copilul articol publicat în Curierul Juridic nr. 2/2010 şi care se poate descărca de aici
  6. ↑ O. Bourguignon, J.L. Rallu, I. Thery, Du divorce et des enfants, Presses Universitaires de France, 1985, p. 92. (citatul este în fapt citatul autorului articolului, articolul complet se poate descărca de aici)
  7. ↑ Bogdan Ionescu, Considerente asupra drepturilor părintelui căruia nu i s-a încredinţat copilul articol publicat în Curierul Juridic nr. 2/2010 şi care se poate descărca de aici
  8. ↑ Bogdan Ionescu, Considerente asupra drepturilor părintelui căruia nu i s-a încredinţat copilul articol publicat în Curierul Juridic nr. 2/2010 şi care se poate descărca de aici
  9. ↑ În vederea acestor solide argumentaţii, preluând şi dezvoltând cadrul ideatic, am consultat: M.D. Castelli, D. Goubau, Le droit de la famille au Québec, ed. a V-a, Les Presses De L’université Laval, 2005, p. 333-345, cu numeroasele referinţe citate – după ştiinţa noastră nu cunoaştem în doctrina română nicio referire, fi e ea chiar en passant, referitoare la această problematică; Interesant că drepturile în discuţie se regăsesc statuate expresis verbis în numeroase legislaţii străine, de exemplu art. 155 C.civ. italian, unde părintele căruia nu i s-a încredinţat copilul are dreptul şi obligaţia de a lua marile decizii privitoare la copil, împreună cu celălalt părinte, precum şi de a supraveghea educaţia şi ghidarea sa morală. În acest sens a se vedea K. Boele-Woelki, B. Braat, I. Sumner, op. cit., p. 288; Pentru un studiu aprofundat a se vedea F.D. Défossez, C. Choain, L’autorité parentale en question, Septentrion, 2003, p. 211-213, pentru a trimite doar la analiza şi explicarea câtorva texte net superioare dispoziţiilor interne, art. 374 C.civ. belgian, respectiv art. 275 C.civ. elveţian.(citatul este în fapt citatul autorului articolului, articolul complet se poate descărca de aici)
  10. ↑ Citat din Manualul Rolul şi responsabilităţile judecătorilor şi procurorilor în protecţia şi promovarea drepturilor copilului editat de către Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Drepturilor Copilului (Bucureşti), Editura Trei, 2006, ISBN (10) 973-707-109-3 ; ISBN (13) 978-973-707-109-5. Citatul se regăseşte la pagina 20. Manualul complet se poate descărca de aici sau de aici.
  11. ↑ Troxel, W. M., & Matthews, K. A. (2004). What are thecosts of marital conflict and dissolution to children’sphysical health? Clinical Child and Family Psychological Review, 7, 29–57., concluzie citată în articolul Medierea în disputarea custodiei minorilor scris de psihologul Borlean Camelia-Anca în revista Revista Medierea, nr. 2
  12. ↑ Amato, P. R., Sobolewski, J. M. (2001) The Effects of Divorce and Marital Discord on Adults Children's Psychological Well-Being în American Sociological Review, 66, 6.
  13. ↑ Moxnes, K. (2003) Risk Factors in Divorce: Perceptions of the Children Involved, Childhood 10.
  14. ↑ Shek, D. T. L. (2000) Parental Marital Quality and Well – Being, Parent Child Relational Quality, and Chinese Adolescent Adjustment, The American Journal of Family Therapy, 28,2.
  15. ↑ Amato P. R. (2003) Reconciling Divergent Perspectives: Judith Wallerstein, Quantitative Family Research, and Children of Divorce în Family Relations, 52, 4.
  16. ↑ Amato P. R., Booth A. (1991) Consequences of Parental Divorce and Marital Unhappiness for Adult Well-Being în Social Forces, 69, 3.
  17. ↑ Guttman, J. (1993) Divorce in a Psychosocial Perspective: Theory and Research, Lawrence Erlbaum Associates, Inc., Hillsdale.
  18. ↑ Steitmatter, J., Jones, R, M. (1982) Perceived Parent and Teacher Socialization Styles on Self Esteem in Early Adolescence, The Journal of Early Adolescence, 2.
  19. ↑ Amato, P. R., Sobolewski, J. M. (2001) The Effects of Divorce and Marital Discord on Adults Children's Psychological Well-Being în American Sociological Review, 66, 6.
  20. ↑ McLanahan, S. S. (1999) „Father Absence and the Welfare of the Children” în E. M. Hetherington, (ed.) Coping with Divorce, Single Parenthood and Remarriage: A Risk and Resilience Perspective, Lawrence Erlbaum Associates, Mahwah.
  21. ↑ Marsiglio, W., Amato, P., Day, R. D., Lamb, M. E. (2000) Scolarship on Fatherhood in the 1990s and Beyond, Journal of Marriage and Family, 62,4.
  22. ↑ Moxnes, K. (2003) Risk Factors in Divorce: Perceptions of the Children Involved, Childhood 10.
  23. ↑ Kirby B. J. (2002) The Influence of Parental Separation on Smoking Initiation in Adolescents, The Journal of Health and Social Behaviour, 43, 1.
  24. ↑ Ionela - Raluca Crisan, teză de doctorat, Cluj, 2010. Sumarul se poate descărca de aici
  25. ↑ una dintre metode, cantitativă a inclus evaluarea unui eşantion de 568 de elevi din judeţul Cluj, o a dua metodă, calitativă, a studiat calitatea relaţiei dintre copii folosind un interval unde la un capăt sunt copiii care nu au nici un fel de legătură cu părinţii biologici (taţii) [sau întâlnirile cu acestia sunt atât de rare iar sprijinul părintelui pentru copil lipseste cu desăvârsire încât aproape putem considera relaţia ca fiind inexistentă] iar la celălalt capăt al intervalului sunt copiii care ţin legătura cu părinţii lor, se întâlnesc sau vorbesc zilnic la telefon, primesc atenţie, sprijin moral si material din partea părinţilor, ajutor la teme, sau alte beneficii, în cazul în care copilul are nevoie de ele. Undeva la mijloc putem plasa copiii ai căror părinţi ţin legătura cu ei, uneori le acordă chiar sprijin financiar, însă nu le acordă atenţia de care copiii au atâta nevoie

Inserați textul neformatat aici Text la indice

Adus de la „https://ro.wikibooks.org/w/index.php?title=Manual_implementare_custodie_unică/Legături_personale&oldid=31013”