Manual implementare custodie unică/Rolul tatălui în dezvoltarea copilului

De la Wikimanuale, o colecţie de manuale libere !
Salt la: navigare, căutare

Există nenumărate studii cu privire la rolul important pe care tatăl trebuie să îl joace în viața copiilor chiar și după pronunțarea divorțului. Aceasta este cu atât mai mult de actualitate cu cât, și situația legislativă care implică custodie unică, tații sunt defavorizați cu privire la acordarea custodiei:

Într-o meta-analiză a 63 studii despre rolul tatălui nerezident în bunăstarea copilului, Amato și Gilbreth (1999) au constatat că autoritatea parentală și sentimentele de apropiere între tată și copil au legătură cu bunăstarea copilului. Mai mult decât suportul financiar pentru copil, autoritatea parentală a tatălui a fost cel mai consistent predictor al rezultatelor privind rezultatele școlare, problemele de externalizare (comportamentale) precum și problemele de internalizare (emoționale). Cercetătorii Amato și Gilbreth's (1999) au demonstrat că implicarea tatălui nerezident, apropierea dintre copil și tată, precum și exercitarea autorității de către tată s-au asociat pozitiv cu adaptarea comportamentală, adaptarea emoțională, și rezultatele școlare ale minorilor. Copii din custodie comună au prezentat o mai bună adaptare în relațiile cu părinții și au petrecut durate semnificative de timp cu tații lor, ceea ce a creat mai multe ocazii de exercitare a autorității parentale a tatălui [1]

Viziunea modernă asupra rolului părinților în creșterea și educarea minorilor[modificare]

Legea 272/2004 care a fost introdusă în spiritul și ca avanpremieră a custodiei unice, specifică cât se poate de clar că responsabilitatea de a educa, îndruma și a sfătui le revine ambilor părinți indiferent de statutul lor civil (căsătoriți, divorțați sau niciodată căsătoriți). Cităm din manualul ANPDC [2] care întărește cât se poate de clar perspectiva cu privire la rolul pe care tatăl (persoana care în general nu primea custodia minorilor în jurisprudența comunistă) ar trebui să îl joace în viața copiilor săi chiar și când apare un divorț:

  • "Tatăl trebuie să joace un rol activ în viața copilului - să comunice, să se joace, să se implice în activități comune, să stabilească și să explice reguli - implicarea ambilor părinți având beneficii incontestabile pentru dezvoltarea psihosocială a copilului. Este cunoscut faptul că familiile monoparentale se numără printre grupurile sociale cele mai vulnerabile. Un copil crescut și educat cu dragoste și responsabilitate de ambii părinți, chiar și când aceștia nu locuiesc împreună, are șanse mult mai mari de integrare și reușită socială."
  • Kamo (1988) a constatat că, în medie, tații se ocupă de 36% din volumul de activitați domestice (sarcinile domestice plus de îngrijire a copilului), care au crescut la 41% în cazul în care ambii soți sunt angajați cu normă întreagă și 43%, atunci când ambii câştigă aproximativ aceeași sumă de bani.[3]

Lipsa tatălui din familie[modificare]

Într-o analiză a mai multor sondaje efectuate în Statele Unite, McLanahan (1999) [4] a constatat că absența tatălui datorată unui divorț este asociată cu rezultate școlare mai slabe, atât pentru băieți cât și pentru fete, o adaptare mai slabă la piața forței de muncă (de exemplu, șomaj) pentru băieți, și sarcini la vârste mai mici pentru fete. În 2010 sociologul britanic Mark Stibbe a publicat I Am Your Father (“Eu sunt tatăl tău”). Acesta a descris efectele dezastruoase ale lipsei tatălui din familiile din Marea Britanie. 75% din familiile britanice care primesc asistenta sociala de la guvern sunt familii din care lipsește un părinte, de obicei tatăl. În doar 15% din aceste familii este prezent soțul și soția. 15% din toți copiii născuți în Marea Britanie se nasc în familii unde tatăl e absent, iar pe 7% din certificatele de naștere emise în Marea Britanie nu se înscrie numele tatălui pentru ca e necunoscut. Consecințele asupra copiilor din familiile în care tatăl lipsește sunt din cele mai rele: 75% dintre copiii crescuți fără tata au o predispoziție mai mare ca ceilalti copii sa aibă rezultate slabe la învățătură și să abandoneze școala, 70% să fie consumatori de droguri, 50% să devina dependenți de alcool, 40% să trăiască în datorii, 35% sa fie șomeri. 70% din adolescenții recidiviști sunt tineri crescuți fără tată. În 2008 11.000 de copii britanici au fost tratați pentru dependența de droguri și alcool. Actualmente, Marea Britanie are incidența cea mai ridicata din Europa Occidentală la categoria sarcinii adolescentelor.

Date statistice[modificare]

  • După David Blakenhorn, autorul cărții Fatherless America (“America fără tați”), datele statistice privind copiii crescuți fără tată sunt deosebit de sumbre și fără precedent. Aproximativ 30% din copiii americani sunt născuți în familii cu un singur părinte, iar în comunitatea de culoare acest procent se ridica la 68%. Copiii fără tată au un risc mult mai mare de a abuza de droguri sau de alcool, de a dobândi boli mintale, tendințe de suicid, performanță școlară deficitară, sarcini în timpul adolescenței și delicvență. Aceste statistici provin de la Departamentul Sănătății și Serviciilor Sociale a Statelor Unite, și de la Centrul de Statistici de Sănătate.
  • Peste jumătate din copiii care locuiesc doar cu mama trăiesc în sărăcie, o rata de 5-6 ori mai mica decât a copiilor care trăiesc cu ambii părinti. Abuzul copiilor este mai des întâlnit în familiile cu un singur părinte decât în familiile cu ambii părinți. 63% din suicidurile tinerilor provin de la cei care nu au tată, afirmă Biroul de Recensământ al Statelor Unite.
  • 72% din adolescenții criminali au crescut fără tată, la fel și 60% din tinerii care comit viol, precizează un studiu a lui D. Cornell publicat in Behavioral Sciences and the Law (“Științele Comportamentale și Dreptul”).
  • 63% din peste 1500 de directorii de întreprinderi și directori de personal care au fost anchetați susțin ca nu se justifică ca un tată să părăsească familia după nașterea unui copil.
  • 71% din abandonurile școlare în timpul liceului provin din familii în care tatăl lipsește, avertizează un raport al Asociației Naționale a Directorilor de Licee Americane.
  • 80% din tinerii care fac violuri sadice provin din case in care tatal lipseste, sustine un raport publicat în publicația Criminal Justice & Behavior (Comportament și Justiție Penală).
  • În familiile din America în care doar mama este prezenta rata sărăciei este de 66%. 90% din copiii care fug de acasă provin din familii în care tatăl nu este prezent. Copiii proveniți din familii întregi, cu venit bugetar redus, întrec semnificativ din punct de vedere academic pe cei proveniți din familii înstărite dar cu un singur părinte. Nivelul reușitelor academice este de două ori mai mare la cei care provin din familiile integre susține un studiu realizat de Fundația Charles F.Kettering.
  • 85% din toți copiii care manifestă tulburări de comportament provin din familii despărțite afirmă și Centrul de Control al Bolilor din America. Fetele care locuiesc cu tați vitregi sau prieteni ai mamei sunt mult mai predispuse la abuz sexual decât cele care locuiesc cu tații lor naturali. Fetele crescute de mame singure sunt cu 53% mai predispuse să se căsătorească în adolescență, 111% să aibă copii în adolescență, 162% să aibă copii nelegitimi și 92% să divorțeze.
  • Un sondaj de amploare efectuat la sfârșitul anilor 80 a descoperit că 20% din tații divorțați nu și-au văzut copiii în ultimul an iar 50% îi văd doar de câteva ori pe an. Rata criminalității juvenile, comisă în mare majoritate de adolescenți, a crescut de șase ori față de 1992.
  • Într-un studiu longitudinal efectuat pe un număr de 1197 elevi de clasa a patra cercetătorii au observat nivele crescute de agresiune la băieții crescuți de mame singure în comparație cu cei crescuți de ambii părinți. Studiul a fost publicat în The Journal of Abnormal Child Psychology (Jurnalul Phihologiei Anormale a Copilului).
  • Rezultatele la testele de aptitudini școlare sunt mai scăzute cu 70 de puncte in ultimele doua decenii la copiii din familiile cu un singur părinte, aceștia tinzând să obțină scoruri mai mici la testele standardizate și note mai mici la școală, afirmă și raportul Serviciului de Cercetare al Congresului American.

Influența benefică a tatălui =[modificare]

  • “Rolul şi funcţia taţilor nu mai sunt aceleaşi ca acum cincizeci de ani. Locul pe care îl ocupă sau pe care ar trebui să-l ocupe lângă fiica lor, încă din primii ani de viaţa ai acesteia, s-a schimbat considerabil. S-a trecut de la un model patriarhal, inaccesibil, la un model paternal cu care o fiică poate direct să se identifice, cu condiţia ca acest lucru să merite efortul. Şi, inevitabil, relaţia între un tată şi fiica lui s-a modificat din această cauză. Astăzi, un tată participă afectiv şi concret la formarea fiicei lui încă din primele ei luni de viaţă; toate studiile pe această temă confirmă acest lucru. Ce transformare în doar câteva decenii! Astăzi, mai mult decât ieri, fetele se pot identifica cu tatăl lor în toate domeniile vieţii: în viaţa şcolară, în modul lor de viaţă, în independenţa pe care o au, în viaţa afectivă şi amoroasă, în reuşita socială.” (Alain Braconnier – Cum să fii un tată bun pentru fiica ta)
  • “Un studiu semnat de Marissa Diener (2002) la University of Utah a demonstrat că bebeluşii (în vârstă de 12 luni) care au o relaţie apropiată cu tatăl lor par mai rezistenţi la stres decât ceilalţi. Bebeluşii care au avut o relaţie bună cu taţii lor au folosit mai multe strategii interpersonale decât ceilalţi. Concluzia autoarei are implicaţii deosebite: "se pare că există ceva unic la taţi, care le conferă copiilor oportunităţi diferite de a-şi regla emoţiile" (Broughton, 2002 pag. Al).
  • Studii cum ar fi cel realizat de Pruett (1987) au arătat că bebeluşii de şase luni, ai căror taţi se jucau frecvent cu ei, au înregistrat scoruri superioare la Testul Bailey privind Dezvoltare Mentală şi Motrice. Parke (1981) a observat că acei copii ai căror taţi au petrecut mai mult timp cu ei erau mai activi social şi puteau face faţa mai bine situaţiilor de stress, în comparaţie cu copiii relativ lipsiţi de o interacţiune substanţială cu taţii lor. O a doua femeie nu poate juca rolul tatălui. De fapt, McLanahan şi Sandefur (1994) au constatat că copiii care locuiau cu mama şi bunica se descurcau mai prost la adolescentă, în comparaţie cu cei care locuiau cu un singur părinte. Biller (1993) a concluzionat că bărbaţii care fuseseră lipsiţi de tată aveau acum şanse mai mari să recurgă la comportamente agresive, masculine, oarecum recuperatorii. Studiul său, bazat pe mai mult de 1.000 de surse separate, a demonstrat în mod repetat efectul pozitiv al taţilor asupra copiilor.
  • Pruett (1993) a sumarizat deosebita lucrare a lui Erik Erikson, unul dintre cei mai apreciaţi psihologi în domeniul dezvoltării, care a remarcat că mamele şi taţii iubesc în maniere diferite. Iubirea taţilor este caracterizată prin instrumentalitate şi mai multe aşteptări, în timp ce iubirea mamelor este mai protectivă, mai expresivă şi mai integratoare. Mamele au grijă de cei mici. Taţii îi supraveghează. Mamele sunt îngăduitoare. Taţii negociază. Taţii se concentrează pe relaţiile extra-familiale, pe abilităţile sociale şi pe legarea de prietenii. Adolescenţii care au relaţii bune cu taţii lor posedă abilitaţi sociale superioare, manifestă mai multă încredere şi sunt mult mai siguri pe ei. Acolo unde există un tată în casă, sunt mai puţine cazurile de relaţii sexuale la adolescenţi.

Care sunt consecinţele lipsei tatălui?[modificare]

  • Alfred Masser, psihiatru la Northside Hospital din Atlanta, Georgia, a remarcat faptul că tot mai mulţi copii care solicită asistentă psihiatrică suferă de pe urma lipsei tatălui (1989). Blankenhorn (1995) a arătat că lipsa tatălui este cauza primară a declinului copiilor în societatea de azi, fiind asociată cu probleme sociale cum ar fi sarcini la adolescentă, abuz infantil şi violentă casnică împotriva femeii.
  • Cercetările extensive desfăşurate în timp au dovedit categoric importanţa mamelor în dezvoltarea sănătoasă a copiilor. Cercetările recente oferă dovezi clare privind importanţa taţilor în dezvoltarea sănătoasă a copiilor. Există dovezi la fel de suficiente şi în ceea ce priveşte consecinţele lipsei tatălui şi relaţia dintre această şi dificultăţile serioase din viaţa copiilor, dar şi costurile pentru societate.” (prof. dr. univ. A. Dean Byrd - Complementaritatea genurilor şi creşterea copiilor: tradiţia şi ştiinţă sunt de acord) Dr. Byrd este preşedintele Fondului Thrasher pentru Cercetare şi profesor de medicină la University of Utah, cu activitate în cadrul Ministerului Familiei şi Medicinei Preventive şi în cadrul Departamentului de Psihiatrie. În plus, dr. Byrd deţine funcţia de director adjunct în cadrul Departamentului de Studii Familiale.

Războiul societății împotriva tatălui[modificare]

David Blankenhorn susține că America nu se confruntă doar cu pierderea taților, dar, de asemenea, cu eroziunea idealului de tată. Puțini oameni se îndoiesc de rolul pe care mama il are, afirmă și Popenoe, dar din ce în ce mai mult se ridică întrebarea dacă tații sunt cu adevărat necesari și mulți spun că este doar un rol social pe care alții - mame, parteneri, tați vitregi, unchi și mătuși și bunici - îl pot juca.

Tatilor – Va Vrem Banii!![modificare]

"Scala divorțurilor în Occident, începând cu 1960, nu are precedent istoric cunoscut, afirmă Lawrence Tone, un cunoscut istoric al familiei de la Universitatea Princeton. Așa ceva n-a mai fost în ultimii două mii de ani sau poate mai mult". Luați în considerare ce s-a întâmplat cu copiii. Majoritatea estimărilor arată că doar 50% din copiii născuți între 1970-1984 mai locuiesc cu părinții naturali la vârsta de 17 ani. Este o scădere de aproape 80% în comparație cu statisticile precedente.

În ciuda interesului actual în ce privește implicarea taților în familie, majoritatea studiilor și a cercetărilor se centrează pe mame și copii, dar nu pe tați. Agențiile de îngrijiri sociale și alte multe organizații exclud tații, de multe ori fără să vrea. Începând cu sarcina și până la naștere majoritatea vizitelor medicale sunt efectuate atunci când tații sunt la lucru. La fel și vizitele pediatrice. Dosarele școlare și fișele de asistență a organizațiilor cu prestații familiale includ numele copiilor și al mamei, dar exclud pe cel al tatălui. În majoritatea acestor agenții pereții sunt vopsiți în culori pastelate, tablourile de pe pereți includ poze cu mame, flori și bebeluși, în camerele de așteptare revistele de răsfoit sunt pentru femei, iar angajații sunt predominant de sex feminin. În birourile de asistență socială tații nu sunt implicați, iar atunci când un control la domiciliu este efectuat iar un bărbat deschide ușa, de obicei este cerută mama pentru comunicare. Date fiind toate aceste scenarii, taților li se comunică că sunt invizibili sau irelevanți în bunăstarea copiilor lor, în afara suportului financiar.

Influența taților în caracterul copiilor[modificare]

Popenoe și mulți alții au examinat cu de amănuntul rolul taților în creșterea copiilor și au găsit diferențe uimitoare comparat cu cel al mamelor. Spre exemplu, o dimensiune des trecută cu vederea a rolului de tată este jocul. De la nașterea copilului până la adolescență tații pun mai mult accentul pe joacă decât pe educație. Jocul este atât un stimulator fizic cât și mental. Deseori este asemănat cu o perioadă de ucenicie sau de predare în care se stimulează muncă în echipă și se testează abilitățile competitive. Felul în care se joacă tații afectează totul la copii, de la gestionarea inteligenței emotive până la rezultatele școlare. Este deosebit de important în dobândirea esențialei virtuți a stăpânirii de sine.

Un comitet asamblat de consiliul de copii și al familiilor al Consiliul Național de Cercetare a tras concluzia următoare: "copiii învață lecții critice despre cum sa recunoască și sa întâmpine emoțiile supraîncărcate. Tatii la rândul lor practică stăpânirea propriilor emoții și recunoașterea indiciilor emoționale". La joaca, cât și în multe alte contexte, tatii tind sa pună accentul pe competiție, provocare, inițiativă, asumarea riscului și independentă. Mamele sau bonele în schimb pun mai mult accentul pe securitatea emoționala și siguranța personală. Implicarea tatălui pare să fie legată de îmbunătățirea competentelor cantitative și verbale, de abilitatea îmbunătățirii rezolvării problemelor și un grad ridicat de succes școlar. Bărbații joacă și un rol important în promovarea cooperării și al altor virtuți. Tatii implicați au rol special în învățarea empatiei la copiii, afirma un studiu longitudinal efectuat pe o perioada de 26 de ani.

Viața de familie, de căsătorie și creșterea copiilor reprezintă o forță civilizatoare pentru bărbați. Îi încurajează să dezvolte prudența, cooperarea, onestitatea, încrederea, sacrificiul de sine și alte abilități care aduc succesul economic dar și un bun exemplu de urmat pentru copii. Mark Finn și Karen Henwood, scriind un articol despre problema masculinității și paternității în Jurnalul Britanic de Psihologie Socială întăresc ideea că masculinitatea concepută în mod tradițional, bazată pe tărie, securitate economică și "bărbăție" în comparație cu conceptul nou despre tați, care încorporează multe aspecte feminine, este o sursă enormă de luptă internă pentru noii tați.

Un studiu realizat de către Timothy Allen Pehlke și colegii lui pe comediile TV au tras concluzia că tații sunt priviți în general ca fiind relativ imaturi, neajutorați și incapabili de a purta de grijă de familiile lor în comparație cu alți membrii ai familiei. În plus, pe seama taților se făceau bancuri și glume proaste. Toate aceste caracterizări, chiar cu scop umoristic, descriu tații ca fiind incompetenți și obiecte bune de batjocură.

Cercetătoarea Suzanne M. Flannery Quinn, analizand peste 200 de cărți pentru copii dintre cele mai bine vândute, a ajuns la concluzia că în 24 de cărți tații apăreau singuri și în doar 35 de cărți ambii părinti apăreau împreună. Autoarea concluzionează că "deoarece tații nu sunt prezenți sau remarcați într-un număr mare din aceste cărți, cititorilor li se dă doar un set redus de imagini și de idei pe care pot să construiască sau să înțeleagă așteptările culturale și ce înseamnă într-adevăr să fii tată".

Problema declinului paternal și problema crizei de identitate masculină sunt indisolubil legate. Într-o lume post-modernistă privată de frontiere clare și distincții, este greu să știi ce înseamnă cu adevărat să fii bărbat dar și mai greu să te simți bine să fii unul. Multe limite de gen, într-o lume construită în jurul opoziției dintre muncă și familie, producție și reproducere, concurență și cooperare, ușor și greu - au devenit neclare, și bărbații luptă să-și găsească identitatea lor

Reprezentarea bărbatului și identitatea de sex masculin în societățile contemporane occidentale este în cea mai mare parte negativă. Bărbații de azi sunt excesiv demonizați, marginalizați și obiectivați, într-un mod care amintește ceea ce s-a întâmplat odată cu femeile. Problema identității masculine este de o importantă crucială, deoarece bărbații care urmează o școală sunt în scădere, comit mai multe sinucideri şi crime, mor mai tineri și sunt tratați de afecțiuni, cum ar fi ADHD mai mult decât femeile. Rata divorțurilor este în creștere iar în majoritatea cazurilor custodia este dată mamelor. Continuarea portretizării negative în media, feminizarea bărbaților și pierderea paternității în societate au cauzat confuzie și frustrare în rândul generației tinere masculine, care nu numai ca nu are un model de urmat, dar întâmpină greutăți în a se defini.

Dacă odată erau văzuți ca întreținători de succes ai familiei, capi ai familiei și conducători respectabili, bărbații din ziua de azi sunt subiecte de glume în mass media. Un grup de cercetare canadian, Nathanson & Young, ce viza analizarea schimbării rolului bărbaților și influența mediei au concluzionat că programele TV larg vizionate, precum The Simpsons, prezintă caracterul tatălui Homer ca fiind unul leneș, șovinist, iresponsabil și stupid iar fiul Bart, răutăcios, crud și nepoliticos cu sora lui. Prin comparație, mama și fiica apăreau ca și grijulii, atente și blânde. Majoritatea show-urilor și emisiunilor TV descriu bărbații ca bufoni proști, tirani agresivi, insensibili sau accesorii neglijabile pentru plăcerea femeilor.

Potrivit lui J.R. MacNamara în cartea sa Media și Identitatea Masculină: creerea și recrearea bărbatului, mai puțin de 20% din pofilele media reflectă aspecte pozitive despre bărbați. Crime violente, incluzând omoruri, atacuri și furturi armate adună peste 55% din ceea ce media prezintă despre bărbați. MacNamara spune ca peste 30% din toate discuțiile purtate de media în ce privește sexualitatea masculină se referă la pedofilie, heterosexualitatea bărbaților, asociate cu masculinitatea văzută ca violentă, agresivă și dominantă. Nu de puține ori se arată la TV bărbați fără simțul răspunderii în relații și care-și înșeală frecvent nevestele. Și cu o frecventă sporită, femeile sunt afișate în show-uri TV și filme ca fiind mame singure, independente care nu au nevoie de bărbați

Guy Garcia, autor al cărții The Decline of Men: How the American Male is Turning Out, Giving Up and Flipping Off His Future ( Declinul bărbatului: ce devine bărbatul american și cum își vinde viitorul), argumentează că mulți bărbați deplâng o "fragmentare a identității proprii" în care sunt rugați să preia roluri familiale neobișnuite, precum grija copiilor și a gospodăriei, în timp ce tot mai multe soții aduc salarii mai mari. "Într-adevăr femeile au devenit genul dominant", spune Garcia. "În ce ma privește, cred că bărbații rămân repede în urmă. Femeile devin din ce în ce mai educate decât bărbații, câștigă mai mult decât bărbații, și, în general vorbind, nu mai au nevoie de bărbați deloc. În același timp, bărbații ca și grup și-au pierdut direcția."

"Criza paternității, este în cele din urmă o criză culturală, un declin puternic în adevăratul sens al responsabilității comune" sustine Poponoe; „Prin urmare rezultă că pentru a ajuta la salvarea instituției paternității aflată pe cale de dispariție, trebuie să ne redobândim sentimentul de comunitate”. În concluzie, așa cum celebrăm în fiecare an Ziua Tatălui și medităm la semnificația ei pentru stabilitatea societății, mai mulți bărbați ai timpului nostru trebuie să-și găsească identitatea masculină și să-și asume misiunea paternității.

Eliminarea tatălui din societatea contemporană[modificare]

Importanța și influența taților în familie se află într-un declin major încă de la începutul Revoluției Industriale iar acum au ajuns la un nivel critic. Aceasta este o consecință a implicării tatălui în activități mai ales din afara familiei. Alexander Mitschlerlich susține, în Society Without a Father (“Societatea fără un tată”), că astăzi se poate vorbi despre o " pierdere progresivă a autorității paternale și o diminuare a autorității tatălui în familie și în afara acesteia." Iar dacă tendințele prezente continuă, adaugă David Popenoe, profesor de sociologie la Universitatea Rutgers din Statele Unite: "procentajul copiilor americani separati de tatăl lor biologic va ajunge la 50% în următorul deceniu". Acesta susține că "eroziunea paternală masivă contribuie substanțial la problemele majore ale societății din zilele noastre ... Copiii fără tată au un factor de risc de două și chiar de trei ori mai mare comparat cu cei care au un tată, privind o gamă largă de rezultate negative, incluzând abandonarea școlară liceală, nașteri în timpul adolescenței sau delicvența juvenilă.[5]

Documentare BBC interesante[modificare]

Referințe[modificare]

  1. Amato, P. R., & Gilbreth, J. G. (1999). Nonresident fathers and children’s well-being: A meta-analysis. Journal of Marriage and the Family, 61, 557–573. citat de către Robert Bauserman în articolul care poate fi descărcat de aici
  2. A se vedea Manualul judecătorilor și procurorilor editat de către ANPDC, extrasul se poate descărca de aici
  3. A se vedea studiul Kruk disponibil aici
  4. McLanahan, S. S. (1999). Father absence and the welfare of children. In E. M. Hetherington (Ed.), Coping with divorce, citat de către Robert Bauserman în articolul care poate fi descărcat de aici
  5. The decline of fatherhood and the male identity crisis[1]. Articol în limba engleză.