Manualul de acordare a custodiei/Jurisprudența CEDO

Următoarele decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) sunt relevante pentru deciziile cu privire la încredințarea minorilor și discriminarea dintre părinți:

Sentințe cu privire la egalitatea între sexe și ne-discriminarea părinților

• Cauza Schuler-Zgraggen vs. Elvetia (petiția numărul 14518/1989, hotărârea din 7 aprilie 1992) a arătat că "egalitatea sexelor este un scop important al statelor membre ale Consiliului Europei și numai considerente foarte puternice pot conduce la aprecierea ca instituirea unui tratament diferențiat este compatibila cu Convenția Europeana a Drepturilor Omului".
• Cauza Petrovic vs. Austria (petiția numărul 156/1996/775/976, hotărârea din 27 martie 1998) cu privire la discriminarea între sexe, a statuat că "fără a neglija diferențele care pot sa existe intre tată și mamă în relația cu copilul lor la o vârsta fragedă, Curtea consideră că, în privința îngrijirilor ce au a fi acordate copiilor în aceasta perioadă, cei doi părinti se găsesc într-o situație analoagă".
• Cauza Hoffmann vs. Austria (petiția 12875/1987, hotărârea din 13 aprilie 1992) Curtea a arătat că "Între părinți există o egalitate fundamental inter alia referitor la drepturile părintești" și deci că un drept ce se cuvine unuia dintre părinți, în speță mama, se cuvine și celuilalt părinte.
• Cauza Salguiero Da Silva Mouta vs. Portugalia (21 decembrie 1999)” - trebuie redactat articolul.

Cauze CEDO care recunosc Sindromul alienării părintești

• Cauza Koudelka vs. Cehia (petiția numărul: 1633/05, decizia din 20 iulie 2006) link
• Cauza Zavrel vs. Cehia (petiția numărul: 14044/05, decizia din 18 aprilie 2007) link

Cauze CEDO care nu reușesc să condamne statul român pentru alienare părintească

• Cauza Cristescu vs. România (petiția numărul 13589/07, hotărârea din 10 ianuarie 2012) - statul român a fost exonerat pentru că reclamantul nu a părut să facă toate demersurile de a pune în executare sentința (nu a apelat la sprijinul psihologului și nu a formulat plângeri penale împotriva mamei alienatoare)

Convenția Europeană a Drepturilor Omului vs. Convenția de la Haga din 1980

• Cazul X vs. Letonia (returnare) (petiția nr 27853/09, hotărârea din 13 decembrie 2011,) reprezintă o cauză judecată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în care Letonia a fost condamnată pentru încălcarea articolului 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie) în cazul unei mame care a comis o răpire internațională de minori și al cărei copil a fost returnat în Australia, țara de unde a fost dus ilegal de către mamă.
• Cauza Neulinger și Shuruk vs. Elveția (petiția nr 41615/07, hotărârea din 6 iulie 2010) în care s-a oficializat după mulți ani de procese o răpire internațională de minori, considerându-se că interesul superior al copilului la momentul deciziei Curții (de ne-returnare) primează asupra interesului superior al copilului la momentul răpirii (de a fi returnat). Documentul complet în limba română se poate descărca de aici, varianta completă în limba engleză poate fi descărcată de aici.

Sentințe cu privire la necesitatea statului să protejeze legăturile de familie dintre părinte și minori

• Cauza Costreie vs. România -- de pus un sumar aici. Sentința Curții, în limba română, se poae descărca de aici
• Cauza Sabău şi Pârcălab vs. România (Hotărârea din 28 septembrie 2004, petiția numărul 46572/99) reprezintă un caz judecat de CEDO în care statul Român a fost condamnat pentru mai multe încălcări ale drepturilor omului în cazul a doi deținuți. În această speță, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, secţia a II-a a ajuns la concluzia cu aplicabilitate generală că Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu permite interzicerea ab initio a tuturor drepturilor prevazute de art. 64 Cod penal ca și pedeapsă accesorie, ci doar a acelor drepturi care se impun vis-a-vis de natura, felul și gravitatea infracțiunii săvârșite de inculpați. În particular s-a considerat că interzicerea automată a drepturilor părinteşti în cazul comiterii unei infracţiuni de natură penală neîndreptată în vreun fel împotriva copiilor inculpatului și care nu pune în pericol pe aceștia din urmă reprezintă o ingerință în dreptul la respectarea vieții private prin încălcarea Art. 8 („Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”) din Convenție.
• Cauza Karadžić contra Croaţia (petiția numărul 35030/04, hotărârea din 15 decembrie 2005) în care Curtea de la Strasbourg a condamnat statul croat pentru că nu au luat măsuri suficiente pentru a asigura punerea în executare a deciziilor judecătoreşti de returnare a minorului în Germania.
• Cauza Ignaccolo-Zenide vs. România (petiția numărul 31679/1996, hotărârea din 11 ianuarie 2000)în sensul că autoritățile trebuie să țină seama de interesele, de drepturile și libertățile minorului, în special de interesul superior al copilului, iar în ipoteza în care contactele cu părinții riscă să amenințe aceste interese sau să încalce drepturile respective, autoritățile naționale trebuie să vegheze la stabilirea unui raport de proporționalitate între ele. Documentul complet în limba română se poate descărca de aici. Cauza este des citată de către instanțele române
• Cauza Monory vs. România și Ungaria (petiția numărul 71099/2001, hotărârea din 5 iulie 2005). În această cauză Curtea a arătat că România a încălcat articolul 8 (Dreptul la respectarea vieții private și de familie) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin faptul că "autoritățile române nu au depus eforturi adecvate și eficiente pentru a ajuta solicitantul în încercarea sa de a returna copilul cu scopul de a putea să își exercite drepturile părintești". De asemenea Curtea a găsit că România a încălcat și prevederile articolului 6 litera 1 (Dreptul la o judecată echitabilă și care să se desfășoare într-un termen rezonabil) prin faptul că autorităților le-a trebuit o perioadă de aproape patru ani și nouă luni pentru a ajunge la o concluzie în acest caz. Documentul complet în limba română se poate descărca de aici. Cauza este des citată de către instanțele române
• Cauza Lafargue vs. România (petiția numărul 37284/2002, hotărârea din 13 iulie 2006) Curtea a hotărât în ​​unanimitate, că România a încălcat articolul 8 din CEDO, prin faptul că nu a luat măsuri adecvate pentru a asigura respectarea dreptului tatălui de a menține legături personale cu minorul pentru o perioadă de șase ani de zile. Documentul complet în limba română se poate descărca de aici
• Cauza Pini și Bertani, Manera și Atripaldi vs. România (petițiile 78028/01 şi 78030/01, hotărârea din din 22 iunie 2004) în sensul că obligația autorităților nu este absolută , chiar și în cazul relațiilor de familie având la bază filiația naturală, natura și întinderea acestora depinzând de circumstanțele fiecărei cauze în parte. Documentul complet în limba română se poate descărca de aici
• Cauza Amănălăchioai vs. România, (petiția 4023/2004, hotărârea din 26 august 2009) prin care se recunoaște o violare a articolului 8 al Convenției (dreptul la viață privată) în cazul unui tată a cărui fiică de 6 ani a fost reținută forțat în anul 2001 de către bunicii săi materni (mama copilului decedase cu un an înainte în urma unei boli) și care timp de mai mulți ani a fost împiedicat de diverse autorități ale statului român în restabilirea legăturilor cu fiica sa; sumarul hotarârii (în limba franceză) se poate descărca de aici
• Cauza Keegan c. Irlandei, (petiția numărul XXXXXX, hotărârea din 6 mai 1994) prin care se recunoaște dreptul la vizitare al părintelui căruia nu i s-a încredințat minorul și obligația pozitivă a statelor pentru a lua măsuri pentru exercitarea efectivă a acestui drept DE GASIT
• Deak vs. România și Marea Britanie (petiția numărul 19055/2005, hotărârea din 3 iunie 2008). România a fost condamnată pentru procedurile judiciare prea lungi cu privire la problematica încredințării copilului și a punerii în aplicare a programelor de legături personale. Documentul complet în limba română se poate descărca de aici
• Cauza Iosub-Caras vs. România (petiția numărul 7198/04, hotărârea din 27 iulie 2006) în care România a fost condamnată pentru nerespectarea articolului 8 al Convenției asupra drepturilor omului, în sensul că statul român nu și-au îndeplinit obligațiile pozitive prevăzute de Articolul 8 al Convenției. Curtea a explica că "în chestiunile legate de reunirea copiilor cu părinții lor, oportunitatea unei măsuri trebuie judecată prin rapiditatea cu care este pusă în practică, asemenea cazuri necesitând o soluționare urgentă, deoarece trecerea timpului poate avea consecințe iremediabile asupra relațiilor dintre copii și părintele care nu locuiește cu aceștia
• Cauza Nistor vs. România (petiția numărul XXXX, hotărârea din XXXXXXX) Aceștia sunt mama, respectiv bunicii din partea mamei, a unui copil născut în 1998. Părinții copilului au plecat în Italia în 2000 și bunica din partea tatălui a fost numita tutore în absența acestora. După ce părinții au divorțat, copilul a fost încredințat tatălui pe motiv că ar ține legătura cu copilul, spre deosebire de mamă. Bazându-se pe art. 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie) reclamanții s-au plâns de refuzul de a renunța la limitările impuse în a interacționa cu copilul și despre imposibilitatea de a-şi exercita dreptul din cauza inactivității autoritarilor. Curtea a găsit o violare a art. 8 și a obligat statul român la plata sumei de 5000 euro mamei copilului și 5000 euro bunicilor, cu titlu de daune morale, respectiv 2500 euro cu titlu de cheltuieli acordate mamei. Documentul complet în limba română se poate descărca de AICI (trebuie tradus)
• Cauza RR vs. România - hotărârea de admisibilitate (hotărârea din XXXXXXX) XXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXX. Documentul complet în limba română se poate descărca de aici
• Cauza Hokkanen vs. Finlanda (petiția numărul 19823/1992, hotărârea din 23 septembrie 1994) prin care s-a recunoscut încălcarea dreptului unui tată la legături cu fiica sa de către bunicii acesteia;
• Cauza Nuutinen vs. Finlanda (petiția numărul 32842/1996, hotărârea din 27 iunie 2000) în care statul finlandez a fost găsit vinovat pentru proceduri judiciare prea lungi în demersurile unui tată de a-și cunoaște copilul;

• Sylvester vs. Austria (citate de Laura Moise)

• Kallo contra Ungaria (nr. 70558/01, CEDO, 14 octombrie 2003)

• Cauza Gnahore vs. Franța (petiția nr. 40031/98)

• Cauza Johansen vs. Norvegia, hotărârea din 7 august 1996,

• Elsholz contra Germania (GC), nr. 25735/94.43, CEDO 2000-VIII).

• Cauza Maire vs. Portugalia (idem Zenide vs. România)

• Curtea amintește că, pentru un părinte și pentru copilul său, a fi împreună reprezintă un element fundamental al vieții de familie, chiar dacă relația dintre părinți se destramă,- și că aceste măsuri interne care îi împiedică să realizeze acest lucru, reprezintă o intervenție în dreptul protejat la articolul 8 al Convenției (a se vedea printre altele Johansen contra Norvegia, hotărârea din 7 august 1996, Catalogul hotărârilor și deciziilor 1996-III, pag. 1001-1002 § 52 și Elsholz contra Germania (GC), nr. 25735/94.43, CEDO 2000-VIII).

Sentințe privitoare la audierea minorului

• Cauza Sahin vs. Germania (petiția numărul 30943/96, din 8 iulie 2003) 30943/96). În acest caz Curtea Europeană a stipulat că acuratețea și integritatea informațiilor referitoare la relația (atitudinea) copilului cu părintele care cere dreptul la acces sunt instrumente indispensabile în stabilirea dorințelor reale ale copilului. În lipsa acestor informații, instanța nu poate obține o balanță corectă a intereselor părților (Camera CEDO 11 octombrie 2001, 48).
• Cauza Jucius & Juciuviene vs. Lituania (Curtea Europeană a Drepturilor Omului 25 noiembrie 2008, dosarul numărul 14414/03).
• CEDO a afirmat în mai mult rânduri faptul că părinții au dreptul, garantat de Articolul 6 și 8 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, să fie informați cu privire la ceea ce spune copilul lor. Discuția copilului cu judecătorul este adeseori foarte importantă pentru decizia finală. Iar drepturile părinților sunt afectate de aceasta decizie. Curtea Europeană a susținut – în cazul Sahin vs. Germania și, de asemenea, în cazurile T.P. și K.M. vs. Marea Britanie și Venema vs. Olanda – că părinții au dreptul de a fi informați. Trebuie să aibă oportunitatea de a proba adevărul și concludența celor spuse. Și trebuie să li se ofere șansa de a demonstra că sunt potriviți pentru rolul de părinți. De asemenea, Curtea Europeană a susținut că părintele trebuie să aibă oportunitatea de a înțelege ce s-a întâmplat în familie. Mai mult, părintele nu trebuie pus într-o poziție dezavantajată atunci când îi este prezentat cazul în instanța. Dacă el nu este informat cu privire la informațiile vitale pe care judecătorul își bazează decizia (cum ar fi : nu vreau să locuiesc cu tatăl meu), părintele este pus în mod nedrept într-o poziție defavorabilă. Aceasta este o încălcare a Articolului 6 din Convenția Europeană (Moser vs Austria).

Trebuie să țină o balanță între interesele copilului și cele ale părinților

În mod repetat şi în diverse contexte, Curtea Europeană a Drepturilor Omuluia spus că "autoritățile naționale ar trebui să obțină o balanță corectă între interesele copilului și interesele părinților iar în acest proces, o importanță particulară ar trebui să aibă interesele copilului, care, în funcție de natura și seriozitatea lor, se pot afla înaintea intereselor părinților. În particular, un părinte nu poate fi îndreptățit de Articolul 8 CEDO să aibă același statut deoarece ar putea să dăuneze stării de sănătate și dezvoltării copilului. . (Vezi Elsholz vs. Germania, § 50; T.P. și K.M. vs Marea Britanie, dosarul numărul 28945/95 § 79; Ignaccolo-Zenide vs. România, dosarul numărul 31679/96 § 94; Nuutinen vs. Finlanda, dosarul numărul 32842/96, § 128)".

Accesul părinților necăsătoriți la minor

• Cazul Görgülü vs. Germania, (petiția 74969/01, hotărârea din 26 februarie 2004). În acest caz Curtea de la Strasbourg a ajuns la concluzia că existenţa unei legături de sânge şi a dorinţei părintelui de a avea raporturi cu fiul său sunt suficiente pentru a se naşte viaţa de familie.
• Cauza Sahin vs. Germania (petiția numărul 30943/96, hotărârea din 8 iulie 2003) 30943/96). În acest caz Curtea de la Strasbourg a arătat că simplul fapt că un copil este născut în afara căsătoriei nu este suficient pentru a interzice tatălui exercitarea unui drept de vizită.
• Cauza Elsholz vs. Germania (petiția numărul 25735/94, hotărârea din 13 iulie 2000). În acest caz Curtea de la Strasbourg a ajuns la concluzia că noţiunea de familie, astfel cum este înţeleasă în sensul acestei dispoziţii, nu se limitează la relaţiile fondate pe un mariaj şi poate îngloba şi altfel de legături familiale factuale, atunci când părţile coabitează în afara unui mariaj

Alte sentințe similare se pot găsi în baza de date Theseus

Alte sentințe de verificat

• Cauza Raban vs. România
• "JURISPRUDENȚĂ PRIVIND MINORII DEPLASAȚI SAU REȚINUTI ILICIT - CAUZE SOLUȚIONATE ÎN ANII 2005-2007" - Procuror Daniela Brița - Secția de resurse umane și documentare - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție documentul se poate descărca de aici
• Situl HotărâriCEDO.ro
• JurisprudentaCEDO.com

Unelte

• Baza de date HUDOC a CEDO
• Baza de date Teseus a Consiliului Europei

Vezi și

alte cauze CEDO pot fi găsite aici sau aici

explicații ale articolelor Convenției asupra Drepturilor Omului pot fi găsite aici

referințe la hotărâri CEDO pot fi găsite aici