Ajutor:Cărți

Patologia albinei melifere --Stelian asiminei (discuție) 3 octombrie 2018 06:50 (UTC) Colectiv de autori PATOLOGIA ALBINEI MELIFERE--Stelian asiminei (discuție) 3 octombrie 2018 06:50 (UTC) 1) ASIMINEI Stelian ● Doctor medic veterinar (DVM); Medic primar veterinar (MPV); Cercetător științific (CS); Doctor în medicină veterinară (PhD); ● Coordonator PATOLOGIA ALBINEI MELIFERE; ● Autor al cap. I.3.; I.4.; I.5. și al subcap. II.3.1.2.; II.3.1.3.;II.3.1.4.2.; II.6.2.1. 2) SOLCAN Gheorghe ● Doctor medic veterinar (DVM); Medic primar veterinar (MPV); Doctor în medicină veterinară (PhD); ● Profesor univ., Disciplina: Clinică Medicală și Toxicologie Alimentară, Facultatea de Medicină Veterinară – USAMV Iași; ● Premiul ,,T. Săvulescu,, al Academiei României; ● Premiul ,,I. Adameșteanu ˮ al ASAS; ● Autor al cap. II.5. 3) SECAȘIU Vasile ● Doctor medic veterinar (DVM); Medic primar veterinar (MPV); Doctor în medicină veterinară (PhD); Cercetător științific principal gradul I (CP1); ● Laureat al Academiei Române; ● Autor al cap. II.2. 4) MITROIU Mircea – Dan ● Biolog (B); Doctor în biologie (PhD); ● Conf. Univ. Disciplina: Taxonomie animală, Ecosistemele si factorii de risc, Ecomanagement și audit de mediu, Facultatea de Biologie – UAIC Iași; ● Coordonator de grup Fauna Europaea pentru ,,Hymenoptyera Apocrita excluding Ichneumonoidea"; ● Autor al cap. I.1.; I.2. 5) PUCHIANU Gheorghe ● Doctor medic veterinar (DVM); Medic primar veterinar (MPV); Doctor în medicină veterinară (PhD); ● Șef LSVSA – DSVSA Brașov; ● Șef de lucrări, Facultatea de Alimentație și Turism – U. Brașov; ● Coautor al cap. II.3. Patologia albinei melifere 2 6) IȘAN Elena ● Doctor medic veterinar (DVM); Medic primar veterinar (MPV); Doctor în medicină veterinară (PhD); ● Șef LSVSA – DSVSA Iași; ● Autor al cap. II.4.; 7) ANDERCO Ștefania ●Doctor medic veterinar (DVM); Medic primar veterinar (MPV); Doctor în medicină veterinară (PhD); ● Șef laborator virusologie LSVSA – DSVSA Iași; ● Autor al cap. II.1. 8) DOBRE Gheorghe ● Doctor medic veterinar (DVM); Medic primar veterinar (MPV); Doctor în medicină veterinară (PhD); ● Coautor al cap. II.6.

Patologia albinei melifere 3 CUPRINS Lista abrevierilor 13 I.1. I.1. I.1. Secțiunea I-a Capitolul I: Mitroiu Mircea Dan Albina meliferă: noţiuni de taxonomie, anatomie şi fiziologie Taxonomie 27 27 I.1.2. Morfologia externă și anatomia albinei adulte 28 I.1.2.1. Capul 28 I.1.2.2. Toracele 28 I.1.2.3. Abdomenul 29 I.1.2.4. Tegumentul 29 I.1.2.5. Organele de locomoţie 31 I.1.3. Organizarea internă: aparate și sisteme 32 I.1.3.1. Aparatul digestiv 32 I.1.3.2. Aparatul respirator 37 I.1.3.3. Aparatul circulator 37 I.1.3.4. Ţesutul hematopoetic şi hematopoeza 39 I.1.3.4.1. Structurile primare 41 I.1.3.4.2. Ţesutul limfoid secundar 42 I.1.3.4.3. Hemocitele pluripotente şi formarea de linii de hemocite distincte 43 I.1.3.4.4. Mobilizarea liniilor de hemocite 44 I.1.4. Aparatul excretor 44 I.1.5. Sistemul nervos 45 I.1.6. Organele de simț 45 I.1.7. Aparatul reproducator 48 I.1.8. Aparatul vulnerant 50 I.1.9. Glandele cerifere 51 I.1.10 Glanda lui Nasonov (glanda olfactivă) 52 I.1.11. Sistemul hormonal 52 I.1.12. Bibliografie 52 Secțiunea I-a Capitolul II: Mitroiu Mircea Dan I.2. Familia de albine: organizare și funcționare Patologia albinei melifere 4 I.2.1 Organizarea coloniei și dezvoltarea puietului 55 I.2.2. Ciclul anual al coloniei 60 I.2.3. Activitățile coloniei 61 I.2.4. Bibliografie 66 Secțiunea I-a Capitolul III: Asiminei Stelian I.3. Apărarea antiinfecţioasă la albina meliferă I.3.1. Inflamaţia 67 I.3.1.1. Faza alterativă 68 I.3.1.2. Faza exsudativă 68 I.3.1.3. Faza proliferativă 70 I.3.2. Antigenele 72 I.3.3. Receptorii de antigen 73 I.3.4. Căile de comunicare cu organitele celulare responsabile de sinteza polipeptidelor antimicrobiene sau a citokinelor 74 I.3.4.1. Calea de semnalizare Toll 75 I.3.4.2. Calea de semnalizare IMD 76 I.3.4.3. Calea JAK/STAT 77 I.3.4.4. Calea de semnalizare JNK 77 I.3.4.5. Calea funcţională, nedesemnată 77 I.3.5. Sistemul imun înnăscut la albina meliferă 78 I.3.5.1. Imunitatea de grup social 79 I.3.5.2 Imunitatea individuală 80 I.3.5.2.1. Barierele naturale cu rol protector 80 I.3.5.2.2. Flora intestinală normală şi patogenă la insecte 81 I.3.5.2.2.1. Endosimbionţii primari (ereditari) 81 I.3.5.2.2.2. Endosimbionţii secundari sau comensali 82 I.3.6. Imunitatea celulară, umorală și tisulară înnăscută 84 I.3.6.1. Imunitatea celulară 84 I.3.6.1.1. Fagocitoza 85 I.3.6.1.2. Agregarea hemocitelor 85 I.3.6.1.3. Hipertrofia celulară 85 I.3.6.1.4. Granulogeneza 85 I.3.6.1.5 Sinciţializarea 86 I.3.6.2. Imunitatea umorală 86 I.3.6.2.1. Efectorii imunităţii umorale 86 I.3.6.2.1.1. Peptidele antimicrobiene 86 I.3.6.2.1.2. Fenoloxidaza 88 I.3.6.2.1.3. Lizozimul 89 I.3.6.2.1.4. Tiolester de complement 89 I.3.6.2.1.5. Speciile reactive de oxigen şi de azot 89 I.3.6.3. Imunitatea tisulară 91 I.3.6.3.1. Metaplazia 92 Patologia albinei melifere 5 I.3.6.3.2. Atrofia 92 I.3.6.3.3. Hiperplazia 92 I.3.6.4. Apărarea imună înnăscută în infecțiile virale, micotice, bacteriene și parazitare 92 I.3.6.4.1. În infecţia virală 92 I.3.6.4.2. În infecţiile micotice sau bacteriane 92 I.3.6.4.3. În infecţiile cu Saccharomyces cervisiae 92 I.3.6.4.4. În infecţiile parazitare 92 I.3.7. Imunitatea dobândită 95 I.3.7.1. Imunitatea dobândită pasiv 95 I.3.7.2. Imunitatea dobândită activ 95 I.3.7.3. Răspunsul imun anamnestic 99 3.8. Bibliografie 101 Secțiunea I-a Capitolul IV: Asiminei Stelian I.4. Diagnosticul bolilor la albine: conduită generală I.4.1. Prelevarea, ambalarea și transportul probelor 105 I.4.2. Diagnosticul de laborator 107 I.4.2.1. Diagnosticul bolilor puietului de albine 107 I.4.2.1.1. Loca americană 108 I.4.2.1.2. Loca europeană 114 I.4.2.1.3. Puietul în sac 118 I.4.2.1.4. Ascosferoza 119 I.4.2.2. Boli comune puietului și albinelor adulte 120 I.4.2.2.1. Virusul de Kashmir (KBV) 120 I.4.2.2.2. Varooza 120 I.4.2.2.3. Tropilelapsoza 122 I.4.2.2.4. Aspergiloza 124 I.4.2.3 Bolile albinelor adulte 125 I.4.2.3.1. Paralizia cronică 125 I.4.2.3.2. Virusul filamentos 126 I.4.2.3.3. Paralizia acută 126 I.4.2.3.4. Septicemia 126 I.4.2.3.5. Spiroplasmoza 127 I.4.2.3.6. Amoebioza 127 I.4.2.3.7. Nosemoza 128 I.4.2.3.8. Acarapioza 132 I.4.2.3.9. Gregarinoza 136 I.4.2.3.10. Flagelatoze 136 I.4.2.4. Interacțiuni patogene 137 I.4.2.5. Intoxicațiile 137 I.4.2.5.1. Intoxicațiile cu pesticide 137 I.4.2.5.2. Intoxicațiile cu plante 138 Patologia albinei melifere 6 I.4.2.6. Dăunătorii albinelor 138 I.4.2.6.1. Infestația cu Braula coeca 138 I.4.2.6.2. Gândacul mic de stup (Aethina tumida) 140 I.4.2.6.3. Moliile cerii 141 I.4.2.6.4. Apocephalus borealis 141 I.4.2.7. Afecțiuni polifactoriale 142 I.4.2.7.1. Colapsul coloniilor de albine 142 I.4.3. Bibliografie 143 Secțiunea I-a Capitolul V: Asiminei Stelian I.5. Profilaxia în bolile albinelor I.5.1. Măsurile nespecifice 147 I.5.1.1. Amplasarea stupinei 147 I.5.1.2. Pastoralul 147 I.5.1.3. Întreţinerea familiilor de albine 148 I.5.1.4. Dezinfecţia profilactică 151 I.5.1.5. Îngrijirea sezonieră a coloniilor de albine 151 I.5.1.5.1. Pregătirea pentru iernare 151 I.5.1.5.2. Pregătirea pentru culesurile de primăvară-vară 152 I.5.1.5.3. Sezonul activ şi stupăritul pastoral 153 I.5.2. Profilaxia specifică 153 I.5.3. Plantele medicinale şi rolul lor în profilaxie 154 I.5.3.1. Substanțele biologic active 154 I.5.3.1.1. Fenolii 154 I.5.3.1.1.1. Fenolii simpli 155 I.5.3.1.1.2. Chinonele 155 I.5.3.1.1.3. Flavonele 155 I.5.3.1.1.4. Taninurile 156 I.5.3.1.1.5. Cumarinele 157 I.5.3.1.2. Terpenoide şi uleiurile esenţiale 157 I.5.3.1.3. Alcaloizii 158 I.5.3.1.4. Peptidele 159 I.5.3.1.5. Vitaminele 160 I.5.3.1.6. Fitoncidele 160 I.5.3.1.7. Insecticidele vegetale 160 I.5.3.1.8. Glicozidele 160 I.5.3.2. Intoxicațiile cu plante medicinale 161 I.5.3.3. Recoltarea și condiționarea plantelor medicinale 162 I.5.3.3.1. Concentraţia în principii active 162 I.5.3.3.2. Momentul optim de recoltare 163 I.5.3.3.3. Recoltarea plantelor medicinale 163 I.5.3.3.4. Condiţiile de uscare şi de păstrare 163 I.5.3.3.5. Extracţia principiilor active 164 Patologia albinei melifere 7 I.5.3.3.6. Procedee de administrare a extractelor de principii active în hrana albinelor 165 I.5.3.4. Plantele medicinale utile în profilaxia bolilor la albine 166 I.5.3.4.1. Afinul 167 I.5.3.4.2 Ceapa 168 I.5.3.4.3. Cătina 169 I.5.3.4.4. Cimbrișorul de câmp 169 I.5.3.4.5. Cimbrul de cultură 170 I.5.3.4.6. Coada șoricelului 171 I.5.3.4.7. Gălbenelele 171 I.5.3.4.8. Izma sau Menta 172 I.5.3.4.9. Levănțica 173 I.5.3.4.10. Măcieșul 173 I.5.3.4.11. Mușețelul 174 I.5.3.4.12. Păpădia 175 I.5.3.4.13. Pelinul 176 I.5.3.4.14. Pinul 177 I.5.3.4.15. Roinița 177 I.5.3.4.16. Troscotul 178 I.5.3.4.17. Urzica moartă albă 178 I.5.3.4.18 Usturoiul 179 I.5.4. Bibliografie 180 Secțiunea a II-a, Capitolul I: Anderco Ștefania II.1. Bolile virale la albine II.1.1. Istoric, răspândire 182 II.1.2. Morfologia virusurilor 184 II.1.3. Etiopatogenie 187 II.1.4. Epidemiologie 189 II.1.5. Diagnosticul virozelor la albine 191 II.1.6. Virozele majore la albine 195 II.1.6.1. Paralizia cronică 195 II.1.6.2. Paralizia acută 200 II.1.6.3 Puietul în sac 203 II.1.6.4. Viroza botcilor negre 206 II.1.7 Alte virusuri patogene pentru albine 207 II.1.7.1. Infecția cu virusul de Kashmir (KBV) 207 II.1.7.2. Viroza aripilor deformate 207 II.1.7.3 Infecția cu virusul de Egipt 208 II.1.7.4. Paralizia lentă 208 II.1.7.5. Infecția cu virusul filamentos 208 II.1.7.6 Infecția cu virusul Y 208 Patologia albinei melifere 8 II.1.7.7. Infecția cu virusul X 208 II.1.7.8. Infecția cu virusul aripilor opace 208 II.1.7.9. Infecția cu virusul iridescent 209 II.1.7.10. Infecția cu virusul de Arkansas 209 II.1.7.11 Tratamentul bolilor virale 209 II.1.8. Afecțiuni cu etiologie neprecizată 209 II.1.8.1. Boala neagră 209 II.1.9. Prevenirea și combaterea bolilor virale la albine 210 II.1.10. Bibliografie 211 Secțiunea a II-a Capitolul II: Secașiu Vasile II.2. Bolile bacteriene la albine II.2.1. Loca americană 214 II.2.2. Loca europeană 225 II.2.3. Spiroplasmoza 237 II.2.4. Septicemia 241 II.2.5. Hafnioza 245 II.2.6. Bibliografie 248 Secțiunea a II-a Capitolul III: Puchianu Gheorghe Asiminei Stelian II.3. Bolile parazitare la albine II.3.1. Protozooze 253 II.3.1.1. Amoebioza 253 II.3.1.2. Flagelatoze 257 II.3.1.3. Gregarinoza 258 II.3.1.4. Nosemoza: 260 II.3.1.4.1. Infecția cu Nosema apis 261 II.3.1.4.2. Infecția cu Nosema ceranae 267 II.3.2. Arahnoze 272 II.3.2.1. Acarapioza 272 II.3.2.2. Varooza 276 II.3.2.3. Tropilelapsoza 283 II.3.3. Bibliografie 286 Secțiunea a II-a, Cap. IV; Ișan Elena II.4. Bolile micotice la albine II.4.1. Ascosferoza 292 II.4.2. Aspergiloza 310 II.4.3. Melanoza 318 II.4.4. Bibliografie 322 Secțiunea a II-a, Capitolul V: Solcan Gheorghe II.5. Intoxicaţiile albinelor II.5.1. Intoxicații cu principii toxici din plante 325 Patologia albinei melifere 9 II.5.1.1. Alcaloizii 325 II.5.1.1.1. Teiul 326 II.5.1.1.2. Tutunul 327 II.5.1.1.3. Măselariţa 327 II.5.1.1.4. Ricinul 328 II.5.1.1.5. Aconitul sau omagul 328 II.5.1.1.6. Știrigoaia 329 II.5.1.2. Glicozizii 331 II.5.1.2.1. Intoxicaţii cu plante care conţin glicozizi steroidici 331 II.5.1.2.2. Intoxicaţii cu plante care conţin glicozizi lactonici 332 II.5.1.2.2.1. Pelinița 333 II.5.1.2.2.2. Laptele câinelui 333 II.5.1.2.3. Intoxicaţia cu tioglicozizi (ceapă) 334 II.5.2. Intoxicația cu alcool etilic (etanol) 334 II.5.3. Intoxicaţii cu pesticide 336 II.5.3.1. Insecticidele 337 II.5.3.1.1. Insecticidele organice de sinteză 337 II.5.3.1.1.1. Insecticidele organoclorurate 341 II.5.3.1.1.2. Insecticidele organofosforice şi derivaţii carbamaţi 343 II.5.3.1.1.2.1. Organofosforicele 343 II.5.3.1.1.2.2. Carbamaţii 343 II.5.3.1.1.3. Neonicotinoidele 344 II.5.3.1.1.4. Insecticidele fenilpirazolice (Fipronil) 347 II.5.3.1.1.5. Insecticidele piretrinoide 348 II.5.3.1.1.6. Ierbicidele 350 II.5.3.1.1.7. Fungicidele 351 II.5.3.1.1.8. Acaricidele 352 II.5.4. Diagnosticul intoxicațiilor 353 II.5.5. Prevenirea intoxicațiilor 354 II.5.6. Manifestări adverse determinate de antibioticele introduse în hrană 355 II.5.7. Efectul negativ al radiațiilor electromagnetice asupra albinelor 356 II.5.8. Bibliografie 356 Secțiunea a II-a, Capitolul VI: Dobre Gheorghe Asiminei Stelian II.6. Afecțiunile necontagioase, tulburările de comportament, tehnopatiile și dăunătorii albinelor II.6.1. Afecțiunile necontagioase 361 II.6.1.1. Dizenteria 361 II.6.1.2. Indigestia (boala de mai) 362 II.6.1.3. Stresul nutrițional 362 Patologia albinei melifere 10 II.6.1.4. Stresul termic 364 II.6.1.5. Anomaliile și malformațiile 365 II.6.2. Tulburările de comportament 366 II.6.2.1. Colapsul coloniilor de albine 367 II.6.2.2. Coloniile bezmetice 376 II.6.2.3. Regina trântoriță 377 II.6.2.4. Roirea necontrolată 377 II.6.2.5. Furtișagul 378 II.6.2.6. Rătăcirea albinelor 379 II.6.2.7. Bejenia 379 II.6.2.8. Coloniile agresive 379 II.6.3. Tehnopatiile 380 II.6.3.1. Colonia de albine 380 II.6.3.2. Puritatea genetică 381 II.6.3.3. Hrănirile 381 II.6.3.4. Igiena și decontaminarea în stupină 382 II.6.3.5. Stupul 383 II.6.4. Dăunătorii albinelor 383 II.6.4.1. Clima 383 II.6.4.2. Insectele dăunătoare 385 II.6.4.2.1. Ordinul Lepidoptera 385 II.6.4.2.1.1. Moliile cerii 385 II.6.4.2.1.2. Fluturile cap de mort 388 II.6.4.3. Ordinul Diptera 389 II.6.4.3.1. Musca vivipară 389 II.6.4.3.2. Ifestația cu Braula coeca 390 II.6.4.3.3. Apocephalus borealis 391 II.6.4.4. Ordinul Coleoptera 392 II.6.4.4.1. Gândacul mic de stup (Aethina tumida) 392 II.6.4.4.2. Gâdacul (lupul) albinelor 393 II.6.4.4.3. Meloidele 394 II.6.4.5. Ordinul Hymenoptera 395 II.6.4.5.1. Viespi 395 II.6.4.5.2. Furnicile 396 II.6.4.5.3. Mutilidele 396 II.6.4.5.4. Lupul albinelor 396 II.6.4.6. Acarieni 396 II.6.4.7. Nematode 397 II.6.4.8. Păsări 397 II.6.4.8.1. Prigoria 397 II.6.4.8.2. Ciocănitoarea 397 II.6.4.8.3. Pițigoiul 398 Patologia albinei melifere 11 II.6.4.8.4. Rândunica 398 II.6.4.8.5. Viesparul 398 II.6.4.9. Mamifere 398 II.6.4.9.1. Șoareci 398 II.6.4.9.2 Chițcani 398 II.6.4.9.3. Ursul, bursucul, dihorul 399 II.6.4.9.4. Animalele domestice 399 II.6.4.10. Omul 399 II.6.4.10.1. Greșelile tehnologice 399 II.6.4.10.2. Vandalismul 399 II.6.5. Bibliografie 399 Anexa 1 403 Patologia albinei--Stelian asiminei (discuție) 3 octombrie 2018 06:50 (UTC) Lista abrevierilor Ac anticorp ADN acid dezoxiribonucleic ADNc acid dezoxiribonucleic complementar Ag antigene AMP peptide antimicrobiene ARNi acidul ribonucleic interferenţă, inhibă expresia genelor determinând distrugerea specifică a ARNm. Calea ARNi este activată de enzima Dicer care descompune lanţurile lungi de ARN dublu catenar (dsARN) în fragmente scurte, dublu catenare de aproximativ 20 de nucleotide (siARNs). Aceste siRNAs sunt apoi separate în şuviţe unice şi integrate într-un complex activ numit RISC. ARNm acid ribonucleic mesager ARNr acid ribonucleic ribosomal Cactin componente intracelulare ale căii Toll care au rolul transmiterii semnalului antigenic Cactus (IkB) inhibitor nuclear Caudal inhibitor nuclear CET proteine care conţin tiolester CPA celulă prezentatoare de antigen DAP acid diaminopimelic DIF factor de transcripţie DIFP DIF fosforilat Dom receptorul de citokine domeless DOPA dihidroxifenilalanina Dorsal (NF-kB) factor de transcripţie al căii Toll DSCAM molecula celulei de aderenţă în sindromul Down DUOX dual oxidaza reglează producţia de ROS şi RNS EATER proteina transmembranară G+ bacterii Gram - pozitive G- bacterii Gram – negative GNBP-1 receptor al căii Toll pentru Ag bacteriene şi fungice GNBPs receptori pentru recunoaşterea bacteriilor Gram negative GPCR receptor cuplat cu proteina G care activează diverse căi de semnalizare (de exemplu, calea JNK) βGRP receptori pentru recunoaşterea β-1,3 glucani GPI glicosilphosphatidilinositol H2O2 peroxidul de hydrogen 5-HPETE acidul 5- hydroperoxyicosatetraenoic, intermediar al acidului arahidonic din care sub acţiunea lipooxigenazei rezultă LTA4, apoi LTB4 ş.a.m.d. IkBa proteina inhibitoare IKK enzima kinazaIkB IMD cale de recunoaştere şi de transmitere a semnalului antigenic al bacteriilor Gram- negative, Gram- pozitive şi fungilor, prezentă în celulele epiteliale JAK/STAT cale de recunoaşterea antigenelor, implicată în sinteza complementului şi a PPA şi diferenţierea hemocitelor în fagocite JNK cale de control a expresiei unor gene AMPS, reglarea cicatrizării leziunilor şi în procesul melanizării. Este activată de factori stresanţi, citokine inflamatorii, factori de creştere şi agonişti GPCR Kappa B factor de transcripţie nuclear LYSO-PAF metabolit al factorului de activare a trombocitelor, are activitate antibacteriană (bacterii Gram- pozitive) LOX lipooxigenaza LPS-proteine lipopolizaharide-proteine LPS lipopolizaharide LTA4 leucotriena A4 LTB4 leucotriena B4 LTC4 leucotriena C4 LTD4 leucotriena D4 LTE4 leucotriena E4 MyD88 (Myd88) factor al căii Toll, are rolul transmiterii semnalului antigenic NEC factor al căii Toll pentru transmiterea semnalului antigenic NF°B KappaB nuclear NF-kB calea majoră a semnalului de transducţie pentru căile Toll şi IMD NF-kB-like factor de transcriere NODca receptori citoplasmatici pentru persefone NO oxidul nitric ·NO oxidul nitric NO2 nitrat N O‾2 azotat NOX nicotinamid adenin dinucleotid phosphat (NADPH) oxidaza, declanşează sinteza ROS şi RNS O‾2 anion superoxid OH radicalul de hidroxil OONO‾ peroxynitrit OONOH acid peroxynitrous PAF-acetyl-transferaza enzimă cu rol în acetilarea LYSO-PAF PGRPs receptori pentru recunoaşterea peptidoglicanilor PGRP-LC proteina de recunoaştere a peptidoglicanului PGG prostaglandina G PGD2 prostaglandina D2 PGE2 prostaglandina E2 PGF2 prostaglandina F2 PAF factorul de agregare a trombocitelor PAF-acetyl-hidrolaza enzimă cu rol în degradarea PAF şi regenerarea LYSO-PAF PAMPs modele moleculare (Ag) asociate microorganismelor patogene PAP proteinază care hidrolizează PPO cu formarea de PO Pelle (IRAK) factor al căii Toll, are rolul transmiterii semnalului antigenic Pellino componente intracelulare ale căilor IMD şi Toll care au rolul transmiterii semnalului antigenic PGI2 prostaglandina I2 PGN peptidoglicani PGH2 prostaglandina H2 PGRP-LC receptor extracelular pentru recunoaşterea peptidoglicanului bacteriilor Gram-negative şi a paraziţilor PGRP-LE receptor intracelular al căii IMD pentru recunoaşterea peptidoglicanului bacteriilor Gram-negative PGRP-SA receptor al căii Toll pentru Ag bacteriene PGRP-S1 receptor al căii IMD pentru Ag bacteriene PGRP-S2 receptor al căii Toll pentru Ag bacteriene PGRP-S3 receptor al căii Toll pentru Ag bacteriene PIAS proteină inhibitoare PLA2 fosfolipaza A2 PPA polipeptide antimicrobiene PRRS receptori pentru PAMPs PRRS receptori pentru PAMPs care sunt asociaţi agenţilor patogeni sau componentelor rezultate după moartea celulelor PO fenoloxidaza PPO profenoloxidaza Pro-PAP precursorul proteinazei este hidrolizat de o serin-protează rezultând proteinaza Pro-PPAE enzima proprophenoloxidaza, responsabilă de activarea PPO Psh persefone (citokinele ţesutului mort) PSH serin protează, are rolul recunoaşterii antigenului Ptp61F tirozin fosfataza (XP 392429) Relish factor de transcripţie pentru căile de semnalizare Toll şi IMD RISC complex proteic activ care include siARNs RNS specii reactive de nitrogen ROS specii reactive de oxygen SOCS supresor de citokine SOD superoxid dismutaza SPZ moleculă de cytokine-like Spätzle care activează receptorul transmembranar PGRP-LE STATP STAT fosforilat STAT92E factor de transcripţie TCT citotoxina traheală TEP7 factor de semnalizare al căii JAK/STAT TEPA factor de semnalizare al căii JAK/STAT TEPB factor de semnalizare al căii JAK/STAT TEPs tiolester de complement TGIP trans-generational immune priming TLR receptori Toll-like TNF receptor antigenic Tollip componente intracelulare ale căii Toll care au rolul transmiterii semnalului antigenic Toll (TLR) receptori de antigen Toll-like cale de recunoaştere şi de transmitere a semnalului antigenic al bacteriilor Gram- positive şi al paraziţilor TRAF-2 receptor TNF asociat factorului 2, ajută la exprimarea principalilor factori care au rol în activarea căii Toll TRC receptori de antigen Tot gena Turandot Tube factor al căii Toll, are rolul transmiterii semnalului antigenic VTS vitelus UPD proteina glicozilată extracelulară WEB 2086 antagonist specific al PAF. Tratarea hemocitelor cu WEB 2086 duce la scăderea fagocitozei şi a formării monostratului cellular WD40 bromoproteină

Cuvânt înainte Îmi face o deosebită plăcere şi sunt onorat să adresez cititorilor cuvinte de apreciere despre o lucrare cum este cea intitulată „Patologia albinei melifere”, elaborată de un colectiv de autori cu experienţă vastă în patologia şi creşterea albinei melifere, autori care au sesizat la timp situaţia dificilă în care se află apicultura românească, situaţie creată în special de intervenţiile necontrolate în arealele în care sunt crescute albinele. Lucrarea are în structura sa două secţiuni cu unsprezece capitole, astfel: Albina meliferă: noţiuni de taxonomie, anatomie şi fiziologie; Familia de albine: organizare şi funcţionare; Apărarea antiinfecţioasă la albina meliferă; Diagnosticul bolilor la albine: conduită generală; profilaxiabolilor albinelor; Bolile virale la albine; Bolile bacteriene la albine; Bolile parazitare la albine; Bolile micotice la albine; Intoxicaţiile albinelor; Afecţiunile necontagioase, tulburările de comportament, tehnopatiile şi dăunătorii albinelor. Din cuprins, cititorul (medicul veterinar, inginerul zootehnist, specialistul de laborator, apicultorul, studenţi sau doctoranzi) va înţelege valoarea deosebită ştiinţifică şi practică a acestei lucrări. Consultând însă fiecare capitol, specialistul va reuşi să-şi aducă la zi cunoştinţele privind patologia albinei melifere. Felicit, pe această cale, pe autori pentru deosebita valoare ştiinţifică a lucrării, pentru faptul că au realizat prin această lucrare o actualizare a cunoştinţelor privind biologia şi patologia albinei melifere. Martie 2016 Prof. Univ. Dr. (CS I) Dumitru MILITARU Preşedinte Secţia de Medicină Veterinară Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu – Şişeşti”

Prefaţă Uniţi de acelaşi ţel creator, autorii volumului „Patologia albinei melifere” oferă cititorilor o valoroasă realizare editorială. Nominalizarea acestora se referă la personalităţi de elită ale profesiei – universitari, cercetători, doctori în ştiinţe – care, şi în creaţii anterioare, şi-au dovedit performanţele. Invitaţia din partea coordonatorului, dr. S. Asiminei, de a prefaţa această frumoasă carte, mă onorează. Demersul complex despre Apis mellifera mi se pare benefic, oportun şi lăudabil, de a oferi informaţii şi noutăţi „de ultimă oră” despre proverbiala insectă dăruitoare de bunuri apicole. Despre actualitatea şi şiragul informaţiilor cuprinse în volum voi face câteva remarci. „Ab initio” autorii oferă date de taxonomie, morfo-fiziologie şi biologie a albinei. Cu imagistica variată se oferă totul despre morfologia, ontogenia şi organizarea acestei insecte. Remarcabilă este prezentarea sistemelor de apărare; imunitatea în toate compartimentele: tisulară, celulară, umorală, cu sublinieri referitoare la agenţii patogeni – virusuri, bacterii, paraziţi, toxicoze ş.a. Aspectele de patologie se referă la demersurile şi modalităţile de diagnostic, de la prelevarea probelor, la metodologii de diagnostic în laborator pe grupe de provenienţă: puiet, albine adulte, produse apicole. Şi finalizează cu recomandări terapeutice şi profilactice. O dimensiune aparte este reprezentată de folosirea plantelor medicinale în scop profilactic, dar şi riscurile unor intoxicaţii produse de acestea. Datorită importanţei şi diversităţii agenţilor patogeni şi a metodelor de diagnostic şi profilaxie specifice, în secţiunea a doua sunt prezentate pe categorii bolile, cu expunere clasică: virale, bacteriene, parazitare, micotice şi intoxicaţiile de natură diferită – plante, insecticide, pesticide etc. De remarcat şi includerea metodelor de diagnostic imunoenzimatice – ELISA, PCR ş.a. – care oferă o mai mare precizie şi siguranţă în diagnostic. În sfera noutăţilor, de subliniat: includerea unei categorii de afecţiuni mai puţin cunoscute anterior, precum: tehnopatiile, efectul iradiaţiilor şi tulburările de comportament ale albinelor. Abordarea problemelor de genetică, cu anomalii şi malformaţii, aprofundează aspectele de patologie şi oferă noi orientări atât apicultorilor cât şi specialiştilor. Încheierea lucrării se referă la importanţa şi vasta problemă a dăunătorilor, în care sunt incluşi: de la insecte şi acarieni, la mamifere – printre care şi omul. Sursele bibliografice, indigene şi străine, oferă un vast orizont informaţional, de la opere clasice, la cele mai recente apariţii editoriale din 2015, completate prin sistemele internet. Diversitatea imagisticii, cu originalitatea multora dintre figuri, cu scheme şi schiţe originale, sporesc valoarea acestei reuşite opere, de înaltă exigenţă ştiinţifică, informativă şi practică. Pentru reuşita editorială, bogăţia informaţiilor şi nivelul tehnic superior, adresez cuvinte de laudă şi admiraţie distinşilor autori. Cu certitudine, şi prin această exemplară creaţie editorială se confirmă dictonul: „Vita brevis, scriptio longa!”. Prof. Dr. DHC Eronim Şuteu Membru de onoare ASAS USAMV Cluj – Napoca Facultatea de Medicină Veterinară

Cuvânt înainte Îi revine unui profan datoria de a face, prin acest cuvânt înainte, o incursiune într-o lume încă înconjurată de mister, în pofida evidenţei unei organizări sociale complexe şi fascinante: lumea albinelor. Pasionaţii de istorie nu pot decât să remarce faptul că albina este cea care a inspirat, prin organizare şi solida imagine de hărnicie, cea mai mare cucerire a heraldicii epocii moderne: ea a fost aleasă ca simbol al casei imperiale a lui Napoleon I, deci ca prim simbol al Europei unite! Şi nu sunt puţini cei care, admirând la Luvru magistrala pictură a încoronării lui Napoleon ieşită din penelul lui Jacques-Louis David, îşi opresc ochii asupra abundenţei de albine de pe mantiile personajelor şi de pe obiectele drapate. Este un elogiu permanent adus acestor harnice insecte care continuă să ne uimească. Ca simbol al altruismului şi devoţiunii, albina, despre care vechii greci spuneau că ,,este apreciată nu fiindcă munceşte pentru ea, ci fiindcă munceşte pentru toţi”, a intrat în cultura colectivă şi pigmentează existenţa umană. Interferenţele geologului cu un pasionat de viaţa albinelor, precum autorul acestei cărţi, sunt rare; cu toate acestea geologul din mine nu poate decât să dedice un gând pios personajului care a făcut din apicultura românească un reper mondial: profesorul Veceslav Harnaj. Puţini apicultori şi încă şi mai puţini geologi ştiu că profesorul Harnaj, pe care personal l-am cunoscut ca profesor de hidraulică la Facultatea de Geologie a Universităţii din Bucureşti, iubit de studenţii anului meu pentru excelenta fluenţă a cursului şi pentru micile glume integrate în momentele oportune, era acelaşi cu Veceslav Harnaj, preşedintele pe cinci mandate al Apimondiei şi preşedinte de onoare pe viaţă al celui mai înalt forum al apiculturii mondiale. El ne-a deschis ochii asupra lumii extraordinare a acestor insecte, într-atât încât, în urma unei noi interferenţe, să îmi atragă atenţia publicarea în anul 2006, în prestigioasa revistă Science, a descoperirii unei albine perfect conservate într-o picătură de chihlimbar. Acest strămoş al lui Apis mellifera, albina comună de astăzi, s-a fosilizat în urmă cu peste 35 de milioane de ani! Cartea domnului Stelian Asiminei este un exemplu concludent al îmbinării rigurozităţii ştiinţifice cu o mare pasiune pentru subiectul de studiu: umila dar atât de complexa albină, care este confruntată cu ameninţări, care, necontracarate la timp, pot duce la dispariţia speciei. Ecosistemul tererstru ar fi, fără îndoială, dezolant de sărac dacă aceste ameninţări s-ar concretiza. Structurată pe capitole respectând logica ştiinţifică şi abordând progresiv aspecte privind taxonomia (o altă interferenţă cu studiul organismelor fosile abordat în cadrul geologiei), anatomia, fiziologia şi organizarea socială a coloniilor de albine, lucrarea domnului doctor Asiminei este una complexă, facilitând înţelegerea acţiunii infecţiilor virale, bacteriene, parazitare şi fungice care decimează coloniile de albine şi, nu în ultimul rând, înţelegerea profilaxiei bolilor. Este remarcabilă intenţia autorului de a trage un clopot de alarmă în privinţa afecţiunilor induse coloniilor de albine de activitatea antropică şi de consecinţele sale: poluarea, otrăvirea cu pesticide sau insecticide, încălzirea globală. Sindromul colapsului coloniilor de albine, descris cu acurateţe şi reală forţă, este mai uşor de înţeles dacă îl raportăm la modificările induse în ecosistem de activitatea umană. Cartea se constituie în întregul său într-o lectură captivantă atât pentru specialişti cât şi pentru profani. Citind-o, mi-au venit în minte cuvintele unui autor anonim care spunea, referindu-se la importanţa albinelor ca polenizator al culturilor entomofile: „dacă albinele ar dispare de pe Terra, omenirea ar avea aceeaşi soartă în patru ani; cu cât există mai multă polenizare, cu atât iarba este mai multă, sunt mai multe animale, mai mulţi oameni”. Personal, nu pot să îmi imaginez cum ar arăta lumea fără aceste harnice şi omniprezente vieţuitoare, care se încăpăţânează să reziste de mai bine de 35 de milioane de ani! Este meritul cărţii că oferă o trecere în revistă a pericolelor care pândesc această minunată specie. Încheind acest cuvânt înainte, nu pot decât să îi adresez calde felicitări autorului. Prof. univ. Dr. (CS1) Ştefan Marincea Institutul Geologic al României Facultatea de Ingineria Geologiei și Geofizică București Universitatea Liège, Belgia, Faculty of Science

Motto: ,,Albina – sentinelă de mediu- supravieţuirea ei este în interdependenţă cu zona în care trăieşteˮ. Introducere Insectele sunt prezente aproape oriunde și sunt reprezentatele unui număr impresionant de animale din biomasa terestră. Dintre insecte, unele trăiesc în colonii, așa numitele insecte sociale, iar altele trăiesc izolat sau în colectivități mici. Cele mai multe insecte sociale fac parte din ordinul Hymenoptera și sunt organizate în caste, fiecare castă având anumite atribuții în cadrul coloniei. Și albinele europene (Apis mellifera) sunt parte a acestui ordin și sunt implicate în perpetuarea vieții prin polenizarea plantelor entomofile și prin asigurarea unor produse alimentare sau terapeutice. Însă aceste ființe extraordinare au mulți dușmani în natură, și vorbim aici de virusuri, bacterii, miceți sau paraziți. Omul are și el partea sa de contribuție la decimarea, uneori, a coloniilor de albine, prin generarea unor noi afecțiuni, cum sunt intoxicațiile cu pesticide sau dezvoltarea unor boli exotice, în arealul climei temperat – continentale. La aceste agresiuni, albinele răspund prin amorsarea mecanismelor de apărare socială și individuală, înnăscute sau dobândite. Apărarea socială și cea individuală, înnăscute, beneficiază de mijloace imune apărute și moștenite pe parcursul dezvoltării filogenetice a speciei. Imunitatea dobândită, este apanajul dezvoltării sistemului imun pe baza informației antigenice dobândită de la matcă (regină) sau prin activarea memoriei imunologice. Ceea ce până acum era pus la îndoială, a fost demonstrat de Salmela Heli, Gro V. Amdam și Freitak Dalial în anul 2015, după 15 ani de cercetări. Albina meliferă, este sortită dispariției dacă oamenii de știință, specialiștii din apicultură și apicultorii nu beneficiază de cunoștințe suficiente pentru stăvilirea bolilor infecțioase și a celor datorate intervenției omului în ecosistem. Acest fapt este posibil prin diagnosticarea corectă a bolilor și aplicarea măsurilor de profilaxie generală și specifică în fiecare stupină. Având în vedere aceste aspecte, în această carte abordăm unele subiecte care țin de taxonomie, anatomia, fiziologia și organizarea socială a coloniilor de albine, utile în înțelegerea problemelor abordate ulterior. În capitolele următoare facem o sinteză a cunoștințelor actuale în domeniul imunității înnăscute și dobândite, diagnosticul de laborator (conduita generală) în bolile albinelor, precum și măsurile generale de profilaxie în afecțiunile întâlnite la aceste insecte. În secțiunea a II-a, sunt prezentate afecțiunile virale, bacteriene, parazitare și micotice, alături de intoxicațiile naturale sau provocate. În ultimul capitol al secțiunii a II-a sunt descrise unele afecțiuni necontagioase, tulburările de comportament, tehnopatiile și dăunătorii albinelor. În subcapitolul tulburărilor de comportament descriem sindromul colapsului coloniilor de albine (CCD), afecțiune tot mai întâlnită datorită poluării ecosistemelor și migrării în zonele temperate a unor agenți etiologici exotici. În cadrul capitolului bolilor parazitare, nosemoza este tratată ca o entitate duală, respectiv infecția cu Nosema apis, endemică în țările cu climă temperat – continentală și infecția cu Nosema ceranae, insinuată în această caracteristică climatică, datorită fenomenului de încălzire globală, iar în capitolul bolilor bacteriene includem hafnioza, determinată de Hafnia apis, în locul salmonelozei, cum era denumită până acum, pe nedrept, această afecțiune. Avem convingerea că tematica abordată și nivelul științific la care sunt prezentate subiectele antamate, vor face această lucrare interesantă și atractivă pentru toate categoriile de specialiști în domeniu, precum și pentru apicultori. Ținem să mulțumim Domnului Profesor univ. Dr. D.H.C. Ioan Paul pentru sprijinul acordat și încurajările făcute în elaborarea capitolului ,,Apărarea antiinfecțioasă la albina meliferă", precum și Domnului Profesor univ. Dr. D.H.C. Constantin Milică, pentru aprecierile făcute la elaborarea capitolului ,,Profilaxia în bolile albinelor". Nu în ultimul rând, mulțumim sponsorului nostru, Tiberiu Nichiteanu și familiei sale, precum și tuturor celor care au crezut în acest proiect. Autorii