Discuție Utilizator:D.evil~rowikibooks/Singur de 14 Februarie

dedicat ei, Muller Oana, primei/ultimei fete caruia i-am daruit inima ...

Nu stiu de ce, singurul moment, in care intr-adevar, pot sa scriu, si pot sa fiu lucid, e atunci cand sufar. Si pt. cine ? Pai, nu stiu cum sa spun. Am cunoscut-o intr-un grup de prieteni, o oarecare comunitate de oameni, ce isi petreceau veacul pe .net. Cititorul isi va da seama ce urmeaza, si anume un dublu interogatoriu, in care aflu, cum o cheama, in ce oras, si cartier sta, cati „anisori” are, evident „daca are prieten”, unde am aflat ca NU – dar ca ar fi avut experienta, si poftim, ca orice baiat, plasand o invitatie, la sfarsitul acelei conversatii, de o intalnire, in fata la McDonalds, de la Unirea, de sus, la sfarsitul saptamanii. Recunosc, NU aveam experienta cu fetele, eram un pampalau, vai ... ale mele. Toata saptamana aceea, mi-am facut vise, de cum arata, de cum e, ca om, ca si personalitate. Of, doamne, ce vise frumoase, si ce AUTO - iluzie. Adica sincer, ce gandeam ? Eram beat ? Da, beat de dragoste la prima (ne)vedere ... Adica, vorbisem pe .net – unde sa ne intalnim, ce sa facem, cum sa ne distram, in ziua aceea, si gata, eram mort dupa ea ... Veni si Sambata aceea. O caldura sufocanta afara, sufocanta ... Mi-era ca transpir, ca miros urat, ca o sa fac o impresie proasta. Ce a fost in mintea mea, nu stiu. Ma pregatisem, aveam tot ce era mai frumos pe mine, blugi, din aia albastrii, un hanorac de treining, bine facut, ce mai ... la 16 ace. Imi aduc aminte, of Doamne, cum am ajuns acolo, cu muuuuuult inainte, cu vreo 20 de minute. De obicei eram punctual, acum intrecusem masura. Am stat vreo 10 minute, dupa care m-am dus in sus, spre Bucharest International, sa ma plimb – insa dupa ce am trecut strada, stanga imprejur, si inapoi. Trecerea a durat vreo cinci sau sase minute, pe langa faptul ca era si cea mai aglomerata intersectie, din cam tot Bucurestiul. ( doar era centrul orasului, NU ? ) O vazusem acolo. Nu stiam cum arata, nu stia cum arat. Niciunul dintre noi nu avea mobil, ca in caz ca ajungem acolo, sa ne bipaim, si sa vedem cine raspunde. Ei ghici. Era imbracata in : 2 ghetute roz, un pantalon roz, o bluza alba, daca nu ma lasa cunostinta. Parul, scurt, baieteste ( cam pana pe la baza capului ) - dar pe spate cu gel, sau apa, cine stie. Nu ca ar fi fost ceva special la ea, dar admiram genul acesta de fete, chiar si pe strada, ramanand de multe ori, cu privirea atintita asupra uneia, visand-o a mea. Of, ce minte nebuna, la ce varsta ... Am zabovit vreo 2 minute, in preajma ei, ne-am uitat ca prostii aia din comedii, unul la altul, ne-am scarpinat prin locuri greu, sau mai putin greu accesibile, incercand sa ne dam seama, daca el, celalalt, e cel adevarat. Ma rog, am calcat pe inima, incat sa-i sara tot sangele din ea. M-am dus la ea, si-am intrebat :

- Auzi, fata, cumva te cheama Muller Oana ?
- Da ! Alex ?
- Da ! - moment, probabil in care ar fi vrut sa ma imbratiseze, dar a ezitat, si scriind, imi dau seama.
- Ei, scotand limba la mine, ce facem ?
- Pai, zi frumoasa, soare afara, hai in parc.

Parcul de la Unirii, era un fel de balta ( o fantana arteziana in centru ) - cu niste buruieni imprejur ( sau mai bine zis, garduri vii, cu flori inmugurite ). Sa ma scuze cititorul, dar in momentul asta, imi calc toata mandria in picioare, si toate sentimentele, si tot ce am eu mai scump pe lume, si nu ma pot abtine, sa nu satirizez totul, sa iau in ras, sa ironizez lumea reala. Oricum, sunt lucid.

De acolo, am plecat in parc, si am inceput, sa vorbim, verzi si uscate, amare si acre, si alte asemenea, de care cu drag imi aduc aminte, si pe care le blestem. Iluzia, ce a durat, vreo luna, dupa care, intr-o oarecare conversatie, mi-o tranteste :

Eu :

- Salut ...
- Salut mai !
- K, am lamurit ce era de lamurit ( salutul ) - acum, ce e nou ?
- Pai, stii, am fost Vineri, cu niste prieteni la biliard.
- Si ( eu scotand limba ) - cine a castigat !
- Pai, stii, e un baiat acolo Vali, care a venit langa mine, si mi-a spus ca ma iubeste, si m-a sarutat, si il cunosc de mult timp, de inaintea ta, si il iubesc.
- Hooo fetita, stai. Stop. Reia ! ... ramasesem eu un pic complexat, perplex, si alte asemenea stari, in care nu intelegi, ce „Doamne, Iarta-ma!” e cu lumea asta ...
- Ti-am zis, il iubesc pe Vali !
- Si cine e ?

evident, la 1 luna si, nu ii cunoasteam prea multi dintre prieteni.

- Pai stii, cand era mic, vindea mobile, ca sa se poata intretine.
- Ca ... cum ? ... ramanand cu firul povestii, un pic pe aratura.
- Da, si il iubesc ! Si as vrea sa nu mai fim impreuna, sper ca nu te superi.

... si a inceput cearta.

Nu vedeam, cum, de am fost un prost, si ca nu i-am zis chiar din prima „Te Iubesc” ca sa dau un pic de dovada, ca sunt totusi, lucid in dragoste, si uite ce a trebuit sa sufar.
Adica, eram cu un an mai mare ca ea, unde e o conceptie, mai bine zis o idee preconceputa in societate, ca baiatul trebuie sa fie mai mare ca fata, cu cativa ani, lucru care e demn de condamnat, pt. o societate ce se vrea in secolul XX, sau mileniul 3, mai nou. Treaca mearga, ma dadea pe mine, care o iubeam, care ii dovedisem, in metodele mele, ca o iubesc, pt. un vanzator de mobile. Sa ma fereasca Sfantul, insa nu inteleg. Nu aratam rau, deloc, ma invidia chiar tata meu, om chipes la vremea lui, ma invidiau si colegii. Nu eram genul de macho, dar nici genul de tocilar. Lumea ma clasificase, ca un tip normal, bine educat.
Ma rog. Nu intelesesem nimic. Avea asa un dar, de a aburii omul, incat ramaneai cu ceata, pe viata ...
Vreo 4 luni, dupa aceea, n-am mai sunat-o, n-am mai facut nimic. Am incercat sa imi duc traiul cu o alta fata, mai tanara, foarte slaba in comparatie cu Oana ( care era perfecta, in inima mea ) - pe care o chema Anca. Evident, relatia nu a durat. Ori am fost eu de vina ( desi imi invatasem lectia, si am stiut sa imi apar teritoriul, in fata unei fete ) - ori a fost o neintelegere intre astre, caci ne-am despartit de 2 ori, si ne-am impacat tot de 2 ori, si pana la urma, despartiti am ramas.
Ii promisesem lui Oana, chiar inainte de despartire, ca o voi iubi mereu. Doamne, sentimentul e inca viu. Mori fir-ar ... Ii promisesem ca daca are mereu nevoie de un prieten, si unul bun, ma va gasii mereu. Cine stie, chiar daca e necesar sa astept, doi, sase, opt, sau zece ani de zile, sa fie, tot a mea.
Trecand peste sentimente, revenind la ceea ce inseamna real. Dupa cele 4 luni, prin Septembrie, am reinceput sa vorbesc cu ea. Pentru un suflet taiat in doua, era o atingere de inger. Si ce cuvinte, chit ca se rezumau la :

- Buna !
- Buna !
- Ce mai faci ?
- Bine ! ... fiind raspunsul ei.

„Sa arunce cineva cu pietre, si cu bete in mine, ca nu mai suport” - cam asta as striga acuma, catre cei ce vor citi aceste randuri. Adica, da, in conceptia cititorului - „Bah, da fraier ai fost !”. Si recunosc. Ma inchin in fata lui Dumnezeu, Allah, Budha, Sheva, si alte divinitati, ca asa e, eram un fraier la prima vedere. Ma indragostisem de un inger ! Si ce inger ... Poate daca m-ar biciu Scaraoschi, asa, sa-mi revin in fire, ar fi mai bine, „Zic Eu !”.
Prin Noiembrie, anul trecut, lucram la un proiect, in colaborare cu fosti colegi de generala, colegi, care fiind in aceeasi clasa, intensiv matematica/romana ( desii oficial era intensiv engleza ) - erau oameni, un pic mai cultivati, decat restul „animalelor”. Adica, totusi, orice om care trece printr-o generala, cu o medie, de obraz, e om, insa sa treci prin generala, si sa ajungi la liceu, si cu o medie destul de mare, atunci, esti domn. Iar media, sa fie castigata pe sudoare. Asa se fac lucrurile, cel putin, asa le vad eu ...
O invitasem, intr-o alta, oarecare discutie, sa se alature echipei, ca designer. La momentul actual, pusesem mana pe o sponsorizare, pusesem lucrurile la locurile lor, si chiar aveam nevoie de cineva, cu simt estetic, care sa se ocupe, de ceea ce inseamna „look, feel, style”. Ea era alegerea. Pe langa asta, avea si un frate, cunoscator, al meseriei IT – de care aveam destula nevoie, la vremea aceea. Intre timp, ca sa alin un pic suferinta, si apoi, ca sa despic pt. totdeauna o inima in doua, ma „indragostisem” de o alta Oana, ca sa vezi si coincidenta de nume, asta, de la mine din liceu. Asta se intampla in Decembrie, chiar pe langa Craciun. Era o vreme, demna sa itzi pierzi mintile. Ideea care e, ca nu am putut pe urma, sa le adun de pe jos. Ah, ce ti-e si cu sarbatorile astea ... La vremea aia, o uitasem complet pe Anca. Chiar nu imi mai pasa. Desi a fost singura, care a putut sa-mi ofere, si o parte din placerile trupesti, n-am putut sa o iubesc.
Dintre toate, „iubirea” aceea de sarbatori, cu Oana aceea din liceu de la mine, a fost, pai, o „abureala”. Cea mai scurta relatie, aproape inexistenta. Da, ma rog, stiu sa fac curte, dar in cel mai anormal mod posibil. Adica, nimeni nu isi da seama, ca intr-adevar, „je t'aime” ...

Toate bune, si frumoase, ba chair, mult prea frumoase. Incepusem un An Nou, singur. Cam urata treaba.

cum e sa iti dedici inima ei si sa ti-o calce in picioare ?

E greu, asta as putea zice. Se implineste 1 an de cand o cunosc. A ajuns sa faca parte din echipa Develz Online Romania ( www.develz.ro ) - sa lucreze alaturi de mine. Stie la perfectie ca o iubesc, stie la perfectie ca mor daca nu o pup macar 1 data pe saptamana, stie ca m-as sinucide ( am avut o incercare, insa soferul a franat la timp. PROST SOFER, prost ! ) daca o vad plecand. Si totusi, isi bate joc de mine. Azi am primit si un pupic pe obraz din partea ei si au tremurat oasele in mine. Cat de penibil sa pot ajunge ? Ufff, mi-e dor de ea :) ... ce pot sa fac ? Ma tin dupa o fata care prefera pe altul si ma tin de ea de acum 1 an de zile.

sunt indragostit. E de bine ?

Începeți o discuție despre conținutul paginii Utilizator:D.evil~rowikibooks/Singur de 14 Februarie

Paginile de discuție sunt locul unde oamenii discută despre cum să facă conținutul de pe Wikimanuale să fie cât se poate de bun. Puteți utiliza această pagină pentru a începe o discuție cu alții despre cum să se îmbunătățească Utilizator:D.evil~rowikibooks/Singur de 14 Februarie.

Începeți o discuție