Manualul de audiere a copilului implicat în divorț/Abordarea sistemică în evaluările pentru stabilirea custodiei

Acest paragraf a fost preluat din articolul Abordarea sistemica în evaluările pentru stabilirea custodiei scris de către George Visu-Petra1 și Camelia Anca Borlean, psihologi la Curțile de apel din Cluj și respectiv Oradea articol publicat în revista Terapia Sistemică nr.4-5, Timișoara. Articolul complet poate fi descărcat de aici.

Evaluările pentru stabilirea custodiei din perspectivă sistemică

Odată cu rata tot mai ridicată a divorțurilor, instanțele specializate pentru judecarea cauzelor de minori și familie sunt nevoite să se pronunțe în privința custodiei și a programului de vizitare al minorilor. O serie de studii au arătat câțiva factori care sunt în special stresanți pentru copii și sunt predictori ai unei ajustări sau adaptări modeste a acestora: nivelurile ridicate de conflict parental, o competență parentală scăzută în managementul comportamentului copiilor și reducerea eficienței sistemului parental (Famularo, Fenton & Kinscherff, 1993; McGill, Deutsch & Zibbell, 1999)

Specialiștii care lucrează în domeniul sănătății mentale sunt adesea solicitați pentru a oferi asistență instanțelor de judecată în procesele de divorț; în acest context ei trebuie să realizeze evaluări ale familiei, ale relațiilor parentale post-divorț, a relațiilor copilului cu fiecare părinte, a zonelor de conflict, a punctelor tari si punctelor slabe ale membrilor familiei etc. Aceste evaluări sunt realizate atât prin aplicare unor instrumente psihometrice, cât și prin interviuri clinice sau întâlniri cu persoane relevante. Evaluările au scopul de a proteja interesul superior al copilului și de a identifica măsura în care părinții au abilitățile de colaborare în interesul copilului. Uneori, în urma acestor evaluări pot fi formulate recomandări.

Atunci când un cuplu cu copii hotărăște să divorțeze, se impun o serie de decizii cu privire la custodie și programul de vizitare. Pentru luarea acestor decizii, trebuie avute în vedere aspecte multiple, care țin de contextul familial, de relațiile de familie și de cultura familiei (Fernandez & Veshinki, 2004). Contextul familial se referă la date demografice (de exemplu, vârsta copiilor implicați), la statutul socio-economic sau la condițiile de trai pe care le poate oferi fiecare dintre părinți; mai sunt importante nivelul educațional al părinților, familiile de origine și implicare bunicilor în viața copiilor precum și condițiile de trai sigure și adecvate. Identificarea relațiilor de familie se referă la statusul familial (familie amestecată (blended family), familie condusă de un singur părinte (sigle-parent-led family); bunici care funcționează ca părinție (grandparents functioning as parents). Definirea culturii familiale ajută la clarificarea unor aspecte precum sistemul parental (matriarhal sau patriarhal), rolurile parentale sau de gen, stilurile parentale (autoritar, permisiv), abilitățile parentale sau percepția membrilor familiei asupra familiei.

Implicarea copiilor în procesul de luare a deciziei

Recent, o serie de autori și practicieni din sistemul legal au început să pună sub semnul întrebării asumpția potrivit căreia copii nu au suficiente competențe pentru a fi implicați în deciziile legale referitoare la familiile lor. Perspectiva asupra implicării copiilor în decizii a început să se schimbe când s-a constatat că aceștia pot să contribuie semnificativ la hotărârile cu privire la rezidență și programul de vizitare. Motivul pentru care copiii nu erau cooptați în procesul de luare a deciziei era că povara unei astfel de responsabilități era prea mare pentru ei. Însă încurajarea participării copiilor la disputele legale nu înseamnă nici că părerea lor este determinantă, nici că responsabilitatea revine total în sarcina copilului. În general copiii sunt conștienți de problemele cu care se confruntă familiile lor, iar dacă părerea lor este ascultată, se pot avea în vedere anumite anxietăți, incertitudini sau frici ale copilului. Participarea copiilor la procesul de luare a deciziei poate avea ca rezultat o mai bună acceptare a deciziei luate și poate stimula copilul spre o etapă de dezvoltare mai matură și mai responsabilă.

Smith, Taylor & Tapp (2003) au realizat un studiu pe 73 de familii, studiu în care i-au întrebat pe copii acestor familii despre perspectiva lor asupra despărțirii părinților, despre relațiile ulterioare cu fiecare dintre părinți și despre stabilirea custodiei și a programului de vizitare. În total au participat 107 copii (55 băieți și 52 fete) cu o medie de vârstă de 12,9 ani. 44% dintre copii au afirmat că se bucură foarte mult de contactul cu părintele cu care nu locuiesc, 41% au afirmat că se bucură, 13% au fost neutri și 2% au afirmat că vizitele ar trebui rărite. În ceea ce privește consultarea sau ne-consultarea copiilor cu privire la decizii, s-au observat următoarele efecte: măsura în care copii au dorit să fie implicați în deciziile familiale a variat; majoritatea copiilor au apreciat faptul că li s-a oferit posibilitatea de a alege cu care dintre părinți să rămână sau că li s-a oferit posibilitatea de a nu se întâlni cu un părinte dacă nu doreau acest lucru. Deși decizia finală nu era luată de ei, majoritatea copiilor au apreciat și valorizat faptul că au fost consultați și că părerea lor a fost ascultată.

Foarte important pentru copii a fost faptul că li s-a oferit posibilitatea de a modifica ulterior programul de vizitare în funcție de schimbările apărute pe parcurs (schimbarea calitativă a relației cu părintele etc.).

De asemenea, copiii din acest studiu au fost întrebați ce sfat ar da ei părinților care se despart. Mai mult de jumătate dintre copii au menționat în primul rând importanța consultării copiilor cu privire la decizii. Copiii și-au exprimat această dorință astfel: „părinții să-i asculte pe copiii lor; să le ofere șansa de a-și spune opinia cu privire la rezidență / program de vizitare; să le ofere șansa să se facă auziți; să verifice dacă deciziile luate se potrivesc copiilor”. Următoarea sugestie ca importanță se referea la renunțarea din partea părinților la a se mai certa în fața copiilor; de asemenea părinții ar trebui să evite conflictele și să încerce să coopereze minimal să rezolve conflictul. De asemenea, copii din acest studiu îi sfătuiesc pe părinții care se despart să nu permită conflictelor dintre ei să interfereze cu relațiile copilului cu ambii părinți.

În concluzie, copiii își doresc ca părinții să-i asculte, să-i întrebe ce își doresc, să nu fie supuși unor decizii pe care nu le doresc și să li se ofere informații cu privire la ce se întâmplă cu familia lor în această perioadă.