Poezii de hotca marian

De la Wikimanuale, o colecţie de manuale libere !
       2.	Toamnă  


Cade-o frunză din anin... Sufletu-mi încerc s-alin, C-a trecut vremea cea bună, Și-a venit sfânta furtună.

Cad mai multe frunze-afară, Plâng c-o lacrimă amară , Stau privesc ce-o să pățesc Și furia toamnei o privesc.

Toamnă cu mâna-ți de aur, Vezi cum plânge-un pui de graur Că i-e frig și-a-ngheța; Nu ți-e milă dumneata?

Dar păcat că nu-mi răspunzi, Al meu suflet îl inunzi, Cu o mare de durere; Dă-mi și-un strop de mângâiere!

Să mă simt mai fericit , Că îs tare chinuit .... Toamnă fă-mă ca să zbor, De pe cer să șterg un nor... .


3. Iubito...


Iubito,cu fața ta moartă, Cu chipul oglindit în apă, Te visez noaptea-ntr-un turn , Și-n păduri vocea-ți-aud.

Iubito , cu mâna de ceară, Te visez seară de seară , Te aud țipând în vis Ca un glas din paradis .

Te aud cântând odată , Stând ,plângând la a mea poartă, Parcă-i vântul așa cred, Unde ești ,ca să te văd?

Te-ai ascuns în paradis, Vreau să te mai văd în vis, Dar nu pot că ai plecat, Singur în lume m-ai lăsat.


4. Blestem...


Mândră dragă,te-am iubit Pentru tine am trăit, Dar tu mândră ai zâmbit M-ai lăsat, m-ai părăsit.

M-ai lăsat sigur în viață , Ca un țurțure de gheață, Fost-ai rece mândră dragă, Nimenea să nu te-aleagă .

Ca să suferi ,draga mea, Cum inima mea suferea. Să stai singură în viață, Ca un țurțure de gheață.

Care-n veci nu s-a topi. Nici la vară ,ca să știi, Când a fi soare mai mare, Tu să-ngheți de supărare.

Când a fi căldură mai mare Să te uști de supărare, Iar când ploaia-n geam va bate Să te uști de răutate.

Și când noapte o să fie , Să n-ai somn , nici bucurie, Să n-ai pace , să ai chim, Și la inimă suspin.

Toate astea-n dar îți dăruiesc, Dar să știi că te iubesc. Și să știi iubirea mea Întoarce-te-n viața mea.


5. Zâmbește ...


Zâmbește-mi,fată dragă , Cu ochii-ți lăcrimânzi, Zâmbește-mi, fată dragă, Cu ochii tăi cei blânzi.

Închide-ți ochii de cleștar Și zâmbește iară ... Alungă-mi din suflet soarele-amar, Să fie din nou vară.

Să pătrundem între copaci , Să prindem puf de păpădii, Să fim din nou săraci, Să fim din nou copii.

Să ne jucăm cu florile, Și să stăm în ploaia argintie, Și să vedem cum cad zorile Pe bolta argintie.

Să alergăm în vesela poeniță, Pe mușchiul cel pufos , Și să zărim o tânără căpriță , Cu iedu-i mic, morocănos.

Și să culegem albăstrele , Dintre copacii milenari, S-ascultăm cum cântă păsărele În plopii lungi și solitari.

Cu ochii tăi cei blânzi , Zâmbește ,dragă fată , Cu ochii-ți lăcrimânzi , Nu plânge, dragă fată.

Simte fericirea oarbă-a noastră , Și parfumul dulce-al iubirii... Ascultă cum cântă pasărea măiastră , Despre focul rece al iubirii.

Zâmbește-n continoare, Să știi, drăguța mea. Că viața-i trecătoare, Nu plânge, fata mea!


6. Cântecul lebedei

Plăpândă și suavă , Pe-o apă lină ... Plutea alene o lebădă, Cu privirea-i senină.

Lebăda trece , lebăda e timidă, Nu scoate niciun sunet în atmosfera aridă, O lacrimă-argintie din ochii-i a scăpat, Căzând alene pe apa lacului luminat.

Aripiile ei albe ca niște aripi de înger , Și le îndreaptă de parcă ajung până la cer, Suspină-adânc din inima-i îndurerată , Că acum nu e cum a fost altădată.

Anii i s-au dus și a îmbătrânit, Acum nu a mai zâmbit… Chiar dacă lebăda e mută , acum a răbufnit, Pentru a cânta primul și ultimul ei cântec trist.

Apoi înlăcrimată se-ascunde sub tufiș, Cu neîndurătoarea-moarte ea lupta pieptiș, Luptând în luptă dreaptă ,lupta ea pierdu Și sufletu-și în mâna morții și-l dădu.



7. Vis


Vino-n noapte lângă mine , Să-ți aud sufletul plângănd, Să stau sub lună cu tine... Să-ți aud inima săltând.

Să privim cum blânda lună , Mângăie stelele-ntristate, Eu să-ți mângâi a ta mână , Apoi să fugim în noapte.

Să fugim în lumi de vise Între ceruri să pătrundem S-atingem stelele încinse, Și sub nori să ne ascundem.

Iar pe norii de iluzie, Ne vom zice lungi poeme, Și vom scri-o poezie, Și cu rime și refrene.

Iară noi în miez de noapte, Ne-om lăsa purtați de vănt. Asculta-vom mii de șoapte Și al stelelor dulce-cânt.

Vom zbura în depărtare, Sub lumina caldei lune, Ne-om uita cu disperare Cum a nopții zână-apune.

Fi-vom noi treziți de soare , Iarăși visul se termină ... Unde ești frumoasă boare, Care sufletu-mi alină!

Tu te-ai dus precum și luna Între munți ca să te culci, Unde esti iubită-acuma? Să-ți sărut buzele-ți dulci.

Visul nostru se termină, Eu nu am nimic de spus, Aștept luna ca să vină, Să răsară luna sus.


8. Imn pentru soare


Soare! Îmi plac razele tale, Garoafă-aurie cu multe petale, Tu a mea față-mi ‘veselești Când pe mine mă privești.

Și parcă, cu-a ta lumină-mi spui Că tu ești al nimănui , Că n-ai prieteni ,n-ai dușmani, Și ai milioane de ani.

Toată lumea te iubește , Soare trist,nemuritor, Adu-ne-o rază de speranță , Pentru-al nostru viitor.

Adu-ne fericirea și iubirea,soare! Fă din lumea asta o mare sărbătoare, Ajută-i pe cei nefericiți, Mântuiește-i pe cei părăsiți.

Pentru îndrăgostiți trimite-o rază, Ca să-i ai mereu în pază; Iar mie dă-mi bucurie , C-apoi om vedea ce-o să mai fie!

Soare fii mai fericit! Că tu ești cel mai iubit , Tu ne-aduci lumina cea bună, Și faci lucrurile să meargă strună.


9. Visul meu de pădure


De-aș fi o pădure lâng-o margine de lac, Lin mi-ar bate vântul în fiecare copac Și aș zâmbi în fiecare primăvară, Când florile-n poiană mie-o să-mi apară.

Și oi fi ca o regină-a florilor mărunte , Iar semeții copaci de mine-o să asculte Plângand așa de tare ,eu m-oi înveseli, Când păsări călătoare la mine or veni.

Și-oi răsuna de-atâtea cântece voioase, De simfonii plăcute-a mierlelor duioase, Iar cerul s-a deschide și norii i-a-nghiți Când măiastra pitulice lin va ciripi.

Cânta-va-n plop o gingașă privighetoare, Cu glasul ei divin venit din depărtare; Iar sufletul mi-a plânge când ea a tot cânta Și-atunci o ploaie dulce pe mine va cădea.

Și s-a stinge soarele ca o lumânare, Eu voi rămâne singură în lunga zare, Iar visu-mi de pădure încet s-a spulbera Și nimeni niciodată nu mă va ajuta.


Greu e să fi pădure într-o lume de vis Când nici măcar un luceafăr nu este aprins, Tot e stins acum în visul meu de pădure N-aud păsări,nu e vântul și nici mure.


10. Pădurea


Visul meu de tinerețe, A fugit întâmplător Și-a ajuns la bătrânețe Într-un loc încântător.

A ajuns într-o pădure, Verde, tainică , înaltă, Unde sunt copaci și mure ; Toată lumea-i laolaltă.

Copacii înalți țineau discursuri, Unor mititei stejari, Iar iepurașii dădeau concursuri Parcă ar fi fost școlari.

Padurea-i vie .E-o agoră, Unde-s altfel de ființe Aș sta cu tine înc-o oră, Să-mi zici micile-ți dorințe.

Vântul cugetă-ntre frunze, Ca un ilustru gânditor, Iar pădurea printre buze Simte-auzul de topor.

Și cum vine tăietorul, Ca să-i fure lemnele Dă ,el tare cu toporul, Spintecându-i crengile!


Vântul cugetă mai tare, Parcă bate,așa cred, Pădurea femeie-mi pare; Chinuită de-un blestem.

Că de fiecare dată Cine iese, cine vine , Tot îi ia câte-o bucată De ce oare,oare cine?

Mai un lemn,o buturugă... Omul duce ia ce poate , Iute lacrimi o sa-i curgă, Căci ajunge ea pe moarte.

Parcă un fior se plimbă, În al meu suflet chinuit, Și ceva parcă se schimbă, Oare,codru-i bântuit?

Tu, padure minunată, Eu mă simt cam „vinovat” Că aer lin mi-ai dat odată Și eu nu te-am ajutat.

Am uitat să-ți prețuiesc Al tău veșnic aur verde Și să-ți spun cât te iubesc Totuși oare ,tu m-ai crede?

Nu mai plange scumpa mea Ce-ai dat lumii mari, o viață Ce să-ți zic sfințenia ta, Decat să ai numa’speranță

Să fii mândră ca și luna, Iară timpul o s-oprească, Iar vântul bate’ntruna Și fruntea-ți înverzească!


11. Culoarea curcubeului

Sufletul meu e un fenomen optic si meteorologic, El se manifestă după ploaie când soarele, Sufletului tău îl lumineză puternic, Iar lumina soarelui se reflectă În apa argintie din atmosferă, Formând un curcubeu lung si miraculous precum e Iubirea.

Sufletul meu e colorat E ROGVAIV adică: Roșu ca focul tau din privire, Oranj ca razele de soare scaldate în părul tău de castană, Galben ca spicul de grâu adunat de tine vara Verde ca livada mea de smarald, Unde Albastrul cerului infinit Se oglindește în apa iazului tău, Iar Indigo e cerul visului meu de cerneală, și în sfarșit Violet toporașul tău fraged Ce iese primăvara in gradina ta.


12. ( Noiembrie) Crizantema la sfârșitul vieții


Nori de bruma se revarsă, Peste floile înfricoșate , Soarele începu să iasă, De sub nori de departe.

Frunza nucului bătrân Cade molcom pe cărare Vântul o aruncă-n drum, Ea se duce la plimbare.

Zboară frunzele ca gândul În vazduh,în depărtare, Toate așteptându-și drumul, Să pornească alene-n zare.

Crizantema ,floarea mândră, Ce a toamnei sfeșnic este Suparată-i sub un nuc la umbră, C-ar iubi dar nu găsește.

Nu găsește stânjenelul Care vara a așteptat-o; ...Să-n-florească pentru gerul? Ce iubirea ei a luat-o!

Supărată-i mandra floare, Că nu are cine s-aline, Vrea-ar ea un strop de soare, Că i-ar prinde tare bine!

Vrea-ar ea multa căldură, Ca să se dezghețe dânsa Vrea-ar ea și o trăsură Ca să zboare ea într-însa.

Să se-apropie încet de soare Ca se se mai dezmorțească, Și să scape de răcoare, Ca să se mai veselească.

Dar nu are cu ce s-opune Că iarna iute va veni, Repede sub frunză se-ascunde, Înainte tristă de-a muri.


13. Gând…


Putrezit-ai mândră dragă, Ce cu ochii-ți m-ai privit Vrea-ar lumea să te vadă, Dar tu dragă ai murit.

Stai adanc,între mormânturi, Sunând pierele de jale , Și plâng bârnele de gânduri , Plâng de dorurile tale.

Stai adanc cuprins de somnul Morții tale dulci ș-eterne, Și te caută și dorul , Pe la casă ,la cetrene.

Dragul meu n-am putrezit , Te visez dintre pământuri Te am visat că mi-ai zâmbit , Ș-aud ploaia ta de gânduri.

Eu te vreau acum cu mine , În mormânt să fim noi doi S-aud a tale lungi suspine S-aud turmele de oi.

Să stăm ici la rădăcina, Nucului bătut de gânduri , Să simțim de-aici lumina, Tainicilor tale rânduri.


14. Câteva amintiri...


Plângeau norii cu lacrimi argintii, Din cerul ca o mantie sură, Cădeau stropi argintii peste bătrâne vii, Cădeau peste ochii tăi frumoși de mură.

Ș-alergai desculță-n iarba deasă, Ca o căprioară suavă și curată, Te vreau când inima m-apasă, Vino!...Te vreau cu inima curată.

S-aduci ulciorul plin cu apă, De la izvorul dulce și tăcut, Unde se-oglindea fața ta curată, Cum ți se-oglindea la vale mai demult.


Și vino acum în ploaie să dansăm ... Între pământ și soare-acoperit de nori, Ca ploaia asta s-o-alungăm.... Că uneori ne dădea fiori.

Să stam la umbra teiului batrân , Să te-admir de-aproape, Șî chipul tău să ți-l admir, Când s-a oglindi în limpezi ape.

Dar apele sunt tâlburi,să stii iubirea mea De ploaia ce s-a scurs din norii grei... Vor trece ani din viața ta și-a mea, Va trece timpul peste ochii tăi.

Dar ochii tăi nu sunt bătrâni , Și nici n-au orbit de dragoste, Precum nici ploaia n-a uitat Să fie ca o pacoste.... .

Și nici tu nu m-ai uitat, Că te-am iubit mereu, Am stat cu tine la ... cântat. Am stat la bine și la greu.


15. Laudă poeziei eminesciene


Poezia ta, Eminescu,i-o floare albă ,înflorită, De-obicei ca o toamna-ngalbenită. De dragoste și uneori atat de tristă, Sfântă poezie ,Eminescu te-a facut artistă!

Gingașă , tânară craiasă, Cu ochii lacrimânzi de vise, Oricine-n noapte să te citească, Când stelele-s aproape stinse!

Caci sigur una dintre-acele stele, E Eminescu ,al tău ilustru creator, Îndreaptă-ți,cititorule,ochii spre ele! Împrăștiind ale lui versuri,in lungul zbor.

Și poate ,citind acele tainice rânduri, Steaua lui Eminescu ,etern va străluci, Și ne va trimite-n dar o lume de gânduri, Stoluri de versuri și sute de poezii!


16. Odă (în metru contemporan)


N-am crezut să-nvăț a-nțelege vreodată, Ale tale tainice și gingașe poezii, Ce mă cufundau odată…

     În apele adânci,pustii.

Degeaba strig și plâng ingrozitor, În noaptea palidă, senină, Căci tu acum dormi liniștit,

    Scăldându-te-n tihnă.

O,unde esti, Eminescu ! Plecat-ai tânăr între sfinți, Și cui o să-i mai zic acuma,

     Ale mele rugăminți?

17. Odă energiei geotermale


Sufletul meu e o centrală geotermală; Care are mare nevoie de caldura ta, Geea, Iar tot acel sulflet,îți transformă caldura nesecată și pură în crampei de fericire ,cum ar fi: ENERGIE ELECTRICĂ care după nu știu și mai câte operațiuni Dificile și tehnologice; în sfârșit ajunge la mine sub forma de LUMINĂ Ca să-ți văd în noaptea misterioasă chipul tău plăpând , Ce ascunde o suferință anglelică, Și în CALDURĂ Ca sa mă poti iubi cand îți va fi mai greu; si să nu tremuri TU Când va fi un ger pătrunzător, Iarna.

De tine energie geotermală Am nevoie ca și apa, Îmi esti așa de dragă ca si lumina ochilor, Încat nici o zi si nici o clipă fară tine nu mi-aș putea imagina.

Oricâte mii de grade ai avea si ori cat de mult mi-ai frige sufletul rece, Tot nu mi l-ai încalzi și tot aș vrea la infinit Să mi-l încălzești.

Dacă tu ai fi folosită dinadins , De toata lumea,-ca s-o încălzești desigur- Ochii mei și a mai multora care te iubesc Ar scânteia ca stelele de-atata fericire  ; și în cel mai bun caz vom avea O planetă curată,fericită si-un cer albastu ca o petală de iris sau de cicoare , Sub care orcine va respira mireasma aerulului curat și-atât de dulce, Și toate acestea datorită, ENERGIEI GEOTERMALE. Și niciodată nu mai vom inhala mirosul înecator de Fum si chimcale.




18. Peisaj de iarnă


Soarele iernatic râde strașnic printre norii cei zglobii, Și încerarcă a patrunde între apele-argintii ... Mici steluțe plimbarețe cad din argintii nori , Așezându-se alene pe ferestele cu flori.

Nu se pun numai acolo,ci pe arbori ,peste tot Și acoperă pământul cu zăpadă de un cot. Râurile-s acoperite c-o pânză înghețată, Vântul suflă ,viscolește și zăpada mult o poartă.

Fără teamă bate vântul prin copacii cristalini, Rupând ramurile groase a batrânilor salcâmi, De pe crengile-ngreunate cade pătura de nea Sub lumina jucăușă a pământului perdea.

Soarele apune-alene pe pământul înălbit, Părăsind padurea rece și cătunul risipit. Iar pe cer își face locul zâna nopții încoronată, Luminând natura încremenită și-nghețată.


19. Izvorul


Vine-n grabă de la munte, De sub crestele mărunte, Printre pietre strălucește Mii de cântece doinește.

E izvorul cel străvechi, Ce susură pe la urechi , Și alină doruri multe , Cine știe să-l asculte.

El e prințul cel frumos, Al pădurii curajos, Apa-i limpede ca lacrima , Și-ți alină inima.


20. Ninsoare cu stele...


Ninge liniștit, pe pământul înghețat, cu fulgi pufoși de-argint sau mai bine spus, cu stele ucise de vântul puternic.

Ninge fantastic pe pământul acoperit de mantia albă, cu ninsoare de argint ,dar și cu fulgișori de diamante.

Ninge ca-n basme... Ninge-ncetișor, Vântul adie ușor prin pomii înghețați din basme.


21. Curcubeul...


A căzut o ploaie lină Peste satul cel uscat, A udat așa în tihnă Curcubeul a format.

Curcubeul ca o salbă colorată, Se ivește printre nori , Culori multe ne arară, Și le bucură pe flori.

Toată lumea e uimită De ștergarul de pe cer, Vântul suflă și-l irită , Curcubeul e stingher.

Dup-aceea el dispare, Printre norii cenușii Nu ajunge la izvoare , Unde-s banii argintii.


22. Trandafirul


Din grădină se înalță, Ca un prinț îndrăgostit Un trandafir gingaș ca un fir de ață Ce grădina mi-a împodobit.

Ador roșia lui culoare ... Grădina parcă e în sărbătoare, Își împrăștie-a lui mireasmă , Parcă roua de pe el i-agheasmă.

Petalele sunt catifelate Frunzele ca niște roate, Mirosul lui e îmbătător, De nu-l miros încă o dată,mor.

Mă uit la el parcă zâmbește Plâng ,el și mai înflorește, O lacrimă de-a mea pe el a căzut Mai fericit și plin de viață m-a făcut.

M-a făcut să visez că sunt trandafir La el în grădină-s musafir, Și parcă cu el în șoaptă am vorbit, Dar nu,doar eu am ațipit.

Deodată un vânt asurzitor I-a luat petalele-n zbor, Și-a rămas fără veșmâmt Și cu capul la pământ.

Și vai ce trist e el acum A rămas parcă în drum, N-are-acum deloc petale Grădina nu e-n sărbătoare.

Ce să mai facă,n-are ce face. Doar timpul peste el va trece Și la anul va-nflori, Grădina iar mi-a-mpodobi.



23. Zi cu soare ,dar cu ploaie


E o zi cu-n dulce soare, Vremea s-a mai încălzit , Florile-s în sărbătoare Și vesele au înflorit.

E o zi cu soare cald , Vântul suflă dintr-un nuc, Frunzele de smarald Și în nuc cântă un cuc.

În livezi zumzăie-albine Că afară-i tare cald, Vine ploaia ,vine,vine, Flori de salcâm la pământ cad.

Dar soarele nu se-ascunde, Sub norii cei plumburii, Nu se sperie,stă și vede Curcubeul cu culorile-aurii.


Înălzește picurii de ploaie, Care cad încet pe flori, Ies furnici din mușuroaie Prevestind o ploaie-n zori.


24. Noapte de iarnă


Luna răsare-alene pe cerul înseninat, Luminând satul risipit și-uitat.

O rază ucisă de lună... A intrat pe geam ,iar vântul încă sună.

Dealurile , munții și văile sunt înghețate, Din cauza lunii au și-o stălucire-aparte.

Casele sunt acoperite de-o albă mantie grea, Iar luna din ce în ce mai tare strălucea.

Cărările-s acoperite de-o plapumă de nea Nimic în depărtare nu se mai vedea.

Paradisul iernii înghețat A adus pacea și liniștea-n sat.


25. Poem


Am mare nevoie de tine, Precum și floarea vrea apă, Și tu,să știi,ai mare nevoie de mine Și cred că o să-ți placă.

De-aș fi pompier ți-aș stinge Focul dragostei noastre... Și cu mâna părul lin ți-aș atinge, Și am zbura încet spre astre.

Iar de-aș fi doctor ți-aș vindeca Inima ta rănită... Cu dragostea mea eu ți-aș ameliora , Inima ta mereu necăjită.

Și de-aș fi trandafir doar pe tine Te-aș iubi și îndrăgite-aș... Precum și curcubeul așteaptă ploaia când vine , Mereu pe tine eu iubite-aș.


26. Fluturi de mai


E luna mai și fluturi zăresc Văd că doar ele-s ființele care mă iubesc Închid ochii ca să pot zbura... Dintr-o floare în alta.

Tac și-ascult zumzetul lor Mă fac că zbor.... Alerg printre flori de păpădii Unde zboară cu aripile miile de bucurii.

Doar în luna mai aș vrea să trăiesc Să văd cum fluturii mă iubesc Să se-așeze ,ei gingașii, pe mine Să mă facă mai dulce ca mierea de albine.

Să mă ia în zbor eu aș dori , Dup-aceea pe iarbă aș muri Să se-așeze pe mine după ce-am murit. Că viața de fluture mult eu mi-am dorit.


27. Lacrimă de noapte


A venit noaptea cea mare, Noaptea mea cea lină, O stea pe cer încet apare, Aducând un picur de lumină.

Încet din munții cei bătrâni răsare Un disc plat de lumină, E luna cerului cel mare, Stelele parcă suspină.

Rapid, rapid căte-o cometă , Și-a luat zborul-n galaxii Ai crede că e vreo comentă, Căzută pe-a cerurilor câmpii.

O stea misterios străluce Voinică licăriri-și-ndreaptă, Spre ochiul meu și-o lacrimă dulce Cade și iarba parcă o așteaptă.

Și căzând a mea lacrimă , Pe-un boboc de trandafir, Trandafirul el suspină, N-am de ce să nu mă mir.

Credeam că ea i-o petală , Ce în ochi s-a oglindit Am uitat ca nu-s o mierlă , Ci-s un om mai fericit.



28. Trandafirul negru


În soare negru trandafir, Lucești ca un safir... Tu mă scapi de doruri grele , Și-mi faci zile-ușurele.

Petelele tale în doliu mereu Se ofilesc, se ofilesc și ele cu greu, Iar acum nu mă apără de doruri grele (Nu mai pot să scap de ele).

Unde ești,tu,negru trandafir! Cu petale de cașmir, Mi-e dor de tine suflet blând, De ce n-ai stat înc-o clipă pe pământ!

De-abia aștept iar să-nflorești Inima să-mi veselești . Înc-o floare de-a ta de-ar înflori Cu zece ani aș întineri .

Tu ești lauda grădinii mele, Te privesc stoluri de păsărele, Chiar și ele-ți mulțumesc, Și îți spun că te iubesc.

Și te-adoră și te strigă , Și vor iar să te atingă , Unde ești măi trandafir, Cu petale de cașmir!

,,M-am uscat și-s trist tare, N-am măcar o alinare! Doar ghimpii mei mă mai țin, Încontinuu tot suspin!

Vreau primavara să vină , Soarele corola-mi alină, Ca din nou să înfloresc Lumea iar s-o-nveselesc’’.



29. Vis...


Chiar de n-oi mai fi pe-acest pământ, Eu tot timpul aici voi fi. Voi sta ,voi medita prin micile grădini, Și mă voi lăsa suflat de vânt.

Și miezul nopții când va bate, Tot în grădini eu voi fi. Stelele-alene ,eu le voi privi, Până soarele-ncepe să se-arate.

Atunci mă voi ascunde sub o rădăcină Gingașă a unui mic bujor. Și voi sta așa ,ușor Până luna o să vină.

Și cu trandafiri albi , În miez de noapte voi dansa Inima mea moartă tare s-a bucura, Până ce frunza verde va ieși.

Și va cădea pe pământ sub a greutății zăpezi Frunza dragului meu trandafir alb, Și totul afară va fi alb , Apoi eu nu m-oi mai trezi.



30. Regina-nopții


Noapte de vară.Miros înțepător, Cântec de greier asurzitor, Proaspătă iarbă-nroată , Regina-nopții înflorată .

Stea căzută ,parfumată de pe cerul înstelat, Misterul nopții feeric a luminat, Și a emanat al ei parfum. Mirosul ei se simte și pe drum.

E chiar regina florilor de noapte Soarele să-l vadă nu poate Doar noaptea e a ei mamă , De soare îi este teamă.


31. Fluturele


Cine zboară printre flori , În zig-zag de-atâtea ori? Uite-aicea pe o floare Două aripi gălbioare.

Fluturele cel ușor este! Care zboară prin poveste Și adună dintre flori , Polen mult pe ochișori.


32. Varza


Eu sunt varza cea umflată , Din ciorbă nu lipsesc niciodată , Alții-mi spun și chrechi, Căci hainele mele-s ca niște urechi.

Capul , trunchiul mi-e totuna Pe-un picior stau totdeauna, Am cămăși nenumărate Și le port pe toate-mbrăcate.

Nu mi-e cald când cald e-afară , Nici frig când rece i-afară , Dar când iarnă este afară... Mă găstți doar în butoi în cămară.


33. Roua


O tânără trece-n zori, Și-și varsă lacrimile peste flori, Și-n mărgele s-au făcut ... Când luna duioasă le-a văzut.

În zori de zi soarele a apărut, Mărgelele-argintii au dispărut Înseamnă că s-au spulberat ... Și de rouă am scăpat.


34. Ceapa

Cepa este o domnișoară Cu rochiță roșioară ... Când începe-a se dezbrăca Toți încep a lăcrima.

Când e vară în grădină mă găsiți Dacă doriți să mă gătiți, Însă când afară-i iarnă Mă găsiți la mine-n ladă .

Sunt gustoasă în mâncăruri și salate, Cărora le dau un gust aparte: Dacă doriți să mă mâncați Pe dinți dup-aceea să vă spălați.


35. Caniculă ...


Soarele dogoritor își varsă razele pe pământul adormit și pe râul liniștit.

Doar un vânt se mișcă-alene prin copacii de smarald mișcând frunzele uscate, de infernul cald.

Totul se topește ca o lumânare aprinsă fiindcă , cuptorul ce nimneni nu l-a atins e foarte încins.



36. Biata ciupercuță


După ploaia ce micuță , A ieșit o ciupercuță Cu o mică pălarie A crescut sub bălărie.

Ea de lume s-a speriat Sub o frunză s-a-așezat, Un om mare a venit Ciupercuța din greșeală a strivit.

Și a dus-o el acasă ... Și a pus-o el pe masă Apoi bine au gătit-o Și familia a halit-o.

Biata ciupercuță , n-a mai rămas nimic din ea, Decăt o bucățică pe-o scrijea, Și-apoi vasele s-au strâns , Nimeni după ea n-a plâns.


37. Boboc de trandafir


Sub razele soarelui un boboc de trandafir crește, Înflorește, toată lumea îl iubește, Își deschide-a lui gingașe petale, Ce-au dulcea și frumoasa roșie culoare.

Se deschide-ncetișor, Parc-ar fi un norișor, Ce din catifea-i făcut, Bun ar fi de așternut.

E frumos mirositor, Are un iz îmbătător, Dar e vai ș-amar de el ... Că e tare singurel.

E singurel și pricăjit Vântul l-a cam umilit I-a smuls a lui frumoase petale Și-a rămas ca frunza-n zare.

Sărăcuțul ,el plânge, Nimeni nu îl mai atinge , A rămas al nimănui Lângă umbra nucului.

,,Nu fii trist fi optimist Vreau acum ca să insist , La primăvară iar vei înflori Multă lume te-a iubi!’’


38. Scrisoare

                         *

Ce ajuns-a lumea asta ,un infern pe-acest pămănt; Iară sufletele-s moarte și n-ascultă de Cuvânt, Nu se roagă niciodată ,oameni voi ce ați ajuns! Niște fiare urâcioase fără inimă și puls! Într-o epocă meschină , banul este la putere Toată lumea lui se-nchină ,dar în lume e duere. Mulți în lume n-au o pâine ,alții-n lume totul au Și se scaldă-n fericire , și la nimeni ei nu dau. Și privind la colțul străzii vezi cerșind câte-o bătrână, Gârbovită și slăbită cu al ei baston în mână, Plânge dânsa tremurândă spunând în gând o rugăcine, Ca să-i treacă iute viața să scape de-amărăciune. Dar nimeni nu o ajută ;cine vine ,cine trece; Ca să-i dea un colț de pâine că afară-i tare rece, Vântul suflă, viscolește ca-ntr-un dans îmbătător, Și cad fulgii de zăpadă într-un mod înspăimântător, Și zăcând în frig bătrâna , cu speranța de-a trăi , A primit un leu bătrâna de la cine n-ai gândi: N-a primit un leu bătrâna de la omul cel bogat, A primit să-și ia o pâine ,de la omul cel sărac; Că de cănd e lumea asta cel sărac săracu-ajută, Și bogatul este-acela ce-are totul dar el uită : Uită că de unde dai Domnul îți dă înzecit, Dar și el poate-ntr-o zi , s-a simți nefericit. Poate că n-a fi ca bătrâna ce la colț ea cerșește, Și-o să-și caute credința ,căruia lui îi lipsește: O , ce vremuri am ajuns , unde banul este zeu , Am uitat noi de totul , am uitat de Dumnezeu. Am uitat să-i prețuim pe cei ce-au fost părinții noștri Și-avem zei verzi de hârtie ,cum am zice - banii noștri.

                             *

Și când luna strălucește ca o zână-ncoronată, Vei vedea ca pe un podium o fată siliconată , Ce se crede ea vedetă , arătându-și celulita, Și văzând-o fără creme arăta ca și bunica. Fată dragă , crezi tu oare , că tu pari inteligentă, Arătându-ți câte-o țâță , acum tu chiar esti dementă? Și cu creier de furnică ,ti-i imagina vedetă, Și lumea o să te-aprecieze că și ea este defectă Iar din partea mea sincer eu îți spun: Să ai mult succes în viață, și-ți urez acum drum bun Și-ți mai spun repetat cum cântă în fănețe-un greier, Că țățele siliconate nu țin locul unui creier. Așadar,scumpa mea fată,treci pe podium ca și gândul Și prin creierul cel gol ce frumos îti bate vântul! Îi ajunge tu vedetă la televiziuni-fantomă, Și ti-i compara adesea cu o tainică Madonă , Iar lumea te va aplauda ,când scandale o să faci, Când ti-i bate pe-audiență cu alte umflate vaci. Iară publicul te-a slăvi că te-ai bătut cu alta-n noroi , Când voi uitata-ți a-mulțirii tablă cu banalul doi. Nu mai vreau să spun nimica despre pseudovedete, Ce se cred acuma ele actrițe si interprete. Vai ,ce ați ajuns , să faceți cultura de rușine... Doar trăiesc eu cu speranța că și mâine va fi mâine, C-or pleca din viața noastră ,fețețe de silicon, Și le-om privi adesea de pe vechiul tău balcon. Și-o să treacă ele-alene pe trotuar ca și prin gând, Și prin păr le-a bate-ncet un dulceag și tainic vânt. Mi-ar plăcea încă-o fază cu o pseudovedetă ... Să rămână ea blocată și cu degetu-ntr-o chiuvetă, Și să vină alte ziare și stafii-televiziuni Ca să facă audiență cu aceste emisiuni.

                     *

Ce ajunse țara noastră o cutie într-o ghenă . Ce o caută bărtânii sub lumina de lanternă , Ca s-o ducă la reciclat pentru un singur ban Iar la noi acum în țară e mai rău din an în an. Cum s-avem de toate-n țară ,cum s-avem noi bogății, Când cei de la parlament visează numai la prostii. Tau salarii și tau pensii,și mor oamenii de foame Iar ei dau pe stradă flori albastre la cucoane; Ca să iasă buni în lume ,ne promit marea și sarea, Și-acum ce frumos zărim în plasa goală ,numai zarea. Toți îs șefi îs filozofi,cugetând la nesfârșit, Și-au au adus o veste-n goană :că din criză am ieșit. Și-om avea și-om face multe bla-bla-blauri,bla-bla-blauri, Și ne-or duce cu minciuna ca și fetele la baluri. Ce-ai ajuns ,tu Românie,unde-i trecutul glorios, Ai ajuns o carte veche ,ce din tine mulți au ros! Unde ne este mândria ,grâul mult cel din ogor, Nimeni nu face nimica,stând picior peste picior! Viață grea și sărăcie, dulce țară Românie; Ajuns-ai în clipe grele ,clipe de ananghie, Unde-s hoții care fură ,bogăția ta străbună, Iar miniștri mint întruna ,că totul ne merge strună . Așadar sub clar de lună ,nici stele nu strălucesc, Când în dulcea Românie ,nimicuri se isprăvesc. Nu-i credință , nu e pace ,am ajuns noi de rușine! N-apreciem măcar strămoșii care ne-au făcut un bine Care-au luptat pentru sfânta și dulcea țară ; Ei au luptat întruna de-o fi iarnă ,de-o fi vară. Nu s-au plâns nici de revolte,nici de lupte ori războaie, Și-acum repede ne plângem și de-o torențială ploaie . Toată lumea de-ar munci și unii pe alții nu ne-am comanda, Sigur mândra noastră țară într-o zi va prospera. Și cu gândul doar trăind;și visând la bogăție , N-o să crească grâul peste nopte pe câmpie. Dar visăm în continoare într-un somn pătrunzător, Unde gândul nu pătrunde și totul e-ncântător, Nu muncim ,numai visăm la gloria străbună : Și-așteptăm vreo sărbătoare să ne luăm cu toți de mână, Că avem aceeși patrie ,că avem același neam Și toți așteptăm să treacă ,înc-un an și înc-un an.


39. Noapte


Se lasă seara ca o boare de-ntuneric , Peste codrii care sun-a jale, Și vad că e momentul cel prielnic Ca să ieșim împreună la plimbare.

E noapte, noaptea visurilor noastre, Care-o așteptam de mult să vină , E așteptarea asteptărilor noastre , Ce-am așteptat de mult să vină.

Să ieșim noi doi,împreună ,singurei Pe poteca lungă ce duce la fântână , Să simțim dulcea mireasmă a florilor de tei Să mergem alene ținându-ne de mână.

Să ne uităm în balta străvezie Unde se plimbă ale noastre vise , Să zici din suflet poezii mie , Să stăm cu inimile deschise.

Să stăm să ne pătrundă dorul , În sufletul nostru tâlburător Și să privim alene zborul Al unui fluture încântător.

Și să privesc iubito stelele , Care se reflectă-n ochii tăi, Să-mi cânti precum mierlele, S-audă oamenii cei răi.

Să stăm sub blânda,clara lună, Și veșnic să ne-mbrățișăm Ca s-auzim cum tainicele-izvoare sună; Apoi dulce,dulce să ne sărutăm.

Și să cădem în lumi de vis , Iar luna cu-ale ei raze să ne-ndrăgească Să ardem în focul ce l-am aprins Cu dragostea noastră dumnezeiască.

Să stăm împreună pe viață noi doi  ; Chiar și după dulcea și-eterna moarte, Împreună vom sta noi amândoi În viață și chiar după blânda moarte.


40. Rugăciunea lumii


Of ,căt de greu e-n lumea asta, Ziceam că nu mai vreau să mai trăiesc, Să văd cum se fură-n lumea asta, Și niciodată nu zâmbesc.

Nu zâmbesc deloc în viață , Stau și tot agonisesc... Nu gândesc că-i ca o ață, Viața asta ce-o trăiesc.

Își ridică mari palate, Pân’la soare de-ar putea. Dar ce vor lua ei după moarte? Un sicriu și o saltea.

Văd cum lumea asta mare Suferă de avuție; Și nu se gândesc la tine Doamne! Și la-a ta Împărăție.

Fură,ucid și iară fură, Pentru banii ăștia grei, Făcutu-și-au sufletul cianură, Pentru banii ăștia răi.

Pentru banul ăsta Doamne Te-au uitat într-un pustiu , Oamnei vin și oameni pleacă Și pe urmă-s în sicriu.

Omule, pe-acest pământ, Roagă-te cât vei putea, Și mai fă un jurământ La Divinitatea ta.

Și nu te uita la banul , Ăsta mare cu-ochi de drac, Ban cu ban se duce anul Și ajungi din nou sărac.

N-ai nici bani,nici n-ai putere, Nici pe Dumnezeu nu-L ai, El se uită cu durere , Și ar vrea din nou să-L ai.

El se uită cu durere, Și te-alină frumușel, Alungându-ți gânduri grele, Întoarce-te ,omule ,la el!

Omule cât îi trăi , Fapte bune ca să faci Și nu te mai înrăi , Fapte rele ca să faci.

Când vezi răul îl alungă , Cu o simplă rugăciune, Și spune-i lui D-zeu să-l ungă Cu un strop de-nțelepciune.

Nu uita omule drag, Că în lume-ești trecător, Ca un vânt pe lâng-un brad, Ca o ploaie dintr-un nor.

Și adu-ți aminte ,Doamne, De-al meu suflet trădător; Scapă-mă de-acele coarne, Ce erau de-un drăcușor.

Curățește-mi al meu suflet De pacatele-astea grele; Fă-mi să-mi crească iar un zâmbet,

  Și să scap pe veci de ele.

Vreau să fie bucurie, Și să fiu mai fericit, Și iertate-mi vor fi mie, Păcatele ce le-am săvârșit.

Doame iartă lumea rea , Ca să creadă și ajut-o, În puterea sfântă-a Ta Doamne sfinte ,Doamne ajut-o.


41. Rugă pentru Iehova


Iehova,îndreaptă-ți fața ta lină , Și-ajută-mă Doamne mereu!

  Ajută-ne și fă-ne lumină,

Ajută-ne Doamne la greu!

Iehova,îndreaptă-ți o mână de ajutor, Spre oamenii cei necăjiți Ajută-i Iehova pe oamenii ce mor, Ajută-i pe cei de soartă zdrobiți.

Iehova, ajută-mă pe mine Umilul tău slujitor, Iartă-mi și șterge-mi greșelile făcute Că imediată de tristețe iar o să mor.

Iehova cel Mare adu fericire, Și șterge lumea de păcat. Îndreaptă oameni ce-s în nelegiuire, Și îmblănzește omul neastâmpărat.

Iehova adu-ne nemurirea Și stinge focul dintre frați, Fă ca pe pământ să domnească iubirea Că la luptă iar suntem condamnați.

Dar Iehova ,va veni o zi bună, Când lupul și milelul frați vor fi. Aștept să vină acea zi bună Când Regatul tău pe pă mânt va fi.


42. Carte renovată


Carte mică ,prăfuită , Care ești abandonată , Și de mine prețuită Carte,carte minunată.

Unii cred că ești urâtă , Fiindcă ai coperte rele, Carte nu fi amărâtă Căci mă scoți din doruri grele.

Carte nu fi supărată, Stai aici că vin acuma, C-o să fi iar reparată , Și ti-i bucura întruna.

Eu ți-oi pune o copertă , Din hârtie cu flori mii Și ți-oi scrie-o etichetă, Ca tu minte să mă ții. 43. Poezie


Voi muri pe veșnicie , Singur voi fi-ntr-un sicriu Tristă-mi va fi moartea mie Fiindcă n-oi putea să scriu.

Și n-oi putea a mă mișca Pe câmpie eu să zburd, N-oi putea nici a cânta Și nici cântece s-aud.

Când la groapă mă va duce Aș dori atunci să-mi cânte O privighetoare dulce, Inima-mi rece să-mi zvănte.

Iar eu în sicriu voi râde Când m-a pune în mormânt Și oi râde ,iar oi râde Că m-oi face fin pământ.

Am rămas eu în tăcere Eu cu mine în sicriu ... Mi-ar mai trebui o viață Și o foaie ca să scriu.


44. Desiderium…


Canta ,mea dea, Quando sum tristis! Et moritur anima mea Quando mecum eris.

Te semper mecum volo Quidem moritur ego, Perlustra trepidus meus animus Et fer esse me tuus agnus!

Si essem tuus agnus Tu amabis, mea dea, Et mirifica erit vita mea Etiamse hominem non ero! 45. Commotiones…


Algidus autumnus venit, Et mihi florem meam adsiccavit, Et mihi immolavit Quando ventus mihi eam pulsavit.

Sic tantum amor est, Quasi florem Quae autumnus adsiccavit Quando eam pulsavit.


46. Cruciabilitas…


Volo telephonum sonare Quando mea amima flammat, Vult te mecum hodie basiare, Dico animam meam volare.


47. Dorință…

Cântă , zeița mea , Când sunt trist! Și îmi moare inima Când cu mine vei fi.

Te vreau cu mine mereu Chiar dacă eu mor, Purifică-mi sufletul meu păcatos Si fă-mă să fiu mielul tău.

Dacă aș fi mielul tau Tu mă vei iubi, zeița mea, Și mirifică va fi viața mea Chiar de om nu voi mai fi.


48. Emoții…


A venit recea toamnă Și mi-a ofilit floarea Și mi-a ucis-o Când vântul a atins-o.

Așa e numai dragostea, Precum o floare Care se ofilește toamna Când gerul o atinge.

Și probabil o sămanță va cadea Din dragostea mea Apoi va rasari Și primavara voi fi iubit.

Aștept să vină primăvara, Să-mi răsară dragostea, Ș-aștept cu mare bucurie, Să uit de-a iernii haină.


49. Zbucium…


Vreau sa sune telefonul Când inima mea e în flăcari Te vreu acum sa te sarut, Zic eu cu inima mea care zboară.


50. Diana


Dragă mea colegă ,Diana Împreună-n bancă-am stat, Mă certai ,of, tu Diana,

Dar tu dragă te-am iertat.

Chipul tău nu l-oi uita, Între vechile-amintiri, Proaspăt în suflet te-oi pastra, Pană-oi merge-n cimitir.

Ți-i tu minte,dragă Diana Cum radeai de fața mea, Cum eu mă prosteam în clasă, Și zburdam ca o perdea.

N-oi uita zâmbetul tău Care dulce ,dulce fuse Când mă simțeam tare rău, Zâmbetul tău,rău-l distruse.

Nu ma uita,colega mea După anii ce vor trece, Ține minte draga mea, Ce e val ca valul trece!


51. Amor…


Te rogo ut hodie venias , Videam tuas ignitas pupilas, Ubi astros caelo sunt, Et volo videant ubi sunt.

Volo oculos tuos videre Te amo et male timere! Ne deflammet stellam de oculo tuo Et tu ne me ames perpetuo.


52. Caniculă


Soarele de foc își varsă razele ca niște săgeți, Pe pământul galben ca spicul de grâu, Și încălzește aprig miile de vietăți : Din munți ,câmpii și străvechiul râu.

Vântul prin copacii de smarald adie, Adie încet ,tăcut și falnic Flori frumoase ca o poezie, Se ofilesc și mor la soare tainic.

Căldura mare a uscat și iarba, Miroase-a fân dulceag de-abia cosit, Ce-nfrumusețează panorama, Panorama cald-a câmpului topit.


53. Misterul pădurii


În pădure-și varsă luna Nesecata-i armonie, Stele strălucesc înntruna De atâta bucurie.

Razele-i se oglindesc în frunze, Și sclipesc în recea noapte, Iar din nord eu simt prin buze Cum un vânt năvalnic bate.

Și-n pădurea fermecată , Zboară frunze fără suflet; Vântul începu să tacă ... Și-n copaci se-aude-un cântec.

Și ce cântec,bată-l vina, Ca un zgomot din mormânt, Eu zăresc acum lumina; Care iese din pământ.

E o bufniță bătrână A pădurii-nțelepciune, Vântul ea parcă-l îngână Cu a ei amărăciune.

Și-și ridică-a ei aripă Mare cât un soare negru;

 Și prin codru fără frică,

Cântă, cântecul funebru.

Și dispare-n depărtarea Lung-a veșnicei păduri;

 Cu-a ei aripi bate zarea

Și tăcutele ceruri.

Iar fiorul meu se plimbă , În pădurea luminată - De o fată care schimbă Noaptea asta fermecată.

Ea,pădurea,este mamă, A lunii ce strălucește, Sub misterul de aramă Unde vântul lin doinește.

Iar misterul din pădure, Mi-a cuprins a mea inimă Care vrea încet să fure, A pădurii dulce rimă.

Vino,noapte în pădure-mi Unde visul meu pătrunde, Sufletul meu tu alină-mi Și tristetea îmi ascunde.


54. Tristețe


Sufletul meu a pierdut ceva, Când am aflat că tu te-ai dus, Pe-un alt tărâm,spre-o altă stea; Cu lacrimi multe eu te-am plâns

Am stat și m-am uitat în cartea Sufletului meu,unde era furtună: Și ploua , tuna,ba chiar ningea, Căci nu mai suntem împreună.

Te-ai dus încet,plăpând și trist Dar totuși,bucuros că pleci din astă lume, Te-ai dus să scrii îngerilor în paradis , Te-ai dus lăsând în urmă fapte bune.

Și multe lacrimi după tine, S-au scurs din ochii noștri Roagă-i pe îngeri să ne facă bine, Roagă-te tu pentru frații noștri.


55. Iar ai venit,toamnă!


Cade din copac o frunză ruginie, Inima mea parcă e pustie Plâng ... încet c-o lacrimă amară. C-a venit toamna iară!

A mai trecut un an,încă o vară E toamnă iară... Și parcă acum o zi , Eram copii.

Toamnă!De n-ai mai veni , Poate-am deveni copii!

  Toamnă! Să nu mai vii

Lasă-ne să fim copii!


56. Peisaj de noapte


Noaptea se lasă încet ca o umbră întunecoasă, Peste grădină,dealuri,porți și dulcea casă, În urma ei e-o sinistră liniște deplină, Doar cântece de greier în fânețe încă mai suspină.

Bufnița în a scorburei salcâm cântă , Fluturi ai nopții pe la geamuri se-avântă, Iar liliecii ca o spaimă,colo-n depărtare, Parcă fac o lungă și nocturnă serbare.

Stelele strălucesc ca ochii îndurerați Văile cântă cu bolovanii cei umflați. Regina nopții parfumul și-l împrăștie În noapte e-o frumoasă priveliște.

Apare luna ca o zână fermecată-n zare Doar ea dă nopții a ei splendoare, Și fără lună,noapte nu cred c-ar fi , Bucurați-vă de noapte,somn ușor copii!


57. Peisaj de vară

Soarele arzător râde pe cerul albastru luminat Luminând cu-ale lui raze câmpul înflorat. Parcă încep să cadă din cer suliți de foc argintii, Și se oglindesc alene în unda apelor străvezii.

Păsările din pomii verzi ciripesc cu voioșie, Și greierii cântă-ntruna pe vesela câmpie, Iar pe flori parfumate vezi fluturi sclipitori Care zbor din floare-n floare într-o simfonie de culori.

Totul e frumos afară prin livezi și prin grădini, Vezi gângănii colorate,trandafiri cu gingași spimi, Iar în râul cel albastru ,soarele s-a înecat Și nimeni niciodatăn , nu l-a ajutat .

Păsările colorate zboară pe liniștitul cer, Probabil să alunge-al verii canicular ger. Prin pomii verzi miroase-a dulce crin E cald,e bine,să ne bucurăm adică să zâmbim.


58. 11 Poeme într-un vers

            Lalele

Coroane roșii înșirate primăvara pe trotuar.

           Corbul

Săgeată neagră în văzduhul larg prevestind a moarte.

           Bufnița

Doi ochi de foc în noapte și-un vuiet de mormânt.

          Curcubeul 

Fular vărgat la o margine de lume aruncat.

          Ploaia    

Lacrimi de trist nor peste câmpul de smarald.


          Brazii 
Voinici înalți de smarald veghează veșnic inima pădurii.
          Regina nopții

Miros dulceag noaptea iese din grădini.



59. Fluturi

Patru aripioare și doi ochițorisunt mereu printre flori.

       Floarea-soarelui 

Spre soare oriunde ar fi capul și-l îndreaptă.

          Păpădii 

Mici steluțe galbene căzute din văzduh pe verdele catifelat.

         Puf de păpădie

Umbrele de puf și-au luat zborul in largul văzduh.


60. Ploaie de vară cu soare


Plouă liniștit pe pământul molcom cu stropi de argint, și raze ucise de soare.

Plouă fantastic pe pământul verde , cu ploaie argintie și stropi de diamante.

Plouă ca-n basme plouă-ncetișor, Vântul adie ușor prin pomii din basme.


61. A sosit vara!


Soarele dulce precum o acadea își strecoară razele printr-o perdea.

Văile sună a bucurie copiii se joacă prin câmpie.

Greierii-și cântă amarul lor dor, păsările cântă în zbor.

Vântul adie ușor ca un colibri în zbor.

În zare se-aud cântece de bucurie c-a sosit vara-n câmpie.

Văile plâng,soarele râde,iar pe mine, nu m-ascultă nime...

Cerul e albastru ca o petală de miozot iar oamenii se plictisesc de tot.


62. Toamnă,bun venit!

A venit la noi îndată , Toamna într-o căleașcă Cu coavoare argintii, Vine toamna pe câmpii.

E-mbrăcată-n straie domnești Ca fetele-mpărătești; De o vezi să o crezi Hai la mine să o vezi!

Vine frigul pe cărare Cu țoale de sărbătoare, Iar florile le-ngheață, Și în zori de dimineață.

Un băiat pe o pătecă , Înghețat și zgribulit Toamna trece pe potecă; Și îi zice: Bun venit!


63. În țara de ciocolată


Noaptea călduță a început a se lăsa încetișor pe cerul înnorat, Și lumea a-nceput să se pregătească pentru înnoptat. Ascunsa lună dădea o strălucire norilor cenușii, Și vântul sufla alene de la miazăzi.

Pleoapele-mi cădeau, privirea-mi încețoșa, Și deodată ca din senin a început să se deschidă ușa. Era o adiere blândă a vântului mărunt, Și-n lumea viselor încerc ca să pătrund.

C-o zână bună al nopții întuneric am străbătut, Ajuns-am într-un mic oraș ce-avea drum îngust. Era o liniște deplină,nimic nu se-auzea; Și lângă-un colț de casă o firavă luminiță licărea.

În aer plutea un miros îmbătător de ciocolată , Și-am atins cu mâna o frunză ce părea uscată M-am că frunza nu s-a dezlipit, Iar zâna cu surâsul ei senin a zâmbit.

Mi-a spus că tot din acea țară era din ciocolată Și a facut-o chiar ea cu o baghetă fermecată, La frunze de ciocolată eu am tot mâncat, Până ce peste cap eu m-am săturat.

Cu surâsul ei plăcut și senin Mi-a spus zâmbind ca să mai vin; Ea acolo în vizită aducea doar cuminții copii Și-am pornit spre casă spre vesele câmpii.

M-am trezit când soarele a răsărit, Și-am povestit tuturora visul inedit Că am fost în țara de ciocolată ;

  În care nimeni n-a mai fost niciodată.


64. A doua odă în metru contemporan

N-am crezut să-nvăț a-nțelege vreodată, Ale tale tainici și gingașe poezii, Ce mă cufundau odată ....

          În apele adânci,pustii.

Și n-am putut să-nvăț să-ți înțeleg Umilul mod de a trăi;

 Trimite-mi o umbră din a ta viață ,
          Ce-n lume mă va însoți.

Degeaba strig și plâng îngrozitor, În noaptea palidă , senină , Căci tu acum dormi liniștit,

           Scăldându-te-n tihnă.

O, unde ești ,tu Eminescu, Plecat-ai tânăr între sfinți!

 Și cui am să-i mai zic acuma;
           Ale mele rugăminți.  

Mi-ai lăsat drept moștenire, Volumul gros de ilustre poezii, Să știi c-o să citesc din ele ,

            Până oi muri .

Poezia-ți în clipe de răscruce, M-ajută peste grele-obstacole să sar;

 Unde ești acum luceafăr Eminescu;
             Deloc nu am,habar!

Poezia ta e-un medicament, Al sufletului de tristețe prigonit; Iar la nevoi citesc o simplă filă ,

              Și limpede eu am zâmbit.


65. Peisaj de primăvară

O rază aurie pătrunde printre copacii cristalini Iar un vânt dulceag adie-alene printre bărtrânii salcâmi; Soarele își varsă tainic razele pe pământul înălbit, Curgând din soarele cel încins flăcări ce omătul a topit.

Pe lângă gardurile înălbite,vezi frunze mucezite, Și insecte de mătase cu picioare-înălbite, Care fără frică zborul lor și-l îndreaptă, Sub lumina jucăușă,apoi cad încet pe-o lină apă.

Pe lângă apa cristalină tineri muguri au ieșit Și-nverzesc cu-a lor culoare fină peisajul mucezit. Doar pe lângă falnica pădure au ieșit gingașii-ghiocei ; Care parcă sunt niște prinți ai primăverii mititei.

Sute,mii de păsări mici brazdă luminatul și faimosul cer, Și vin iute ca nițte săgeți uriașe după aprigul ger. Pomii înalți și falnici cu a lor flori gingașe au înflorit, Iar noi scăldați în fericire zicem primăverii Bun venit.


66. Noapte

Luna răsare încet pe cerul înroșit, După ce voiosul soare repede a adormit. A venit noaptea cu al ei mister, Cu luna și cu stelele de pe faimosul cer.

Cântă greierii cântece de dor, Suflete de păpădii ce mor, Se plimbă prin văzduhul secetos, Prin grădini se simte un dulceag miros.

Regina-nopții al ei miros și-l răspândește Iarba din grădină și mai tare crește... Florile se clatină sub a vântului suflare, Puf de păpădie se mai răspândește-n zare.

Bufnița din pom în pom alene zboară , Hrană caută ca să nu moară Apele curg încetișor prin văi Mi-e tare dor de ochii tăi.

Stelele și mai tare strălucesc, Pe tine vreau să te-ntâlnesc, Să fim în noapte tu și eu , Să ne iubim sub lună mereu.


67. Dacă ...

Dacă tu ești soarele, Eu sunt luna; Dacă tu ești laptele, Eu sunt spuma.

Dacă tu ești marea, Eu sunt zarea; Dacă tu ești tulpina , Eu sunt rădăcina,

Dacă tu ești geamul, Eu sunt ușa;

  Dacă tu ești ursul,

Eu sunt păpușa.

Dacă tu ești iubirea, Eu sunt nemurirea; Dacă tu ești fericirea, Eu sunt nemurirea.

Așa suntem noi, Lipiți de destin, Așa ne-a fost dat, Așa trebuie să fim.

Ca două picături de rouă Crescute pe pământ, Ne-a fost dat nouă, Să ne iubim în vânt.

Dacă iubirea noastră-i oarbă Atunci suntem orbi amândoi Precum o râmă intr-o iarbă, Așa suntem noi amândoi.


68. Alt peisaj de iarnă


Soarele cu dinți parcă râde printre norii plumburii, Și încearcă a pătrunde printre lacurile-argintii. Mici steluțe călătoare cad din plumburiii nori Așezându-se alene pe ferestele cu flori.

Nu se-așează doar acolo,ci pe pomi și peste tot; Și acoperă pământul cu zăpadă cât un cot. Văile-s acoperite cu o mantie-nghețată, Vântul suflă,viscolește,iar zăpada mult o poartă.

Fără frică suflă vântul prin copacii cristalini, Mișcând ramurile groase al bătrânilor anini. De pe crengile-apăsate cade mantia de nea, Sub lumina jucăușă a pământului perdea.

Soarele-apune tainic pe pământul înălbit Părăsind pădurea albă și sătucul risipit. Pe cer apare zâna nopții moartă,și feeric Luminează pământul înghețat și singuratic.


69. Lacul


Se oglindește soarele în lacul argintiu, El pare singuratic,pururea pustiu Nu pot să spun nici chiar așa Pe lac se mai zărește încă ceva:

Se zăresc trestiile înalte, Ce cresc în argintiile ape, Iar vântul se mai joacă cu ele Jos în trestii-s păsărele.

Jos sunt niște boboci de gâște Ce voiesc a prinde muște Zboară-o rață de pe lac, Și se-aude doar mac,mac.

Vezi și nuferi înfloriți De albine chinuiți, Că le ia polenul lor, Și-apoi îl pierde prin zbor.

E-un miros îmbătător Ce le-ar pace tuturor. Mirosul de nufăr dulce, De pe lac nu m-aș mai duce.

Mireasma la infinit aș mirosi Cu flori de nufăr eu aș povesti, Și poate nufăr de pe lac voi deveni

  Într-o altă viață când voi mai trăi.

Cade frunza încă verde din salcia de smarlad, Cade una,cad și două pe apa lacului cel cald. Unde soarele-și revarsă razele cele-aurii Luminând tainic aceste mii de bucurii.

Iar în visul meu pătrunde și o rază pustie Tainic luminăndu-mi visul mie , Ca și lacul misterios... Unde-s tare bucuros.



             Poezie pentru copii 


70. Cafea cu lapte


Iese vaca din cotreț, Cu coarne și părul creț, Și răgi ea tot așa: ,,Nu vi-i dor de-o cafea’’?

,,Ba mi-e dor,ba mi-e dor’’ Strigă moșul cu-n topor, Strigă și baba așa Care-i cosea cămașa.

Baba începu să râdă . Pe vacă a-nceput s-o mulgă Patru litri de lapte vaca a dat Și o coadă babei peste al său cap.

Baba iute s-a-nervat, Și o jordie mare-a luat Peste vacă ea a dat, Și vaca laptele i-a îmburdat.

Moșu’ncepu să râdă Baba începu să plângă ,,Azi fără lapte și cafea!’’ Spuse vaca chiar așa.

Vaca-n iesle s-a culcat, Baba și moșul s-au certat, Din pricina laptelui răsturnat, Iar peste câteva zile totul s-a uitat.




71. Peisaj de toamnă


Soarele-zglobiu răsare-alene pe cerul înnorat , Luminând cu-ale lui raze tristul luminiș uitat. Un vânt dulceag se plimbă prin copacii argintii Suflând stoluri de frunze moarte,pe uscatele câmpii.

Și câmpiile se umplu de covoare ruginii, Scârțâind a voioșie sub pașii micilor copii. Spre cerul mohorât o frunză zborul și-l îndreaptă Și-apoi adie alene și cade tristă pe o lină apă.

De pe apa străvezie a lacului de chihlimbar Vezi surâsul cel senin al soarelui amar. Păsări multe,rândunele și cocori,brazdă cerul înnorat Lăsându-ne cu sufletul amar și-ntristat.

Copacii par din cer de sus ca niște sfeșnice aprinse, Iar a lor frunze-aurii par niște scântei încinse. Un nor uriaș soarele de tot a acoperit, Potolind a lui lumină și totul e-amorțit.


72. Alt peisaj de toamnă


Soarele-argintiu răsare-alene pe cerul înseninat, Luminând cu-ale lui raze voiosul luminiș uitat. Un vânt adie ușor printre copacii maronii Suflând alaiul de frunze moarte,pe întinsele câmpii.

Și câmpiile se umplu de covoare argintii, Scârțâind cu voioșie sub pașii gingașilor copii. Spre cerul însorit o frunză zborul și-l îndreaptă , Și-apoi adie-alene și cade tristă pe o apă.

De pe apa străvezie a lacului de cleștar, Vezi surâsul cel senin al soarelui amar. Păsări multe,berze și ciocârlii,brazdă cerul luminat Lăsându-ne cu sufletul amar și-ndoliat.

Copacii par de-acolo sus ca niște lumânari aprinse, Iar a lor frunze par ca niște scântei încinse. Un nor uriaș ca un munte soarele a acoperit, Stingând a lui lumină și totul e-adormit.


73. Toamna

Din văzduh bogata toamnă bate norii plini de apă, Vântul suflă fără milă,multe nuci din nuc se crapă. Picuri cad din cer pe jos ca săgețile iuți; Făcând mult noroi pe-afară și la oameni belți prin curți.

Ziua plouă,noaptea plouă,dimineața plouă iară, Cu o mantie de aur se îmbracă mândra țară . Soarele cu dinți și galben se ascunde printre nori;

  Și a lui slăbite raze pătrund pătrund prin rondurile cu flori.

Totul e colorat tare,pe dealuri,împrejur și-ndepărtare, Plopii și salcâmii vechi își pierd frunzele în zare, Formând un covor de frunze aurii, În care se vor juca după școală zglobiii copii.

Iară! Ploaia încetează norii fug ,străinul soare; Strălucește și-ncălzește a pământului culoare, Și pe cerul cel albastru vezi păsări mii și mii, Lăsându-ne singuri fără cântece și bucurii.


74. Eternitate...


Vino,lângă nucul cel bătrân Să stăm , să povestim, S-auzim păsările cum se-ngân.

             Pentru eternitate.

Să stăm tăcuți la rădăcină Și sufletele noastre să se unească-n tulpină. Să se unească împreună... Că de ani nu ne-am mai ținut de mână.

Va trece timpul;tot acolo noi vom sta Vântul la fel de tare va sufla Vom sta tăcuți vom sta-mpreună; Ca alatădată la fântână.

Peste noi poate o să plouă, Dar noi n-om simți; Poate să fie și rouă, Că noi pentru eternitate ne-om iubi.

Să ningă peste noi cu fulgi pufoși Nouă n-o să ne fie rece și-om fi bucuroși, Și dacă afară tare frig va fi... Sufletele noastre vor da căldură și ne-om încălzi.

Vor trece ani și ani de zile, Și tot acolo noi vom fi , Vântul ne-a cânta idile Și tare ne va îndrăgi.

O,vino lângă mine, să stăm să povestim, Cântecul duios al ciocârliei o să-l auzim, Să fim împreună pe veșnicie tu și eu, Să ne iubim mereu și iar mereu.


75. Laudă verii


O,duioasă,vară caldă, Cu arbori verzi,cu floare albă, Tu ești cea mai bucuroasă Și ne faci viața frumoasă!

Tu ai căldură și flori frumoase, Tu ai fructe și legume gustoase, Tu ești cea mai gospodină dintre gospodine, Ești mai dulce decât mierea de albine.

Tu îi îndemni pe grieri să cânte Prin câmpia cu ierburi mărunte. Tu faci păsările să cânte și să zboare Doar tu vară,cu a ta splendoare!

Doar tu vară,cu a ta culoare Faci izvoarele să cânte sub soare, Iar prin câmpia cu ierburi mărunte Îndemni greierii să cânte pe rupte.

Ești dulce precum mierea de albine Tu ești cea mai harnică dintre gospodine Tu ai legume și fructe zemoase Tu ai căldură și flori frumoase.

Și ne faci viața frumoasă Tu,doar tu ești cea mai bucuroasă Cu arbori verzi,cu floare albă O,duioasă,vară caldă!


76. Emoție de vară 1


E vară. Soarele strălucește, Inima-mi din trupu-mi îmi zâmbește, Un vânt cald prin pomii verzi adie, Iar mie îmi aduce multă bucurie.

Soarele râde pe cerul cel senin Și îmi alungă din corpu-mi doza de pelin Vară. Natura e verde- Doar eu am rămas cel care nu mai crede-.

Fără speranță eu am rămas, Eu aștept să mai treacă un ceas Să treacă timpul eu aș vrea Să nu mă mai vadă nimenea.


77. Emoție de vară 2


E vară .Soarele stălucește, Vânt cald prin pomii verzi adie Inima-mi din trupu-mi îmi zâmbește Și mie îmi aduce multă bucurie.

Soarele râde pe cerul senin Alungă-mi din corp doza de pellin Vară.Natura este tristă, Eu am mare nevoie de o batistă.

Să-mi șterg trista lacrimă de pe-al meu obraz S-aștept trenul să treacă pe-un alt macaz, Să treacă timpul eu aș vrea Să nu mă mai zărească nimenea.


78. Emoție de vară 3

Vară să fie . Strălucească și soarele Vâtul s-adie prin toate izvoarele, Aducă-mi din munți apă să beau Și deie-mi și mie bucuria ce-o au!

Să râdă soarele pe cerul senin ... Să nu-mi scoată din suflet doza de pelin Să nu mă mai facă vesel cum am fost Și să nu mai cred că-n viața asta n-am niciun rost.

Să n-mi șteargă lacrima de pe dulcele meu obraz Trenul să nu-și mai schimbe celălalt macaz. Timpul să nu mai treacă uite așa. Și eu trst și iar trist râmân așa.


79. Emoție de vară 4

E vară . strălucească soarele, Adie vântul prin toate ogoarele Aducă-mi multă bucurie, Când pe la casa mea o să adie.

Râdă soarele pe cerul senin, Și ieie-mi din inima bucata de pelin Facă-mă vesel așa cum am fost Să văd că pe pământ am și eu un rost.

Să-mi șteargă soarele lacrima de pe obraz Trenul să-și schimbe celălalt macaz, Treacă și timpul , treacă ce-o vrea Pe mine să nu mă mai vadă nimenea.


80. Eu și literatura acum...

Baloane de săpun și apă plutesc pe cer Îmi iau zborul încet , stingher Plutesc in aer spunând liniștit Literatură de clasa XI ,,Bun venit’’.

Visez cu ochii călători spre nori; Uitându-mă ăn urmă la anii trecători Citesc o poezie, un basm sau un alb vers, Fiindcă toată lumea la literatură are liber acces.

Și văd cum zboară literele-n nori Apoi aterizează pe cărți în zori, Dar e un vis ce să mă fac... Citesc îngândurat visând și tac.

Plouă cu versuri albe și calde; Cu romane cu coperte palide, Citesc ,citesc că este bine, Literatura-i mai dulce ca mierea de albine.

Iar gândul meu îmi zboară printre povești Printre luceferi și corpuri cerești, Privesc citind plimbându-se un păun, Printre pagini și n-am ce să vă spun.


81. Început de primăvară


Soarele cel misterios Și-a adus razele jos Și zăpada s-a topit, Primăvara a venit.

Mantia argintie de gheață s-a topit Și flori multe au ieșit; Ghiocei și toporași Hai,culegeți copilași!

Vremea s-a mai încălzit , Ziua s-a mai prelungit, Păsări multe au venit, Și copacii au înflorit, Primăvară,bun venit!

82. Închinare

Munții,văile și luna, Lor mă-nchin întodeauna, Munții mă doresc, Văile mă limpezesc, Și pe lună o iubesc. 83. Primăvara

După iarna friguroasă Cine credeți c-a venit? Primăvara a venit ... Într-o rochie de mireasă.

Cu alaiul de flori vine Cu brânduși cu ghiocei Cu lalele și zambile Și cu mii de veselii.

Înfloresc poienile Cerul e ca sticla, Primăvara a venit Cântându-și colinda.

Vin acum și mii de fluturi, Dai din mâini și muiguri scuturi Ghiocelul mititel, Iese din pământul umed Ca un voinicel.

În văzduh miroase-a floare Floare dulce , parfumată Pomii lungi ce par de vată... Primăvara-i colorată.

Rândunelele-au sosit , Ghioceii au ieșit Natura și-a revenit , Primăvara mea dorită ai venit!


84. Persoana ideală


Un chip frumos în oglindă se-arată Este chipul mamei care mă așteaptă .

Mă așteaptă să-mi spună ea ceva... Să nu mă supăr pe nimeni cândva.

Îmi dă sfaturi bune și-mi zice vorbe multe Care oricine ar trebui să le-asculte.

Mama - soarele de pe cerul luminat – Care mintea și sufletul le-a luminat.

Mama într-un cuvânt-persoana ideală- Care zâmbește pe cerul de cerneală.


85. Mama


Când afară pe cer soare nu este Soare pentru mine mama este.

Când afară plouă și căldură nu este Căldură pentru mine mama este.

Când sufletul meu e rece Și prin inimă o groaznică furtună trece Sprijin pentru mine mama este.

Ea e sprijinul meu mereu M-ajută și la bine și la rău.


86. Ghiocei pentru mama


Mamă azi e ziua ta Și aș vrea să-ți dau ceva Din zăpada asta rece, Ghiocei am strâns vreo zece, Să te bucuri tu de ei, Că sunt albiși mititei.


87. Învățătura


Învățătura i-un dar deplin Ce se descoperă prin chin. Noi am învățat să scriem să citim Și azi în prag de sărbătoare Celor ce ne-au învățat le mulțumim.


88. Gâștele

(Când afară frig este Și țurțurii din poveste Încep a se topi Și primăvara a veni.)

Două gâște bat la ușă Una-i mare jucăușă ; Vine-n casă a oua Și trebuie să le deschizi ușa.

Și-au stânse ele multe ouă Două, patru,zece ,nouă. Zece pentru fiecare... Mare bucurie , mare!

Și gâscanul le așteaptă Lângă ruginita poartă Aștepătându-le să iasă Cu bobocii de mătase.

Bobocii-afară au ieșit Și gâscanului fața i-a zâmbit Și tot s-au plimbat... Cu bobocii care i-a așteptat.


89. Imagine de toamnă


A trecut un vânt puternic Pe deasupra caselor, Și-a luat cu el energic Sufletele frunzelor.

Vântul suflă fără milă Răsturnând fânețele Rupe-n zbor câte-o șindrilă, Distrugând cotețele.

Cu alai de frunze moarte Vine toamna fără milă Vântul prin păduri răzbate Și ne cântă o idilă.

Florile sunt speriate, Greierii încep să strige Furnicile-s îngrozite Floarea-soarelui începe-a plânge.

Iute,iute,vine toamna, Sar în grabă,sar țipând Hrană multă căutând, Pentru iarnă.

Mii de săgeți brazdă cerul plumburiu Și-n câteva minute totul e pustiu; Rămâne doar un gol în inimile noastre Și câteva versuri dintr-un cântec arse.


90. Ce e val ...

Ce e val ca valul trece Toți rămân nemuritori Precum gâdul zburător Ce prin ape poate trece.


91. Să ne-amintim ...


Când pe calendarul nostru 15 ianuarie scrie, În mijlocul geroasei ierni, Să ne-amintim de-o poezie Al cărei cereator,e Eminescu,poetul acestei vremi.

Să ne-amintim cu mic cu mare De luceafărul poeziei românești, A cărui poezie în veci nu moare Iar fiecare vers citit te face să zâmbești.

O,tu geniu a poeziei românești, Ce în 15 ianuarie lumina zilei ai văzut. Iar tu până la veșnicie mereu să strălucești În universul nelimitat și necunoscut!



92. Să ne-amintim...


Când pe calendarul nostru 15 ianuarie scrie, În mijlocul bătrâmei ierni ... Să ne-amintim de-o veche poezie Al cărei cereator,e Eminescu,poetul acestei vremi.

Să ne-aducem aminte cu mic cu mare De luceafărul poeziei românești, A cărui poezie în veci nu piere, Iar fiecare vers rostit te face să trăiești.

O, tu mare geniu a poeziei românești, Ce în 15 ianuarie lumina zilei ai văzut, Iar tu până la sfârșit mereu să strălucești În universul fără limite și necunoscut.


93. Iulie


A sosit luna cea mai călduroasă Cea mai bogată ,cea mai însorită Afară vremea e frumoasă, Dar a adus o caniculă nedorită.

Iulie-soarele e neîndurător Usucă florile-nflorite E precum un uscător Evaporă și apele risipăite.

Nori albi pe cer călătoresc, Soarele îi va topi; De soare a scăpa nu reușesc Și ploaie ei vor deveni.

Plouă pe pământul nostru de smarald O ploaie tare dorită Alungând pentru o clipă infernul cald Și lumea rămâne uimită.

Răsare un curcubeu deasupra râului rătăcit Precum o pătură uriașă, Bucurând orașul încălzit Și din cireș cade-o cireașă.

La fel va fi în fiecare zi, Cu ploie,caniculă,tăcere, Poeții vor scrie triste poezii Îndeplinindu-și a lor plăcere.


94. Plumbum (traducere din Bacovia)


Medullitus capuli de plumbo dormiebant, Ac flores de plumbo ac velamen orcinianus- In crypta solo stabam ... et erat venatus... Et cornae de plumbo stridebant.

Reduciter meus amor de plumbo dormiebant Per flores de plumbo...et incepi se clamem Algor erat... et solo stabam proper exanimem Et pennae de plumbo figebant.


95. Mușcata albă


Dragostea mea a început , În clipa în care te-am văzut Ți-am privit a tale albe petale Când era un tainic,dulce soare.

Iar ele străluceau fermecător Și un gând strălucitor, Mi-a venit și m-am gândit Că de tine m-am îndrăgostit.

O,dragostea mea,mușcată albă, Tu nu valorezi ca nici scumpă salbă. Dragostea mea pentru tine preț nu are. Din clipa în care te-am văzut e sărbătoare!

E sărbătoare și acum Înger palid plin de viață; M-ai făcut să-mi număr acum, Banii-n poarta de la piață.

Pe tine eu te-am luat acasă, Înger alb și cu verdeață, Și încet te-am așezat La mine pe masă.

Apoi luni eu te-am privit, Și te-am îngrijit... Iar dragostea mea a murit Când florile tale s-au ofilit.

Dar poate dragostea mea va învia iar; Când s-a întoarce primăvara Până atunci citesc încă un ziar... Și-aștept să vină primăvara.


96. Musca (fabulă)


Într-o zi cam călduroasă , Un bou venea de la arat spre casă, Iar pe-a lui spinare Se-afla o muscă mare.

O altă muscă pe-acolo a trecut Și a întrebat-o pe acea muscă ce-a făcut, Vai!ioi! zise ea...atât am lucrat, Că mă iau dureri de cap.

Și-acea muscă tot s-a lăudat Câte hectare ea a arat; Dându-se mare în fața acelei surioare Când cu toții știm că musca-i o ’’putoare’’.


                   Legende       
      

97. Legenda privighetorii


A fost odată,ca-n povești Demult pe lume-odată, Doi împărați ce-aveau o fată.

Fata era foarte frumoasă, Și se duse vestea ,peste mări și țări , De frumusețea ei curată.

Odată s-a făcut o mare nuntă, La care fu invitată lume multă.

La acea nuntă a fost invitat, Și vestitul împărat... Împreună cu-a sa fiică Și cu scumpa ei mămică.

Toată lumea s-a veselit Numai mireasa s-a umilit Și s-a enervat... De fiica împăratului frumoasă , Ea ar fi vrut să fi scăpat, Deoarece era mai frumoasă Decât acea mireasă.

Mireasa,de fata împăratului frumoasă,ar fi frut să fi scăpat... Spunând în gura mare că fata împăratului două linguri din aur a furat. Cum Doamne să fi furat acea frumoasă! Când are de toate acasă!

Atunci fata s-a-ntristat... Și de Dumnezeu s-a îndurat Să scape de umilire Și să-i dea mântuire.

Și Dumnezeu a ascultat-o Și-n pasăre a transformat-o, Iute ea a zburat, Pe mâna celui însurat. Și-n gura mare a strigat, Că lingurile nu ea le-a furat. Ci mireasa le-a ascuns Inima-mi să-mi fi străpuns Să mă supere pe mie, Să nu mă iubească nimeni.

Mireasa cea rea a rămas nemăritată Și cu inima uscată. Atunci ea a țâpurit Și repede ea a murit.

Păsărea a zburat peste mări și țări Și cânta prin cer neîncetat Durerea părinților întristați.

Și lumea asta mare i-a pus numele privighetoare, Deoarece cântecul ei blând dăinuiește până moare.


98. Legenda vulturului


Au fost odată pe-un tărâm îndepîrtat, Un împărat și-o împărăteasă ce-aveau un băiat. Împăratul acela avea foarte mulți slujitori, Dar printre aceștia erau și răufăcatori.

Pe lângă casa împăratului o găinăreasă trăia Și slugă răufăcătoare îi era. Ea avea și-un băiat , Cum avea și-acel împărat.

Când cei doi copii se întâlneau Tare aprig se certau. A plecat fiul într-o bună dimineață, După ouă la acea găinăreasă.

Găinăreasa era și o vestită vrăjitoare Și băiatului i-a dat o puternică licoare, Repede el a murit, Visul ei s-a împlinit.

Împărații s-au îngrijorat După fiul lor ei au pelcat, Văzându-i găinăreasa că vin A aruncat prin aer cu farmece și pelin.

Ea în vulturi i-a făcut De pedeapsă s-a temut. Și așa de temniță a scăpat Și pe toți i-a blestemat.

Vulturii spre cer zburau Țipete de jale scoteau. Spre munți ei s-au îndreptat, Iar de-atunci vulturi pe pământ au existat.



99. Legenda rândunicii


Într-o țară-ndepărtată, Trăia demult,demult pe lume-odată O zână tânără și frumoasă Ce-avea o mică casă.

Nu avea ea,doar atât, Numai acel imobil amărât Ci-avea și-o fată frumoasă Pe lângă mica ei casă.

Nu departe de a ei casă Trăia o babă urâtâ și colțoasă Odată baba zări a ei fetiță , Alergănd după fluturi prin larga poeniță.

Dar baba cu inima cea veninoasă A pus gând râu la fata ce frumoasă. Când se juca cu acei fluturași, Baba o prinse și-o duse departe pe-un imaș.

Acolo a prefăcut-o într-o prichindea, Să nu-i mai vadă frumusețea nimenea. Și plânse ea tot plânse,plânse, Dar nimenea n-o auzise.

Până-ntr-o zi când vântul auzi plânsul ei Și hotârât-a el s-o ducă la mămica ei. Merse vântul tare, tare Dar de-ajuns acasă n-a fost în stare.

Vântul a fost nevoit să se oprească-ntr-o grădină Lăsând-o pe fată cu sufletul în rutină. O! Minune, fata s-a transformat într-o floricică Albă , frumoasă , tare frumușică.

Dar , însă ea era supărată mereu De ce i-a făcut asta Dumnezeu. Și a tot plâns și a tot plâns... Când într-o zi sufletul i-a surâs.

Într-o zi veni-n grădină Un înger sfânt ca o lumină, De blestem a dezlegat-o Și-ntr-o rândunică ea a transformat-o.

Atunci al ei suflet s-a-nveselit Spre mama ei ea a pornit. Și tare mult s-a bucurat Punându-i întrebări despre ce i s-ntâmplat.

Și de-atunci există pe-acest pământ această păsărică La care noi îi zicem rândunică, Și ne bucurăm când ea va sosi Că primăvara va veni.


100. Legenda corbului


Cândva,demult se spune-așa, Că corbul se numea Pașa, Așa a fost, așa s-a zis, Căci corbul negru de pe cer În haine negre s-arăta. Aducând vestea morții-n sat.

A fost cândva ,a fost așa, Un prunc de împărat,voios, Fericit cum era, îi spune la maică-sa -Mamă,mamă, eu aș vrea Să-mi aleg mireasa mea. -Măi copile nu te duce, Că ești mic și n-o să știi De unde mergi,de unde vii!

Într-o zi cu veselie, Fecioru’ ieși-n câmpie Și se întâlni c-o fată, Fata Dumbrăvii Întunecate. -Ce faci,măi fecior aici, De stai jos ca un arici? -Stau ș-aștept... și ce să fac Hai cu mine la palat!

Și se duse-ncetișor, De sub mână el o lua, Și-ajunși odată-n casă O și ceru de nevastă. Nuntă mare au făcut Dar ei n-au știut, Că mama Dumbrăvii Întunecate. Aflase de nuntă din păcate.

Vine iute foc și pară Și pe fat-o spânzură de-o scară Și blestemă,ea blestemă, De la lună pân’ la mare Și toți ce se căsătoreau atunci În corbi ei s-au prefăcut Stăpâni ai sfântului văzduh.

Și v-am spus c-așa a fost Legenda feciorului nost’ Și de asculta de maică-sa Nu se întâmpla așa. Dar așa s-a întâmplat Acum corbii aduc - moartea-n sat- Și de-atunci au existat , Corbii negri,blestemați.


101. Fericire imperfectă


Fericirea mea e imperfectă. E oarbă de un ochi și șchioapă de un picior. Are un deget amputat, Dar sufeltul ei e curat.

Aștept să vină fericirea într-o stație de autobuz Și... Să te-ntâlnesc pe tine, atunci, când fericirea mea va ajunge cât un bob de orez.

Și fiecare lacrimă amară pentru tine fericire am scurs te vreau cât mai repede să mergem spre apus.



102. Fericire


Mă uit la cerul înstelat, privind la stele... cu gându-mi călător zburând la ele.

Mă gândesc la zâmbetul meu trist ce-l reflectă oglinda veche, Și văd că nimic nu mai suport și-mi vine a plânge.

Și plâng,cu lacrimi amare gândindu-mă la viața mea sufletească ; care e sânătoasă. Apoi zâmbesc și ... Nu mă mai gândesc decât la mine.

Și mă-nchid în propriul meu univers, unde oamenii sunt buni,unde-i fericire, unde nu sunt lacrimi, unde nu sunt oamneni răi, și unde-i pace.

Și nu bag de seamă ce zic stimabilii și zică ce-or vrea că n-au ce lucra.

Tac. Trăiesc cu speranța și cu visul că într-o zi voi fi și eu apreciat pentru ce sunt,ce-am fost și ce voi fi.

Aștept să vină fericirea care pentru mine e sinonimă cu liniștea, nu cu aurul și cele mai scumpe diamante ,nu cu banii, euro, dolarii,forinții,leii și așa mai departe.

Fericire unde ești! Vino si așază-te în sufletul

meu trist și palid

și luminează-mă! Și vino!


103. Aș vrea...


De când am plecat de-acasă n-am mai făcut Nimic. Tare mi-ar plăcea să aud cântecul păsărilor, dar nu mai pot auzi,urechile mele sunt surde. Tare mi-ar plăcea să-ți văd chipul tău frumos oglindindu-se-n apa străvezie unde licărește universul,dar mi-am pierdut lumina ochilor și nu mai pot vedea niciun punct și nici măcar cu gândul. Tare mi-ar plăcea să plâng cu lacrini dulci sau amare ,dar ochii mei sunt uscați ca nisipul din deșert,iar lacrimile mele au secat. Și mi-ar mai plăce să alerg în zori printre fluturi și să culeg lăcrămioare,dar, picioarele mele au înțepenit precum o stâncă milenară și nici măcar cu gândul nu pot să fac un pas mic. Dar nu pot nimic acum ! Am plecat pe un drum fără întoarcere. Și vino tristețe în sufletul meu uscat și umezește-mi-l și stropește-mi-l cu lacrimile tale dulci sau amare.


104. Toamnă


Frunze de rugină aruncate-n vânt.

Trist i-afară,cu nori ca de plumb Și vântul azvârle o ploaie haină; Sufletul meu e ca o floare străină. În zări îndepărtate țipete de corb se-aud.

Prin covoarele de frunze nu se-aude a greierilor cânt.

Și soarele ca un june palid strălucind, Pe cerul cel albastru ca o panseluță El își aruncă ultima rază călduță Spre pământul îngălbenind.

E toamnă,sufletele se deschid, Precum a nufărului dulce floare Când e primăvară sau când citind O tristă sau veche scrisoare.

E toamnă ! Frunze de rugină aruncate-n vânt, Prin frunziș nu se-aude a greierilor cânt.


105. Dans de floare


Vântul suflă, se simte dulceața de floare, Și cântă greierii serenade în noapte În aer e ca ziua un fel de boare E o boare de-a greierilor șoapte.

Și ce frumos se mișcă florile Și dansul lor e ca un vals, Iar valsul ține până când zorile Vin aducând soarele cel ars.

Dar ele dansează-n grădină Se mișcă domnișoare grațioase. Se simte mirosul de regină A nopții , pretențioase.


106. Găina și rața


Odată s-au întâlnit din întâmplare O rață c-o găină pe-o cărare

Și găina rațe-i arăta, Unde ea după rânse surma.

Ea găsise râme multe Și raței să-i dea nu vruse.

-Surmă-ți tu vezi că nu poți! Tu nu poți decât să-înoți.

-Bine ! zise rața-așa Eu mă duc și-oi înota.

-Du-te că nu poți scurma Tu știi numa’înota!

Într-o dimineață S-a-ntâlnit lângă-un lac Găina cu acea rață.

Și deodată a venit Un câine și a sărit...

Pe găină a-nhățat-o, Și iute e la mâncat-o.

Chiar dacă rața nu pate scurma De primejdie va scăpa.


107. Ploaia


Din norii cei plumburii Cad mici picuri aurii, Peste florile uitate Și pe văile uscate.

Plouă așa de liniștit Încât greierii din iarbă au amorțit, Păsările nu cântă a veselie Liniște mare e-acum pe câmpie.

Doar un sunet asurzitor A trecut așa prin nor Și-a spart a lui limită Încăt a adus o ploaie nedorită.

Poc! Deodată s-a auzit Din cerul înnegrit. Și din cer a fulgerat Multă lume a speriat.

Plouă acum ca și cu găleata Vântul suflă ca tornada, Așa-i ploaia n-ai ce-i face Decât să te ascunzi în casă , Și s-o lași în oarba pace.


108. Sărbătoare cu cer și soare


Cer albastru însorit , De cât timp eu mi-am dorit Cer albastru,soare Mare sărbătoare.

Cer luminat ,cer tainic Soare luminos,soare darnic Darnic cu vii,darnic cu toți Cer pentru vii,cer pentru morți.

Bucurie mare Sărbătoare , Soare armonios Cer bucuros Tainic cu noi , Tainic cu toți, Tainic cu vii, Tainic cu morți. Sărbătoare Cer albastru ,soare De cât timp asta mi-am dorit Cer albatru însorit.

Sărbătoare Cu cer și soare.






109. Pământul


Cât de mic este pământul În acest lung univers ; Unde nu pătrunde gândul Nici măcar un singur vers.

Doar pământu-i plin de viață Într-o oază de-ntuneric; Unde-i ca un fir de ață Visul nostru,tainic feeric.

Universul căt de mare Este mort,este pustiu; Doar pământul nostru-n zare E un corp ceresc,dar viu.

Ah!e viață,Ah! Ce bine, Pe pământul meu cel bun; E ca mierea de albine, Visul meu ce-l simt acum.

Din pustiul întuneric Viață dulce a ieșit, Pe pământul meu himeric Unde eu sunt otrăvit.

Otrăvit sunt de-o tristețe; De-o tristețe-așa de dulce Căci vii tu , bătrânețe! Și nimic nu pot a duce.

Căci de mii de ani încoace Tot se naște spre-a muri, Și totul din nou se-ntoarce, Din pământ,de unde vii!

Și ce tainică durere Este în sufletul meu; Căci pământul e plăcere Când te duci la Dumnezeu.

Și pământu-acesta mare E-un fior înțepător; El te naște,el nu moare, Și te lasă călător.

Călător în lumi de vise Fiecare-i pe pământ... Iar luminile sunt stines În adâncul meu mormânt.


110. Pământul e...


Pământu-ntreg este o floare În universul trist și pal; Tot timpul este sărbătoare Pe pământul nostru drag.

Și vezi cum vântul lin doinește Printre copacii seculari; Planeta noastră se-nveselește, Cu munții nalți și milenari.

Și aerul e dulce-dulce Ca mireasma de răcoare, Iar gândul meu lin se duce, Și zboară-ncet în altă zare.

Pământul e o pozie, Pe-o hârtie neagră scrisă, Doar ea singură este vie Când și cartea este-aprinsă.

Pâmântul e-un vers duios Ce-l cântă păsărele, Și-l cântă-atâta de frumos Căci răsună și-ntre stele.

Pământul e-o oază de verdeață Unde lumina lin pătrunde, Când soarele răsare dimineață Sau când duioasa lun-apune.

Pe pământul nostru drag, Întodeauna-i sărbătoare, De e frig sau de e cald De e vânt sau e ninsoare.

Pământul este o minune, Căzută din lungul univers N-am nici laude pentru a-ți spune Cât de mult eu te iubesc!



111. Cugetarea pământului


Pe pământ își toarnă luna Noaptea ca o armonie; Umbre bântuiesc întruna Pe-a pământului feerie.

Dorul meu purtat de vânturi Zboară încet prin depărtări; Și-ascultă cu-ale lui gânduri A pământului cugetări.

Și-aud ofuri și suspine În a pământului lin gând, Căci de ce și oare cine Adus-a răul pe pământ?

Ca un fulger îi străbate Inima lui cât un munte, Iar un vânt încet străbate Prin poienile-i mărunte.

Să-i alune suferința, Cu o dulce adiere Asta i-ar fi lui lui dorința Ca să simtă și-o plăcere.

I-așa de trist i-așa de pal, Pământul nostru în noapte Unde ești pământ oval, Iar te-ai cufundat în șoapte?

Tu te-ai cufundat în șoapta Gândurilor tale grele; Când luna deschide poarta Și nu poți ieși din ele.

Dar o unbră de speranță, Cuprinsu-ți-a ochul senin Și-a făcut în dimineață Să-ți aruncal tău pelin.

Și cu umbra de speranță, Tu din nou te-ai înveselit Nu uita că ești o viață Și niciodată n-ai murit.

Veșnic ești în univers Pe când omu-i trecător. Tu ești precum un dulce vers Prin univers ești călător.