LaTeX/Aranjarea în pagină

De la Wikimanuale, o colecţie de manuale libere !
Salt la: navigare, căutare


Latex şi clasa documentului în mod normal se vor îngriji de formatul paginii în locul vostru. Pentru publicaţiile academice, acest subiect nu vă va ajuta prea mult, deoarece editorii vor să păstreze controlul prezentării. Totuşi, pentru propriile documente, probabil veţi dori să schimbaţi o serie de setări: margini, orientarea paginii şi coloanele, pentru a numi doar câteva. Scopul tutorialului de faţă este să vă arate cum puteţi configura paginile.

Dimensiunile paginii[modificare]

O pagină în Latex este definită de o mulţime de parametri interni. Fiecare parametru corespunde lungimii unui element al paginii, spre exemplu, \paperheight este înălţimea fizică a paginii. Iată o diagramă ce prezintă toate variabilele ce definesc o pagină:

Latex layout.svg


  1. un inch + \hoffset
  2. un inch + \voffset
  3. \oddsidemargin = 31pt
  4. \topmargin = 20pt
  5. \headheight = 12pt
  6. \headsep = 25pt
  7. \textheight = 592pt
  8. \textwidth = 390pt
  1. \marginparsep = 10pt
  2. \marginparwidth = 35pt
  3. \footskip = 30pt
  • \marginparpush = 7pt (nu se vede)
  • \hoffset = 0pt
  • \voffset = 0pt
  • \paperwidth = 597pt
  • \paperheight = 845pt

Nu iese imediat în evidenţă — întrucât nu cauzează probleme serioase — faptul că dimensiunea implicită a paginii pentru toate clasele standard de documente este US letter. Aceasta este mai scurtă cu 18 mm (aproximativ 3/4 inch), şi puţin mai lată, cu 8 mm (cam 1/4 inch), decât A4 (care este standardul în aproape tot restul lumii). După cum ziceam, nu e o problemă aşa de mare, iar cele mai multe imprimante vor tipări pagina fără probleme. Totuşi, puteţi specifica dimensiuni alternative.

\documentclass[a4paper]{article}

Exemplul de mai sus ilustrează folosirea argumentelor opţionale pentru comanda \documentclass, care va modifica dimensiunile paginii în mod corespunzător. Clasele standard de documente care fac parte din Latex sunt făcute în aşa fel încât să fie destul de generice, de aceea aveţi flexibilitatea de a specifica dimensiunea paginii. Alte clase pot avea opţiuni diferite (sau niciuna). În mod normal, clasele terţe au ceva documentaţie care să prezinte aceste opţiuni.

Cititorii obişnuiţi cu un program de procesare de cuvinte de genul 'Word' se întreabă probabil de ce textul este înconjurat de atât de mult spaţiu liber. E un bun motiv, care se reduce la lizibilitate. Deschideţi o carte şi alegeţi câteva linii la întâmplare. Număraţi caracterele de pe o linie. Pun pariu că media este în jur de 66. Unele studii au arătat că e mai uşor să citeşti text când sunt 60-70 caractere pe o linie — şi s-ar părea că 66 este numărul optim. De aceea, marginile paginii sunt setate în aşa fel încât să asigure o cât mai bună lizibilitate. De asemenea, se lasă de obicei ceva spaţiu liber în marginea interioară a paginilor pentru cazul în care documentul va fi legat.

Dacă vreţi să schimbaţi marginile documentului, puteţi proceda în mai multe feluri:

  • Folosiţi pachetul fullpage pentru margini standardizate ceva mai mici (cam cu un inch):
\usepackage{fullpage}

Pentru un efect şi mai mare, folosiţi opţiunea cm (în jur de 1,5cm):

\usepackage[cm]{fullpage}
  • Utilizaţi pachetul a4wide pentru un document cu pagini A4 şi margini ceva mai mici.
  • Folosiţi pachetul geometry. Acest pachet vă permite să specificaţi cele 4 margini fără a fi necesar să reţineţi comenzile particulare pentru modificarea dimensiunilor paginii. Se poate implementa în felul următor:
\usepackage[top=tlength, bottom=blength, left=llength, right=rlength]{geometry}
  • Editaţi variabilele individuale ce controlează dimensiunile paginii descrise mai sus cu ajutorul comenzilor \addtolength şi \setlength. Spre exemplu:
\oddsidemargin=-1cm
\setlength{\textwidth}{6.5in}
\addtolength{\voffset}{-5pt}

În plus, sunt mai multe pachete menite să rezolve problema modificării dimensiunilor paginii, care suprascriu valorile implicite ale clasei de documente. Unul din pachetele cele mai versatile în ce priveşte formatul paginii este pachetul geometry. Spre exemplu, pentru a seta dimensiunea paginii, adăugaţi următoarele la preambul:

\usepackage[a4paper]{geometry}

Pachetul geometry are multe dimensiuni predefinite de pagini, cum este a4paper sau: a0paper, a1paper, ..., a6paper, b0paper, b1paper, ..., b6paper, letterpaper, legalpaper, executivepaper.

Pentru a modifica în mod explicit dimensiunile paginii cu ajutorul pachetului geometry, puteţi folosi opţiunile 'paperwidth' şi 'paperheight'. De exemplu:

\usepackage[margin=1in, paperwidth=5.5in, paperheight=8.5in]{geometry}

Probleme legate de mărimea paginii[modificare]

Dacă intenţionaţi să obţineţi un PDF la sfârşit, sunt în esenţă trei căi posibile:

TeX => PDF
TeX => DVI => PDF
TeX => DVI => PS => PDF

În general pentru acestea se folosesc următoarele comenzi:

pdflatex nume_fişier
latex nume_fişier  dvipdf nume_fişier
latex nume_fişier  dvips nume_fişier -o nume_fişier.ps  ps2pdf nume_fişier.ps nume_fişier.pdf

Ţinând cont de toate versiunile Ghostscript disponibile, modul cel mai sigur de a obţine întotdeauna dimensiunea corespunzătoare a paginii la sfârşit este să adăugaţi

\documentclass[...,a4paper,...]{...}
\special{papersize=210mm,297mm}

la fişierul sursă 'tex', -t a4 după comanda 'dvips' şi -sPAPERSIZE=a4 după 'ps2pdf'. Pentru ca 'pdflatex' să meargă cum trebuie, puteţi folosi pachetul geometry.

Dacă vreţi în schimb US Letter, înlocuiţi "210mm,297mm" cu "8.5in,11in", iar "a4" cu "letter".

Orientarea paginii[modificare]

Când vorbiţi despre schimbarea orientării paginii, asta înseamnă de obicei trecerea la modul landscape, de vreme ce portrait este valoarea implicită. Vă voi prezenta două stiluri puţin diferite de schimbare a orientării.

Primul este pentru situaţiile în care vreţi ca documentul să fie landscape încă de la început. Aveţi la dispoziţie diverse pachete pentru a face asta, însă preferatul meu este geometry. Tot ce trebuie să faceţi este să includeţi pachetul, cu opţiunea landscape:

\usepackage[landscape]{geometry}

Deşi, dacă intenţionaţi să utilizaţi pachetul geometry pentru a seta dimensiunile paginii, nu scrieţi de două ori comanda \usepackage; puneţi toate opţiunile laolaltă, separate prin virgulă:

\usepackage[a4paper,landscape]{geometry}

A doua metodă se foloseşte când scrieţi un document în modul portrait, dar aveţi un conţinut, ca o diagramă mai mare sau un tabel ce ar fi afişate mai bine pe o pagină în formatul landscape. Totuşi, încă vreţi ca header-ul şi footer-ul să apară în acelaşi loc ca pe celelalte pagini.

Pachetul lscape este menit exact în acest scop. Oferă un mediu landscape, orice lucru din el fiind în esenţă rotit. Nu se schimbă nicio dimensiune efectivă a paginii. Această abordare este mai aplicabilă la cărţi sau rapoarte decât la publicaţiile academice tipice. Folosind pdflscape în loc de lscape când generaţi un document PDF, pagina va părea rotită când este vizualizat: singura pagină care este în formatul landscape va fi rotită, în vreme ce restul documentului va rămâne cu orientarea portrait.

De asemenea, pentru a face un tabel să apară corect pe o pagină landscape, plasaţi mediul tabular într-un mediu table, care este la rândul lui în cadrul unui mediu landscape, adică ar trebui să arate cam aşa:

\begin{landscape}
 \begin{table}
  \centering % opţional, probabil arată mai bine centrat pe pagină
  \begin{tabular}{....}
   .......
  \end{tabular}
 \end{table}
\end{landscape}

Stiluri de pagini[modificare]

Stilurile de pagini din Latex nu se referă la dimensiunile paginii, ci la header-ul şi footer-ul curente ale unui document. Aceste headere conţin în mod tipic titlul documentului, numele sau numerele de capitol sau secţiune şi numerele paginilor.

Stiluri standard de pagini[modificare]

Posibilităţile de modificare a antetelor în plain LaTeX sunt în fapt destul de limitate. Aveţi la dispoziţie două comenzi: \pagestyle{stil}, care va aplica stilul specificat la pagina curentă şi la toate paginile următoare, şi \thispagestyle{stil}, care va afecta numai pagina curentă. Stilurile posibile sunt:

empty Fără header şi footer
plain Fără header, însă footer-ul conţine numărul paginii în centru.
headings Fără footer, iar header-ul afişează informaţii legate de clasa documentului (cum ar fi numele secţiunii) şi numărul paginii în partea superioară la dreapta.
myheadings Numărul paginii este în colţul drept superior şi puteţi controla restul header-ului.

Cu myheadings, comenzile \markright (în clasele standard de documente: carte, raport şi articol) şi \markboth (numai pentru clasa carte) sunt folosite pentru a controla antetele. Următoarele comenzi plasate la începutul unui articol vor seta header-ul tuturor paginilor la "John Smith" în partea superioară la stânga, "Stiluri de pagini" centrat sus şi numărul paginii în colţul dreapta sus:

\pagestyle{myheadings}
\markright{John Smith\hfill Stiluri de pagini\hfill}

O problemă de rezolvat este că principalele comenzi de împărţire în secţiuni (\part, \chapter sau \maketitle) specifică un stil plain al paginii: \thispagestyle{plain}. Aşadar, dacă vreţi să suprimaţi toate stilurile prin inserarea \pagestyle{empty} la începutul documentului, atunci comanda de stil pentru fiecare secţiune va suprascrie regula iniţială, numai pentru acele pagini. Pentru a obţine rezultatul dorit, puteţi scrie după noile comenzi de împărţire în secţiuni \thispagestyle{empty}. Totuşi, nu puteţi regla comanda \part în felul acesta, întrucât setează stilul paginii, dar de asemenea trece la pagina următoare, astfel încât \thispagestyle{} nu se poate aplica la acea pagină. O altă abordare este să scrieţi pur şi simplu \usepackage{nopageno} în preambul. Acest pachet va face ca \pagestyle{plain} să aibă acelaşi efect ca şi \pagestyle{empty}, suprimând efectiv numerotarea paginilor când este folosită.

Personalizarea cu fancyhdr[modificare]

Pentru a obţine un control mai bun asupra antetelor, puteţi folosi pachetul fancyhdr scris de Piet van Oostrum. Acesta oferă mai multe comenzi ce vă permit personalizarea liniilor header şi footer ale documentului. Pentru un ghid mai cuprinzător, autorul pachetului a scris această documentaţie.

O problemă delicată legată de personalizarea liniilor header şi footer este să includeţi în ele lucruri de genul denumirilor de secţiuni sau de capitole. LaTeX realizează acest lucru printr-o abordare în două stadii. În definiţia header-ului şi footer-ului, folosiţi comenzile \rightmark şi \leftmark pentru a reprezenta antetele secţiunii, respectiv capitolului curente. Valorile generate de aceste două comenzi sunt suprascrise oricând se procesează o comandă care generează un capitol sau o secţiune nouă. Pentru mai multă flexibilitate, comanda \chapter şi comenzile asemănătoare nu redefinesc valorile generate de \rightmark şi \leftmark. Mai sunt câteva comenzi (\chaptermark, \sectionmark, sau \subsectionmark) responsabile for redefinirea valorilor \rightmark şi \leftmark.

Dacă vreţi să schimbaţi aspectul denumirii capitolului în linia header-ului, trebuie doar să "reînnoiţi" comanda \chaptermark.

Pentru început, adăugaţi următoarele linii la preambul:

\usepackage{fancyhdr}
\setlength{\headheight}{15.2pt}
\pagestyle{fancy}

A doua linie va preveni un avertisment LaTeX. Atât header-ul, cât şi footer-ul cuprind trei elemente fiecare, în funcţie de poziţia orizontală (stângă, centrală sau dreaptă). Pentru a seta aceste valori, aveţi la dispoziţie următoarele comenzi:

\lhead[lh-even]{lh-odd} \lfoot[lf-even]{lf-odd}
\chead[ch-even]{ch-odd} \cfoot[cf-even]{cf-odd}
\rhead[rh-even]{rh-odd} \rfoot[rf-even]{rf-odd}

Din fericire, comportamentul comenzilor de mai sus este destul de intuitiv: dacă conţin cuvântul head, afectează header-ul etc, şi evident, l, c şi r înseamnă stâng (left), central, respectiv drept (right). Documentele pot fi ori cu o faţă (one-sided), ori faţă-verso (two-sided). Articolele sunt implicit cu o faţă, cărţile faţă-verso. Documentele faţă-verso fac deosebire între faţa (pagina) stângă (pară) şi dreaptă (impară), în vreme ce documentele cu o faţă nu fac asemenea diferenţieri.

Atenţie: dacă daţi un text foarte mare în două "părţi" diferite numai pentru footer sau numai pentru header, aţi putea să vedeţi text suprapus. Puteţi folosi ca argumente câteva comenzi speciale:

\thepage numărul paginii curente
\leftmark numele capitolului curent afişat sub forma "CAPITOLUL 3. ACESTA E TITLUL CAPITOLULUI"
\rightmark numele secţiunii curente afişate sub forma "1.6. ACESTA ESTE TITLUL SECŢIUNII"
\thesection numărul secţiunii curente

Notaţi că \leftmark şi \rightmark scriu numele cu litere mari, indiferent care era formatarea textului. Dacă vreţi să afişaţi numele efectiv al capitolului fără a-l scrie cu litere mari, utilizaţi următoarele comenzi:

\renewcommand{\chaptermark}[1]{\markboth{#1}{}}
\renewcommand{\sectionmark}[1]{\markright{#1}{}}

Acum \leftmark şi \rightmark vor afişa numele de capitol şi secţiune, fără număr şi fără să afecteze formatarea. Mai mult, cu comenzile următoare puteţi defini grosimea liniilor decorative atât pentru header, cât şi pentru footer:

\renewcommand{\headrulewidth}{0.5pt}
\renewcommand{\footrulewidth}{0pt}

Prima linie este pentru header, a doua pentru footer. Setarea la valoarea zero înseamnă că nu va fi afişată nicio linie.

Iată un exemplu:

\fancyhf{}
 
\lhead{Andrew Roberts}
\rhead{\today}
\rfoot{\thepage}

Este deseori necesar să anulaţi orice valori implicite sau o definiţie de stil anterioară, lucru pe care îl face prima linie din exemplul de mai sus. Comenzile sunt o interfaţă alternativă la personalizarea header-ului/footer-ului oferită de fancyhdr, şi astfel, dacă nu îi daţi niciun argument, se presupune că vreţi să resetaţi toate valorile implicite.

Rezultatul acestor comenzi va pune numele în colţul stâng superior, data curentă în colţul drept de sus şi numărul paginii curente în partea inferioară a paginii la dreapta. Chiar dacă documentul era faţă-verso, deoarece nu a fost furnizat niciun text opţional pentru paginile pare, stilul rezultat va fi folosit pentru toate paginile.

Această abordare are o deficienţă serioasă: unele pagini, cum este pagina titlu sau paginile de la începutul fiecărui capitol nu au header sau footer, însă cu codul prezentat mai devreme fiecare pagină va avea acelaşi aspect. Există un mod de a rezolva această problemă: folosiţi stilul fancyplain. Astfel, utilizaţi comanda \fancyplain{...}{...} în \lhead{...} etc.

Când LaTeX vrea să creeze o pagină cu un stil liber (empty), va insera primul argument al fancyplain, în toate celelalte cazuri va folosi al doilea argument. Aşadar, o versiune îmbunătăţită a codului dinainte ar fi:

\pagestyle{fancyplain}
 
\fancyhf{}
 
\lhead{\fancyplain{}{Andrew Roberts}}
\rhead{\fancyplain{}{\today}}
\rfoot{\fancyplain{}{\thepage}}

Are acelaşi comportament ca şi codul anterior, însă veţi obţine pagini fără header şi footer pentru titlu şi la începutul capitolelor.

În cazul paginilor faţă-verso, se obişnuieşte să oglindiţi stilul paginilor opuse, aveţi tendinţa să gândiţi în termeni de interior şi exterior. Aşadar, acelaşi exemplu ca cel de mai sus pentru paginile faţă-verso ar fi:

\lhead[Andrew Roberts]{}
\rhead[]{Andrew Roberts}
\lhead[]{\today}
\rhead[\today]{}
\lfoot[\thepage]{}
\rfoot[]{\thepage}

Asta spune efectiv că numele este în partea superioară exterioară, data curentă este în partea superioară interioară, iar numărul paginii curente este în partea de jos exterioară. Puteţi utiliza şi aici comanda fancyplain pentru documentele faţă-verso.

Ca exemplu, iată codul complet al unei configuraţii de bază pe care o puteţi utiliza pentru un document real:

\usepackage{fancyhdr}
\setlength{\headheight}{15pt}
 
\pagestyle{fancyplain}
\renewcommand{\chaptermark}[1]{\markboth{#1}{}}
 
\lhead{\fancyplain{}{\thepage}}
\chead{}
\rhead{\fancyplain{}{\textit{\leftmark}}}
\lfoot{}
\cfoot{}
\rfoot{}

Notă: Dacă vreţi să folosiţi clasa articol faţă-verso (two-side), folosiţi \documentclass[twoside]{article}.

O altă abordare cu fancyhdr[modificare]

Dacă vreţi stiluri diferite pentru paginile pare şi impare, mai este o cale, tot cu ajutorul fancyhdr. Începeţi din nou cu:

\fancyhf{}

Această comandă va şterge configuraţia curentă de antete, astfel încât puteţi implementa alta. Acum puteţi crea ce vreţi cu ajutorul comenzii \fancyhead pentru header şi \fancyfoot pentru footer. Acestea merg la fel, aşa că o vom explica numai pe prima. Sintaxa este:

\fancyhead[selectori]{output dorit}

Selectorii sunt următorii:

E pagină pară (even)
O pagină impară (odd)
L partea stângă (left)
C centrat
R partea dreaptă (right)

astfel încât CE se va referi la centrul paginilor pare, iar RO la partea dreaptă a paginilor impare. Aceiaşi selectori se folosesc pentru \fancyfoot. Puteţi utiliza mai mulţi selectori separaţi prin virgulă. Iată un exemplu:

\fancyhead[CE]{Numele autorului}
\fancyhead[CO]{\today}
\fancyfoot[LE,RO]{\thepage}

Asta va afişa numele autorului în centrul header-ului pe paginile pare, data curentă în centrul header-ului pe paginile impare şi numărul paginii curente în partea stângă pe paginile pare şi în dreapta footer-ului pe paginile impare.

În cele urmă, pentru ca paginile de la începutul oricărui capitol să fie cu adevărat plain, puteţi redefini stilul plain, spre exemplu, pentru a beneficia de o astfel de pagină când doriţi. Comanda de utilizat aici este \fancypagestyle{plain}{...}, iar argumentul poate conţine toate comenzile explicate mai devreme. Un exemplu în acest sens este următorul:

\fancypagestyle{plain}{ %
\fancyhf{} % înlătură toate valorile implicite
\renewcommand{\headrulewidth}{0pt} % înlătură
\renewcommand{\footrulewidth}{0pt}} % şi liniile

În sfârşit, iată codul complet al unui stil posibil pe care l-aţi putea folosi pentru un document faţă-verso:

\usepackage{fancyhdr}
\setlength{\headheight}{15pt}
 
\pagestyle{fancy}
\renewcommand{\chaptermark}[1]{\markboth{#1}{}}
\renewcommand{\sectionmark}[1]{\markright{#1}{}}
 
\fancyhf{}
\fancyhead[LE,RO]{\thepage}
\fancyhead[RE]{\textit{\nouppercase{\leftmark}}}
\fancyhead[LO]{\textit{\nouppercase{\rightmark}}}
 
\fancypagestyle{plain}{ %
\fancyhf{} % înlătură toate valorile implicite
\renewcommand{\headrulewidth}{0pt} % înlătură
\renewcommand{\footrulewidth}{0pt}} % şi liniile

Pagina n din m[modificare]

Unora le place să pună numărul paginii curente în contextul documentului. LaTeX oferă acces numai la numărul paginii curente. Totuşi, puteţi folosi pachetul lastpage pentru a afla numărul total de pagini, în felul următor:

\usepackage{lastpage}
...
\cfoot{\thepage\ din \pageref{LastPage}}

Notaţi literele mari. De asemenea, adăugaţi un backslash după comanda \thepage pentru a asigura un spaţiu adecvat între numărul paginii şi 'din'. Şi reţineţi, când utilizaţi referinţe, că trebuie să rulaţi comanda de compilare LaTeX încă o dată pentru a rezolva toate referinţele.

Pagini cu mai multe coloane[modificare]

Se obişnuieşte ca articolele şi documentele pregătitoare ale conferinţelor să fie formatate cu două coloane de text. Cu toate acestea, astfel de publicaţii au adesea propriile clase de documente, care implementează automat acest format, fără a fi nevoie de o formatare explicită adiţională. Este foarte uşor să formatezi o pagină în felul acesta. Dacă utilizaţi o clasă standard de documente LaTeX, atunci puteţi pasa pur şi simplu argumentul opţional twocolumn clasei de documente: \documentclass[twocolumn]{article}, lucru care va da efectul dorit.

Deşi acest artificiu va da rezultatul dorit în 9 situaţii din 10, este binecunoscut faptul că această abordare are multe limitări şi că pachetul multicol este mult mai util pentru gestionarea coloanelor multiple. Această abordare prezintă mai multe avantaje:

  • Poate oferi suport pentru cel mult 10 coloane.
  • Implementează un mediu multicols, prin intermediul căruia puteţi specifica numărul de coloane într-un document.
  • În plus, acest mediu poate fi inclus în alte medii, cum este figure.
  • Multicol generează coloane echilibrate, adică de lăţime aproximativ egală.
  • Puteţi modifica liniile verticale dintre coloane.
  • Mediile coloanele pot fi uşor adaptate local sau global.

Acest mediu nu oferă suport complet pentru elementele flotante. Merge cum trebuie numai dacă folosiţi formele stelate ale comenzilor pentru aceste elemente (de exemplu, \begin{figure*}), ceea ce face elementele flotante să se extindă de-a lungul tuturor coloanelor. Acest lucru nu este deosebit de problematic, deoarece elementele flotante de aceeaşi dimensiune pot fi prea mici pentru o coloană, şi probabil că aţi dori să le extindeţi oricum.

Pentru a crea un layout tipic pentru două coloane:

\begin{multicols}{2}
  foarte mult text
\end{multicols}

Parametrul \columnseprule păstrează lăţimea liniilor verticale. Implicit, liniile sunt omise dacă acest parametru este setat la 0pt. Daţi următoarea comandă înainte de a începe acest mediu:

\setlength{\columnseprule}{1pt}

Aceasta va trasa o linie subţire de 1pt lăţime. O linie groasă nu ar arăta prea bine, cu toate acestea, aveţi libertatea să specificaţi orice lăţime doriţi. De asemenea, pentru a schimba spaţiul orizontal între coloane (valoarea implicită este setată la 10pt, care este destul de mică), trebuie să modificaţi parametrul \columnsep:

\setlength{\columnsep}{20pt}

Formatarea manuală a paginii[modificare]

Ar putea să fie cazuri, mai ales în documentele foarte lungi, cum sunt cărţile, în care Latex nu va formata cum trebuie sfârşitul paginilor. Ar putea fi necesar, de aceea, să faceţi această formatare manual. Desigur, ar trebui să faceţi asta chiar la sfârşitul documentului, după ce aţi terminat de scris tot conţinutul. Latex oferă următoarele comenzi:

\newline Întrerupe linia în dreptul comenzii.
\\ Întrerupe linia în dreptul comenzii, este o versiune mai scurtă a comenzii dinainte, însă face acelaşi lucru
\\* Întrerupe linia în dreptul comenzii şi în plus împiedică trecerea la pagina următoare după întreruperea forţată a liniei curente
\linebreak[număr] Întrerupe linia în dreptul comenzii. Numărul furnizat ca argument reprezintă prioritatea comenzii în intervalul de la 0 (comanda va fi ignorată) la 4 (execută comanda oricum). LaTeX va încerca să producă cele mai bune întreruperi de linii posibile, răspunzând standardelor sale înalte. Dacă nu poate, va decide dacă va include sau nu capătul de linie în funcţie de prioritatea specificată.
\newpage Sfârşeşte pagina curentă şi începe una nouă.
\pagebreak[număr] Sfârşeşte pagina curentă în dreptul comenzii. Argumentul opţional număr setează prioritatea într-un interval de la 0 la 4.
\nopagebreak[număr] Împiedică întreruperea paginii în dreptul comenzii. Argumentul opţional număr setează prioritatea într-un interval de la 0 la 4.
\clearpage Sfârşeşte pagina curentă şi afişează orice elemente flotante în rezultat.

Văduve şi orfani[modificare]

Wikipedia
Wikipedia are un articol despre:


În cărţile publicate nu este de dorit să aveţi o singură linie la începutul sau la sfârşitul unei pagini. Astfel de situaţii sunt denumite 'văduve' (widows) şi 'orfani' (orphans). În mod normal, se pot întâlni astfel de probleme în documentele LaTeX. Puteţi încerca să le rezolvaţi prin formatare manuală, însă există şi o soluţie automată.

LaTeX are un parametru pentru 'penalitate' în ce priveşte văduvele şi orfanii ('club lines' în terminologia LaTeX). În cazul unei penalităţi mai mari, LaTeX va încerca mai mult să evite văduvele şi orfanii. Puteţi încerca să măriţi aceste penalităţi punând următoarele comenzi în preambulul documentului:

\widowpenalty=300
\clubpenalty=300

Dacă asta nu vă ajută, puteţi încerca să măriţi aceste valori şi mai mult, până la un maxim de 10000. Totuşi, nu este recomandat să setaţi aceşti parametri la o valoare prea mare, deoarece o valoare de 10000 interzice văduvele şi orfanii, ceea ce ar putea avea drept urmare un comportament ciudat.

Este bine de asemenea să setaţi spaţiul dintre paragrafe:

\setlength{\parskip}{3ex plus 2ex minus 2ex}

Rezumat[modificare]

Acest tutorial este destul de scurt, în mare parte datorită faptului că utilizatorii LaTeX se concentrează asupra conţinutului, lăsând în seama sistemului LaTeX (şi/sau altor publicaţii care au dezvoltat clase de documente) să decidă asupra celei mai bune prezentări. Pasul următor pentru a obţine mai mult control asupra formatului paginii este reprezentat de realizarea propriei clase de documente. Din păcate, nu este o sarcină uşoară, şi este în general mai bine să fie lăsată pe seama profesioniştilor!

Această pagină foloseşte materiale din cartea lui Andy Roberts, Getting to grips with Latex, cu permisiunea autorului.


Anterior: Formatare LaTeX Următor: Matematică