Index de Sentințe CEDO privitoare la audierea minorului

De la Wikimanuale, o colecţie de manuale libere !
Sari la navigare Sari la căutare

Sentințe privitoare la audierea minorului[modificare]

  • Cauza Sahin vs. Germania (petiția numărul 30943/96, din 8 iulie 2003) 30943/96). În acest caz Curtea Europeană a stipulat că acuratețea și integritatea informațiilor referitoare la relația (atitudinea) copilului cu părintele care cere dreptul la acces sunt instrumente indispensabile în stabilirea dorințelor reale ale copilului. În lipsa acestor informații, instanța nu poate obține o balanță corectă a intereselor părților (Camera CEDO 11 octombrie 2001, 48).[1]
  • Cauza Jucius & Juciuviene vs. Lituania (Curtea Europeană a Drepturilor Omului 25 noiembrie 2008, dosarul numărul 14414/03).[2]
  • CEDO a afirmat în mai mult rânduri faptul că părinții au dreptul, garantat de Articolul 6 și 8 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, să fie informați cu privire la ceea ce spune copilul lor. Discuția copilului cu judecătorul este adeseori foarte importantă pentru decizia finală. Iar drepturile părinților sunt afectate de aceasta decizie. Curtea Europeană a susținut – în cazul Sahin vs. Germania și, de asemenea, în cazurile T.P. și K.M. vs. Marea Britanie și Venema vs. Olanda – că părinții au dreptul de a fi informați. Trebuie să aibă oportunitatea de a proba adevărul și concludența celor spuse. Și trebuie să li se ofere șansa de a demonstra că sunt potriviți pentru rolul de părinți. De asemenea, Curtea Europeană a susținut că părintele trebuie să aibă oportunitatea de a înțelege ce s-a întâmplat în familie. Mai mult, părintele nu trebuie pus într-o poziție dezavantajată atunci când îi este prezentat cazul în instanța. Dacă el nu este informat cu privire la informațiile vitale pe care judecătorul își bazează decizia (cum ar fi : nu vreau să locuiesc cu tatăl meu), părintele este pus în mod nedrept într-o poziție defavorabilă. Aceasta este o încălcare a Articolului 6 din Convenția Europeană (Moser vs Austria).[3]
  • În Cauza Elsholz vs. Germania Curtea a observat că eventualul conflict de loialitate al copilului ar fi trebuit stabilit pe baza unei expertize psihologice independente, având drept scop stabilirea veritabilelor dorințe ale copilului pentru a soluționa problema dreptului de vizită a reclamantului pe această bază. Neprocedând în acest fel, instanța a depășit marja de apreciere prin refuzul de a-i acorda reclamantului un drept de vizită, pertinența motivelor invocate de tribunalul districtual vizând interesul superior al copilului fiind insuficiente în a aprecia în raport cu circumstanțele de caz neascultarea reclamantului în apel şi absenţa ordonării unei expertize psihologice a copilului cu privire la voința acestuia. În consecință, reclamantul nu a putut juca în procesul decizional un rol suficient de important, situaţie considerată de Curte ca o depășire a marjei de apreciere a autorităţilor naționale, respectiv o ingerință în exercițiul dreptului la respectul vieții familiale, garantat de art. 8, paragraful 1 din Convenţie [4]
  • Cauza Sahin vs. Germania: Neascultarea directă a copilului, în vârstă de trei ani şi zece luni, de către tribunalul regional la data debutului procedurii în apel şi de cinci ani şi două luni la momentul la care tribunalul a pronunțat decizia, nu reprezintă, potrivit reținerii Curții, o depășire a marjei naționale de apreciere în restricția impusă dreptului de vizită solicitat de reclamant, în condițiile în care tribunalul regional, pentru a complini omisiunea tribunalului de district privind neascultarea copilului, a solicitat un raport complementar exper-tului psiholog. Or, expertul psiholog care a efectuat şi expertiza psihologică în apel s-a pronunțat în sensul evitării riscului de a expune copilul unui sentiment puternic de culpabilitate generat de impresia pe care acesta ar putea-o avea asupra caracterului decisiv al declarației sale, dat fiind con¬flictul major între părinţi, în concordanță cu reținerea din raportul de expertiză principal, potrivit cu care nu este în interesul copilului de a se acorda un drept de vizită reclamantului înainte ca părinţii să îşi rezolve conflictele dintre ei. În consecință, decizia tribunalului de a nu asculta direct copilul cu privire la relaţia sa cu reclamantul se înscrie în limitele marjei de apreciere, procedura urmată de jurisdicția germană fiind rezonabilă atâta vreme cât s-a fundamentat pe un ansamblu probator (argumentele părților, declarațiile mai multor persoane care s-au ocupat de îngrijirea copilului cu privire la dezvoltarea copilului după separarea de reclamant, expertiză psihologică, etc.)[5]

Note[modificare]

  1. A se vedea cuvântarea d-nei Caroline Forder care se poate consulta aici. Cuvântarea a fost ţinută cu ocazia Conferinţei "Tendinţe actuale în justiţia pentru copil şi familie" (15-16 Oct 2009, Bucuresti)
  2. A se vedea cuvântarea d-nei Caroline Forder care se poate consulta aici. Cuvântarea a fost ţinută cu ocazia Conferinţei "Tendinţe actuale în justiţia pentru copil şi familie" (15-16 Oct 2009, Bucuresti)
  3. A se vedea cuvântarea d-nei Caroline Forder care se poate consulta aici. Cuvântarea a fost ţinută cu ocazia Conferinţei "Tendinţe actuale în justiţia pentru copil şi familie" (15-16 Oct 2009, Bucuresti)
  4. CEDO, Cauza Elsholz vs. Germania, Hotărârea din 13 iulie 2000
  5. CEDO, Cauza Sahin vs. Germania, Hotărârea din 8 iulie 2003