Limbajul C

De la Wikimanuale, o colecţie de manuale libere !
Jump to navigation Jump to search

Istorie

În jurul anilor '60, au apărut o serie de limbaje de programare noi, precum ALGOL 60, care împrumuta din FORTRAN conceptul de programare structurată, și care putea fi folosit, în sfârșit, de CPL și succesorii săi ( de ex. C++ ). Mai târziu, ALGOL 68 avea să influențeze direct tipurile de date specifice C++. Cu toate acestea, ALGOL a fost un limbaj nespecific, iar abstractizarea lui era puțin practică.

Singurul manual open-source legat de C++

în 1963 a apărut CPL ( Combined Programming Language ) cu ideea de a fi un limbaj mult mai concret decât ALGOL. Fără îndoială, acest lucru l-a făcut un limbaj de succes, dar în același timp greu de învățat și implementat.

În 1967, Marin Richards, a lansat BCPL ( Basic Combined Programming Language ) care opta pentru o simplificare a limbajului CPL, luând doar cele mai bune facilități oferite de acesta. Chiar și așa, BCPL a continuat să fie un limbaj mult prea abstract, puțin portabil și greu de adaptat unor situații concrete.

În 1970, Ken Thompson a început dezvoltarea sistemului de operare UNIX la Bell Labs, unde a creat limbajul B. Inițial a fost o portare a lui BCPL pe o mașină specifică ( anume DEC PDP-7 sub UNIX ), fiind adaptat necesităților și particularităților mașinii. Rezultatul a fost, încă o dată, o simplificare a vechiului limbaj CPL, care era, de altfel, dependent de sistem. Limbajul avea însă limitări enorme, printre care faptul că nu se compila în cod executabil ci numai în 'threaded-code' , o metodă de natură să încetinească mult execuția programelor.

În 1971, Denis Ritchie a preluat vechiul limbaj B, rezolvând printre altele și problema compilării prin construirea unui nou compilator, numit "Noul B". Acesta a primit în final numele C, cunoscutul limbaj care aducea pe scenă noi concepte, cum ar fi 'tipurile de date'.