Cauza Maire vs. Portugalia (idem Ignaccolo-Zenide vs. România)- în această cauză Curtea a denunțat comportamentul ilicit al părintelui la care copilul locuiește, care se opune la legătura dintre celălalt părinte și minor și a apreciat că statul are obligația de a lua măsurile adecvate și suficiente pentru a fi respectate dispozițiile art. 8 (cauza Maire vs. Portugalia). [1]. Curtea amintește că, pentru un părinte și pentru copilul său, a fi împreună reprezintă un element fundamental al vieții de familie, chiar dacă relația dintre părinți se destramă,- și că aceste măsuri interne care îi împiedică să realizeze acest lucru, reprezintă o intervenție în dreptul protejat la articolul 8 al Convenției (a se vedea printre altele Johansen vs. Norvegia, hotărârea din 7 august 1996, Catalogul hotărârilor și deciziilor 1996-III, pag. 1001-1002 § 52 și Elsholz vs. Germania (GC), nr. 25735/94.43, CEDO 2000-VIII). Dreptul părintelui de a avea legături personale nu este doar un drept fundamental al părintelui ci și al copilului. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că statele au obligația de a lua măsurile necesare ca părintele care nu locuiește cu copilul său să poată păstra relațiile cu acesta (CEDO, dec. Mattenklott c. Germaniei, 11 decembrie 2006), statele având în acest sens obligația de a utiliza, atunci când este cazul, toate mijloacele legale de care acestea dispun (CEDO, dec. Volesky c. Cehiei, 29 iunie 2004).
