Manual alienare părintească/Ce pot face autoritățile?

"Judecător: De ce crezi că tatăl tău se străduiește așa de mult să obțină mai mult timp cu tine ?
Maria, 8 ani: "Tata nu mă iubește cu adevărat și nu vrea să locuiesc cu el. Vrea doar să obțină custodia pentru a o răni pe mami."

De inclus în această pagină informatii/sumar din aceste doua documente

• link 1
• link 2

Ce pot face autoritățile?

“Permițând dezvoltarea PAS la un copil este în sine o formă de abuz deoarece împiedică pe copil să aibă o relație caldă cu un părinte care îl iubește... cu posibile consecințe serioase în dezvoltarea copilului care este astfel încurajat să adopte o viziune distorsionată a realității – un proces care distruge însăși baza sănătății psihologice” (bibliografie, referința S).

Munca de prevenire

Prevenirea este cea mai bună soluție. Pentru aceasta este necesară recunoașterea precoce a PAS, identificarea cazurilor cu risc mare, evitarea întârzierilor în sistemul judiciar atunci când sunt probleme legate de custodie sau încredințare, formarea unor experți în domeniu (psihologi, dar nu numai).

Introducerea de către judecători, în mod standard, atunci când se observă o anume tensiune între părinți pe parcursul ședințelor de judecată, a unor dispoziti care să atragă atenția cât se poate de clar părintelui custodian cu privire la responsabilitatea pe care acesta o are în a nu răni, împiedica sau încerca prin orice acțiune a sa să distrugă legăturile afective dintre minor și părintele necustodian.

Propunere de text pentru dispozitivul sentințelor

Frazare propusă

"Instanța atrage atenția cât se poate de serios părintelui custodan cu privire la riscurile și daunele emoționale de mare amploare pe care pot apărea în psihicul minorului ca urmare a alienării relației pe care minorul o are cu părintele necustodian. Totodată instanța obligă părintele custodian să nu încerce ca direct sau indirect, prin acțiunile sale sau prin interpuși să rănească, să împiedice, să îngrădească sau să deterioreze sentimentele de afecțiune și legăturile emoționale dintre minor și părintele necustodian, atrăgându-i atenția că orice abuz de poziție dominată, ca urmare a încredințării minorilor, poate fi sancționat ulterior inclusiv cu schimbarea deciziei de încredințare a minorilor către celălalt părinte

Munca de combatere

Odată declanșat PAS, mai ales în stadiile severe, impune psihoterapia. Aceasta se adresează copilului dar și părintelui alienat În condițiile în care copilul este încredințat părintelui alienator este foarte probabil ca acesta să refuze orice formă de terapie fiind convins că nu greșește cu nimic și că îi oferă copilului tot ceea ce îi este necesar.

În situația în care psihoterapia este acceptată, este esențial ca psihologul să aibă experiență cu acest gen de probleme. Chiar și în aceste condiții rata de succes este redusă datorită faptului că părintele alienator petrece în continuare mult mai mult timp cu copilul. Gardner face comparația cu acei copii care sunt îndoctrinați de un cult; una sau două ședințe săptămânale cu durata de până la o oră nu pot avea efectul dorit dacă în restul timpului copilul este îndoctrinat în continuare. Psihologul cu experiență în PAS va avea o abordare diferită de cea tradițională (bibliografie, referința 13), având o atitudine autoritară și chiar dictatorială uneori pentru a-și impune deciziile în fața părților implicate.

Pentru ca părintele alienator să poată beneficia de pe urma unei terapii trebuie să se îndeplinească 2 condiții:

1. să admită existența problemei și
2. să dorească să o trateze.

În practică aceste 2 condiții se îndeplinesc extrem de rar. Părintele alienator nu consideră că ceea ce face este o problemă, sau că distrugerea relației cu celălalt părinte ar fi un abuz emoțional.

Gardner raportează o rată bună de succes în cazurile în care se schimbă încredințarea copilului către părintele alienat (tată). Simptomele se ameliorează, chiar dacă nu dispar complet. În 91% din cazurile în care copilul rămâne cu părintele alienator, alienarea rămâne permanentă.

Măsuri judecătorești

Alienarea părintească este recunoscută în România de către Colegiul Psihologilor (decizia 3 din 24.02.2016, publicată în MO din 25.02.2016) girează protocolul semnat de către Institutul de Psihologie Judiciară și Asociația Română pentru Custodia Comună. Acest protocol împreună cu Decizia COPSI constituie baza legală pentru identificarea și evaluarea copiilor alienați. Există nenumărate cazuri de evaluari realizate fie de psihologi independenți fie de către Institutul de Medicină Legală care identifică alienarea, pornind de la documentele legale antemenționate și coroborând cu manualul DSM V.

Implementarea custodiei comune și a unor programe de legături personale ample

Este cunoscut faptul că "puterea absolută corupe" în exact același sens custodia unică favorizează apariția fenomenelor de alienare parentală în condițiile în care părintele custodian simte că are putere absolută asupra minorului putând să restricționeze complet, dacă vrea, accesul celuilalt părinte la copil, în condițiile în care legislația actuală și practica instituțiilor statului (poliție, procuratură) nu pun la dispoziție măsuri de penalizare eficiente.

Penalizarea părintelui abuziv prin amendă civilă

Procedura amenzii civile este foarte greoaie, totuși poate fi implementată, dovadă fiind speța identificată în art. av. dr. Nora Draghie disponibilă aici

Penalizarea părintelui abuziv prin schimbarea locuinței copilului la părintele țintă

Jurisprudența din străinătate propune ca în cazul în care se demonstrează că părintele rezident boicotează legăturile personale firești dintre copil și părintele nerezident, instanța poate decide penalizarea părintelui alienator prin schimbarea deciziei privind locuința copilului la adresa la care locuiește părintele țintă. Această măsură este în interesul superior al copilului care este acela de a avea relații pline de substanță cu ambii părinți. Acest deziderat primează, în cazul copiilor alienați parental, în fața dorinței de a păstra un mediu stabil pentru copil. Chiar și doctrina recentă din România reține că un părinte care acționează pur discreționar, mânat doar de propriul egoism, fără respectul față de celălalt părinte și cu acea concepție revoltătoare că numai „El” cunoaște accepțiunea binelui pentru copil său, va putea fi „sancționat” prin conferirea exercițiului autorității părintești exclusive celuilalt părinte.

Emiterea unor sentințe judecătorești condiționale

O altă abordare, aplicabilă în situațiile în care există informații cu privire la conflicte puternice în cadrul familiei, între părinții copilului este ca instanța să stabilească o așa-zisă sentință condițională. O astfel de sentință stabilește locuința copilului la unul dintre părinți dar pune asupra părintelui rezident anumite obligații (de pildă obligația de a informa părintele nerezident în timp util, printr-o metodă auditabilă, cu privire la toate informațiile medicale și scolare ale copilului, de îndată după emitere, obligația de a permite accesul copilului în locuința copilului, obligația pozitivă de a permite preluare copilului pentru punerea în aplicare a programului de legături personale, obligația de a nu schimba locuința copilului în afara jurisdicției instanței de tutelă, etc.) și menționează că orice neconformare cu privire la aceste obligații determină schimbarea automată a deciziei privind locuința copilului către celălalt părinte, sentința fiind executorie imediat.

Bibliografie

• Un ghid comprehensiv cu privire la evaluările copiilor în instanță: perspective psihologice și legale - Joanna Bunker Rohrbaugh, Ph.D.