Manual alienare părintească/Simptomele alienării părintești

De la Wikimanuale, o colecţie de manuale libere !
Jump to navigation Jump to search

Există o gamă foarte largă de manifestări ale fenomenului de alienare parentală. Lista de mai jos nu este exhaustivă. Pe de altă parte, chiar și cei mai buni părinți pot avea într-o mică măsură atitudini alienatoare. Diferența este făcută de caracterul sistematic și programat al acestor acțiuni în cazul părinților manipulatori:

Acțiuni[modificare]

Universul informațional al copilului alienat înainte de alienare
  • copilul este pus să decidă dacă dorește sau nu să se întâlnească cu celălalt părinte (sau cu bunicii din partea acestuia), astfel creând o situație de conflict interior indiferent de decizia pe care o va lua
  • se povestește copilului “totul” despre căsătorie și divorț, ceea ce este dureros și distructiv pentru acesta
  • copilului nu i se permite să își ia lucrurile care îi aparțin atunci când acesta se deplasează la celălalt părinte
  • părintele țintă nu are acces la școală sau la activitățile extra-curiculare ale copilului
  • părintele țintă nu primește informații despre situația școlară sau medicală a copilului
  • părintele țintă este acuzat de ruperea relației, de problemele financiare și schimbarea modului de viață al mamei, etc.
  • pozele părintelui țintă nu sunt permise în domiciliul copilului. Mai ales pozele realizate dinaintea separării părinților, în care toți membrii familiei apăreau într-o ipostază fericită, sunt prohibite.
  • Inflexibilitate în programul de vizitare (dacă părintele țintă întârzie să preia copiii pentru programul de vizitare, părintele alienator nu permite acestuia să își prelungească programul de vizitare peste ora maximă decisă de instanță)
  • programarea altor activități ale copilului în timpul programului de vizitare și caracterizarea părintelui țintă ca “egoist” dacă protestează
  • nerecunoașterea dreptului părintelui țintă de a exercita autoritatea parentală în acele ore în care are drept de vizită la domiciliul mamei(„tu ești în vizită aici, așa că îl asiști pe copil în activitățile pe care le dictez eu”)
  • monitorizarea permanentă a activităților pe care părintele țintă le realizează cu copiii eventual interferarea cu aceste activități decise de mamă.

Efecte asupra copilului:[modificare]

Universul informațional al copilului alienat după de alienare
  • Dacă i se cere copilului să aleagă între cei doi părinți, acesta va fi pus într-o stare de distress. De obicei copilul nu răspunde printr-o alegere, ci prin evitarea subiectului.
  • Copilul devine supărat sau furios pe tată, deseori fără o motivație
  • Copilul este folosit pentru a “spiona” celălalt părinte, ceea ce provoacă o stare de tensiune și conflict interior pentru copil. Copilul ne-alienat dorește să fie loial ambilor părinți.
  • Reacția negativă a părintelui alienator când observă că minorul se simte bine în timpul programului de vizitare, va duce la o problemă de comunicare. Copilul se simte vinovat sau într-o stare conflictuală dacă nu știe ca este “în regula” să se simtă bine cu părintele țintă.
  • Restricționarea accesului părintelui țintă la comunicarea prin telefon. Se desființează postul telefonic fix pentru ca părintele țintă să poată lua legătura cu copilul, se va permite utilizarea doar a telefonului mobil al părintelui alienator care, în general, nu va fi disponibil să răspundă părintelui țintă. În cazul în care totuși se va permite comunicarea, alienatorul va proceda la ascultarea conversației telefonice pe care o are copilul cu părintele țintă și va interveni în conversație sau în sensul limitării ca întindere în timp, sub diferite pretexte.






Simptome:[modificare]

Se consideră că există 8 simptome primare , care în funcție de stadiu pot fi prezente doar parțial:

  1. campaniile de denigrare,
  2. raționalizări absurde pentru denigrare,
  3. absența ambivalenței,
  4. fenomenul “gânditorului independent”,
  5. susținerea reflexă a părintelui alienator în caz de conflict,
  6. absența sentimentului de vinovăție,
  7. prezența unor scenarii împrumutate,
  8. extinderea animozității la rudele tatălui.

Cum recunoaștem PAS într-o discuție cu copilul?[modificare]

Când îl întrebați pe copil să își descrie părinții este evident că acesta vorbește exclusiv de bine despre mamă și de rău despre tată. Acest lucru nu este normal pentru că un copil poate să vadă atribute bune și rele ale ambilor părinți.

Când îl întrebați pe copil dacă se supară câteodată pe mamă răspunsul fals este “nu”. Copii influențați de PAS își văd mama ca persoană ideală. Fiecare întrebare despre tată are un răspuns monoton.

Copilul nu poate să zică ceva bun despre părintele țintă. Când i se arată pozele cu părintele țintă și copilul din timpul căsătoriei (când familia a fost fericită), răspunsul este la fel: Am fost numai acolo pentru ca tata m-a obligat să merg cu el. N-am fost fericit, am făcut numai ce a zis tata. . Când îl întrebați pe copil de ce nu vrea să meargă la tata, motivele pe care le dă sunt puerile: Acolo trebuie să fac curat, acolo n-am o cameră, vreau să mă joc cu jucăriile mele de la apartamentul mamei.

Dacă doriți o descriere mai exactă veți auzi cuvintele învățate de mamă: tata este un mincinos, este un înșelător, nu știe ce este important pentru mine. Dacă doriți să precizeze acuzațiile, foarte des nu poate să răspundă. Copilul știe doar acest lucru din gura mamei: mama a zis ca ...

Cuvintele folosite sunt identice și copilul formulează propozițiile la plural: Noi suntem agresați de tată, noi nu mai vrem să-l vedem pe tata, tatăl nu ne mai plătește pensie, a plecat de la noi, etc.

Argumentele spuse nu sunt tipice pentru vârsta copilului. Tatăl nu face teme pentru acasă cu mine, educația lui nu este destul de strictă, mereu vrea să mă facă să fiu cuminte cu cadouri și jocuri. Această declarație nu este din lumea copilului, ci din gura mamei.

Pentru că argumentele copilului nu sunt adevărate se întamplă ca acesta să spună într-un mod fericit cu un zâmbet pe buze: Nu-mi place să ma duc la tata. Copiii povestesc despre un abuz al tatălui foarte clar, foarte tare și la fel într-un mod fericit: Când am fost la tata m-a bătut, m-a abuzat sexual. Nicio emoție a copilului nu arată însă că asta s-a întâmplat. Copilului nu îi este frică de tată dar este învățat să spună astfel de fraze.