Manual implementare custodie unică/Calendar
Calendarul propus de către acest manual va ține cont de lista oficială a sărbătorilor publice din România publicată în proiectul Wikipedia
Despre acest calendar
[modificare]De ce a fost nevoie de a crea acest calendar
[modificare]Hotărârile instanțelor de judecată sunt adeseori neclare în ceea ce privește calendarul pe care părinții îl vor utiliza în implementarea programului de legături personale cu copiii lor. Astfel se creează premisele unor neînțelegeri între părinți, neînțelegeri care nu sunt decât nefavorabile copiilor și care creeaza un stress nejustificat între parinti. De multe ori aceste neînțelegeri duc la noi acțiuni în instanță care încarcă nejustificat agenda judecătoriilor și tribunalelor din țară.
Cine ar beneficia de folosirea acestui calendar?
[modificare]Calendarul este util părinților divorțati, în stabilirea de comun acord a sfarșiturilor de săptămană pe care copiii le petrec cu fiecare dintre cei doi părinți, în condițiile în care părțile nu pot ajunge altfel la o soluție amiabilă. De asemenea calendarul este pentru uzul judecatorilor care sunt implicați în soluționarea cauzelor legate de stabilirea programului de legături personale cu minorii. Sperăm ca tot mai multi judecători din sistemul judiciar din Romania sa citească și sa îmbrățișeze acest calendar făcând referire la el în deciziile pe care le emit.
Avantajele folosirii calendarului propus mai sus
[modificare]Este ideal ca în cazul unui divorț cu copii părinții să găsească resursele de a colabora între ei spre beneficiul copiilor minori fără a fi nevoie de stabilirea unui program de vizitare de către instanță. Din păcate nu puține sunt cazurile în care părinții nu se pot înțelege cu privire la programul de vizitare și atunci instanța trebuie să decidă asupra unui program de vizitare. Programul de vizitare propus de către acest manual intenționează sa dea posibilitatea părinților dar și celorlalte persoane implicate (executori judecători judecătorești, specialiști de la protecția copiilor, polițiști) să identifice cât se poate de exact dacă există sau nu o încălcare a programului de vizitare de către unul dintre părinți prin simpla confruntare a decizilor instanței cu data calendaristică la care respectiva încălcare a programului de vizitare se întâmplă).
Definiții propuse în cadrul calendarului
[modificare]Zilele pare și impare
[modificare]- Zilele pare sunt acele zile care au ca dată calendaristică un număr par. De exemplu: 4 februarie 1983, 28 august 2010, 12 septembrie 2013.
- Zilele impare sunt acele zile care au ca dată calendaristică un număr impar. De exemplu: 3 februarie 1983, 27 august 2010, 13 septembrie 2013.
Săptămânile pare și impare
[modificare]- În conformitate cu prevederile Organizației Internaționale de Standardizare (ISO) (ISO8601:2000) toate săptămânile încep cu ziua de luni și se termină duminica [1].
- Tot conform ISO, prima săptămână din an (prin urmare săptămâna impară) începe în prima zi de luni din fiecare an. Pe cel de consecință anumiți ani au 53 de săptămâni.
- O săptămână este categorizată ca săptămână pară dacă indexul ei, conform ISO, este un număr par. De exemplu săptămâna 4-10 aprilie 2011 este o săptămână pară deoarece indexul ei este 14. Pentru mai multe detalii vă rugăm să consultați calendarul pentru anii 2011-2012 disponibil aici
- O săptămână este categorizată ca săptămână impară dacă indexul ei, conform ISO, este un număr impar. De exemplu săptămâna 6 - 12 decembrie 2010 este o săptămână impară deoarece indexul ei este 49. Pentru mai multe detalii vă rugăm să consultați calendarul pentru anii 2010-2011 disponibil aici
Week-endurile pare și impare
[modificare]- În mod normal un weekend ar trebui să înceapă de vineri la ora 14:00 sau de la sfârșitul programului școlar al minorului și ar trebui să se încheie duminica la ora 20:00). Există, din punctul de vedere al programului de legături persoanle ale minorului cu părintele necustodian două excepții:
- Dacă vinerea care precede weekendul este zi specială (sărbătoare națională, sărbătoare cu semnificație specială pentru familie, aniversare legată de copil, de frații naturali ai acestuia sau de familia din partea părintelui necustodian) weekend-ul va începe joi la ora 14:00 sau de la sfârșitul programului școlar al minorului.
- Dacă lunea care urmează weekendul este zi zi specială (sărbătoare națională, sărbătoare cu semnificație specială pentru familie, aniversare legată de copil, de frații naturali ai acestuia sau de familia din partea părintelui necustodian) weekend-ul se va termina luni la ora 20:00.
- Un weekend se identifică prin datele celor trei zile care îl conțin. De exemplu weekendul 22-23-24 februarie 2013). El se mai poate identifica și prin indexul săptămânii care îl conține. Astfel, același weekend se poate identifica ca fiind al șaptelea weekend al anului 2013.
- Un weekend este considerat weekend par dacă săptămâna ce îl conține este o săptămână pară. De exemplu weekend-ul 7-8-9 iunie 2013 este considerat weekend par deoarece indexul săptămânii este 22. Pentru mai multe detalii vă rugăm să consultați calendarul pentru anii 2013-2014 disponibil aici).
- Un weekend este considerat weekend impar atunci când săptămâna ce îl conține este o săptămână impară. De exemplu weekendul 22-23-24 martie 2013 este considerat weekend impar deoarece indexul săptămânii în care este conținut este 11. Pentru mai multe detalii vă rugăm să consultați calendarul pentru anii 2012-2013 disponibil aici
- Zilele de weekend pot fi suprascrise de mini-vacanțe și de zilele speciale, etc.
Lunile pare și impare
[modificare]- O lună calendaristică este lună pară dacă indexul ei în an este un număr par. De exemplu lunile februarie (a doua), aprilie (a patra), iunie (a șasea), august (a opta), octombrie (a zecea) și decembrie (a douăsprezecea) sunt luni pare.
- O lună calendaristică este lună impară dacă indexul ei în an este un număr par. De exemplu lunile ianuarie (prima), martie (a treia), mai (a cincea), iulie (a șaptea), septembrie (a noua) și noiembrie (a unsprezecea) sunt luni impare.
Anii pari și impari
[modificare]- Un an este considerat an par dacă este identificat printr-un număr par. De exemplu anii 2010, 2012, 2014, s.a.m.d. sunt ani pari.
- Un an este considerat an impar dacă este identificat printr-un număr impar. De exemplu anii 2009, 2011, 2013, s.a.m.d. se consideră ani impari.
Vacanțele școlare
[modificare]Indiferent dacă minorii sunt sau nu înscriși într-o formă de învățământ, vacanțele și respectiv zilele școare vor urmări structura anului școlar așa cum este ea definită anual de către Ministerul Educației. Pentru mai multe detalii consultați articolul Structura anului de învățământ în învățământul preuniversitar din România.
vacanța mare de vară
[modificare]- Este o vacanță care se aplică tuturor copiilor înscriși in vreo formă de învățământ, pentru uzul programului de legături personale între minor și părintele necustodian se aplică convenția că aceasta se extinde tuturor minorilor mai mari de vârsta de 1 (un) an.
- Se stabilește de către Ministerului Învățământului printr-un Ordin al Ministrului.
- Datele de început și sfârșit ale acestei vacanțe se poate consulta aici.
vacanța toamnă*
[modificare]- Este o vacanță care se aplică doar copiilor înscriși în învățământul preșcolar și învățământul primar
- Pentru uzul programului de legături personale între minor și părintele necustodian se aplică convenția că aceasta se extinde tuturor și minorilor mai mari de 1 (un) an care încă nu frecventează o formă organizată de învățământ.
- Se stabilește de către Ministerului Învățământului printr-un Ordin al Ministrului.
- Datele de început și sfârșit ale acestei vacanțe se poate consulta aici.
vacanța iarnă
[modificare]- Este vorba de două săptămâni care cuprind Crăciunul și anul nou.
vacanța intrasemestrială
[modificare]- Este o vacanță care se aplică tuturor copiilor înscriși în vreo formă de învățământ.
- Pentru uzul programului de legături personale între minor și părintele necustodian se aplică convenția că aceasta se extinde tuturor minorilor mai mari de vârsta de 1 (un) an.
- Se stabilește de către Ministerului Învățământului printr-un Ordin al Ministrului.
- Datele de început și sfârșit ale acestei vacanțe se poate consulta aici.
vacanța mare de primăvară
[modificare]- Este o vacanță care se aplică tuturor copiilor înscriși în vreo formă de învățământ
- Pentru uzul programului de legături personale între minor și părintele necustodian se aplică convenția că aceasta se extinde tuturor minorilor mai mari de vârsta de 1 (un) an.
- Se stabilește de către Ministerului Învățământului printr-un Ordin al Ministrului.
- Datele de început și sfârșit ale acestei vacanțe se poate consulta aici.
Perioada în care se desfășoară activități școlare
[modificare]Perioada în care se desfășoară activități școlare este reprezentată de acele zile, altele decât cele de weekend, în care copiii nu sunt în vacanță, așa cum este prezentat mai sus.
Resurse disponibile pentru descărcare
[modificare]În speranța că tot mai mulți judecători și părinți vor adera la principiul utilizării unui calendar clar pentru stabilirea programului de legături personale între părintele necustodian și minor vă propunem la download următoarele calendare detaliate. Ele au fost formatate pentru a putea fi printate pe cinci coli de hartie A4 și astfel încât să conțină în paralel 2 ani de zile. Promitem să vă punem la dispoziție și alte astfel de formate de calendare de lucru.
- calendarul pentru anii 2011-2012 disponibil aici
- calendarul pentru anii 2012-2013 disponibil aici
- calendarul pentru anii 2013-2014 disponibil aici).
- Calendare anuale în format Excel, în mai multe limbi (respectă terminologia de numerotare ISO pentru săptămâni). Calendarul în limba engleză se poate descărca direct de aici]