Manual implementare custodie unică/Interesul superior al copiilor

Interesul superior al copilului

Considerații generale

Tatăl și mama sunt figuri importante de atașament care au rol decisiv în dezvoltarea emoționala și sociala a copilului, atât timp cat calitatea interacțiunilor lor va condiționa calitatea relațiilor sociale. De aceea în situația familiilor care se destramă prin divorț, interesul superior al copiilor, în general, este legat de posibilitatea de a putea accesa cvasi-nelimitat pe ambii părinți pentru a putea a dezvolta relații echilibrate și armonioase cu ambii părinți. Interesul superior al minorului reclamă menținerea acestuia cât mai mult timp într-un mediu familial normal și echilibrat în prezența ambilor părinți pentru că riscul ruperii echilibrului sufletesc al acestuia este foarte mare odată cu încredințarea sa unuia sau altuia dintre părinți. De aceea, după separarea părinților menținerea și încurajarea relației copilului cu părinte necustodian devine vitală pentru dezvoltarea sa emoțională normală. Atât în legislația internă cât și în legislația internațională precum și în practica Curții Europene a Drepturilor Omului consacră ca drept fundamental, recunoscut atât părintelui cât și copilului dreptul la relații personale, statele fiind obligate să ia măsuri pozitive pentru realizarea efectivă a acestuia. Relațiile personale trebuie să se realizeze neîngrădit, restrângerea acestora fiind necesară numai în condiții deosebite pentru protejarea copilului, ceea ce nu este cazul pentru majoritatea părinților care ajung la un divorț.

Implementarea interesului superior al copilului în situația custodiei unice

Din păcate, în multe situații de divorț, accesul părintelui necustodian la propriul copil, devine greu de realizat, situație în care instituirea programului de relații personale este menit asigurării continuității prezenței acestuia în viața copilului. Pentru aceasta este necesar ca pe de o parte programele de legături personale să fie foarte clar scrise, pentru a nu da naștere la interpretări abuzive iar pe de altă parte programele să fie structurate pe nevoile reale ale copiilor, mergându-se, acolo unde părinții necustodieni cer aceasta la programe de legături personale mai ample care să implice posibilitatea părintelui necustodian să găzduiască copilul 4-5 nopți la fiecare perioadă de 14 zile precum și interacțiuni dintre copil și părintele necustodian în timpul săptămânii (vizite de câteva ore).

Interesul superior al copilului din punctul de vedere al psihologului

• "Ariile de evaluare privind interesul superior al copilului sunt: calitatea relației dintre părinte și copil, calitatea relației dintre părinții copilului, abilitățile fiecărui părinte de a crește și educa copilul, sănătatea mentală a fiecărui părinte, violența domestică, stilul parental și metodele disciplinare, modalitățile de rezolvare a conflictelor, tipul de atașament al copilului, preferințele copilului, nevoile speciale ale copilului și sănătatea mentală a acestuia, veniturile părinților, familia lărgită și sistemele de protecție socială, aspectele culturale, etice și religioase"
• "Deoarece divorțul aduce schimbări majore în structura și dinamica familiei, calitatea relației părinte-copil, a fost identificată, ca fiind principalul factorul cheie care mediază divorțul părinților și ajustarea ulterioară a copiilor" (Amato, 2000; Sobolewski, 2001).
• "Principalii factorii protectivi care contribuie la adaptarea pozitivă a copiilor și părinților postdivorț și care moderează apariția riscurilor asociate cu divorțul sunt constituiți pe câteva dimensiuni importante: calitatea relației dintre cei doi părinți, capacitatea părinților lor de a lua decizii împreună privind aspectele importante în educarea copiilor, consistenta și consecvența stilului parental în disciplină (Amato & Rezac, 1994; Hetherington & Kelly, 2002; Johnston, 1995) implicarea activă a părintelui nonrezidențial în viața copiilor (Amato & Gilbreth, 1999), oferirea de căldură și suport emoțional copiilor (Emery & Forehand, 1994; Neighbors, Forehand, Mc Vicar, 1993; Vandewater, Lansford, 1998), monitorizarea activității copiilor la școală și în mediul extrașcolar, supravegherea relațiilor sociale ale copiilor, asigurarea accesibilității și menținerea contactului cu fiecare părinte, absența acțiunilor de denigrare a autorității celuilalt părinte, abilități de rezolvare a problemelor (Hetherington, 1999)"

Suportul legal la nivel european

Notă: conform art 148 litera 2 din Constituția României, dreptul european este direct aplicabil în legislația românească având precedență în caz de conflict

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

„	În toate acțiunile referitoare la copii, indiferent dacă sunt realizate de autorități publice sau de instituții private, interesul superior al copilului trebuie să fie considerat primordial.	”
—Articolul 24 litera (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

Principiile dreptului european al familiei

„	Principiul 3:3 Interesul superior al copilului Interesul superior al copilului trebuie sa primeze în toate aspectele referitoare la autoritatea părintească.	”
—Principiile Dreptului European al Familiei

„	Principiul 3:4 Autonomia copilului Autonomia copilului trebuie respectată în concordanță cu nevoile de dezvoltare și cu nevoia copilului de a acționa în mod independent.	”
—Principiile Dreptului European al Familiei

„	Principiul 3:5 Lipsa de discriminare a copilului Copiii nu ar trebui să fie discriminați pe criterii de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau de altă natură, naționalitate, proveniență etnică sau socială, orientare sexuală, handicap, proprietate, naștere sau alt statut, indiferent dacă acestea se referă la copil sau la persoanele care dețin autoritatea părintească.	”
—Principiile Dreptului European al Familiei

„	Principiul 3:7 Conflictul de interese Interesele copilului trebuie protejate de fiecare dată când acestea intră în conflict cu interesele celor care sunt titulari ai autorității părintești.	”
—Principiile Dreptului European al Familiei

„	Principiul 3:26 Ce presupune contactul direct (1) Contactul direct se referă la petrecerea timpului sau la întâlnirile dintre copil și părinte sau o altă persoană, cu care acesta nu locuiește în mod obișnuit; precum și la orice altă formă de comunicare dintre aceștia. (2) Astfel de contacte directe trebuie să fie considerate a fi în interesul superior al copilului.	”
—Principiile Dreptului European al Familiei

„	Principiul 3:26 Ce presupune contactul direct (1) Contactul direct se referă la petrecerea timpului sau la întâlnirile dintre copil și părinte sau o altă persoană, cu care acesta nu locuiește în mod obișnuit; precum și la orice altă formă de comunicare dintre aceștia. (2) Astfel de contacte directe trebuie să fie considerate a fi în interesul superior al copilului.	”
—Principiile Dreptului European al Familiei

Interesul superior al copilului în alte legislații naționale

Codul Civil German

„	(3) The best interests of the child as a general rule include contact with both parents. The same applies to contact with other persons to whom the child has ties, if maintaining these ties is beneficial for its development.	”
—Art. 1626 litera (3) din Codul Civil German

Suportul legal în România

• Dispozițiile art. 14 din Legea 272/2004 consacră dreptul fundamental al minorului de a "menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament”
• Dispozițiile art. 4 din Convenția asupra relațiilor personale care privesc copiii ratificată de România prin Legea nr. 87/2007 consacră dreptul fundamental atât al copilului cât și al părintelui, de a obține și întreține relații personale în mod constant și nerestrictiv: "Copilul și părinții săi au dreptul de a obține și de a întreține relații personale constant. Aceste relații personale nu pot fi restrânse sau excluse decât atunci când acest lucru este necesar în interesul superior al copilului."
• Potrivit dispozițiilor art. 97 din Codul Familiei ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor minori. Ei exercită drepturile lor părintești numai în interesul copiilor, iar potrivit dispozițiilor art. 31 din Legea 272/2004 "Ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor. (2) Exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său", dispoziții legale ce se coroborează cu dispozițiile art. 43 alin. 3 din Codul Familiei care spune: "părintele divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională."
• În acest sens este relevantă interpretarea dată art. 31 de către ANPDC (Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului) prin manualul Rolul și responsabilitățile personalului didactic in protecția și promovarea drepturilor copilului (Editura Trei, București, 2006). În acest manual se recunoaște rolul important pe care trebuie să îl joace tatăl în creșterea și educarea copiilor care provin din familii divorțate. Cităm: "Legea nr. 272/2004 subliniază importanța rolului tatălui în creșterea și educarea copiilor, precizând că ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor (art. 31.1). Această responsabilitate trebuie văzută sub forma unei implicări active în toate aspectele vieții copilului. Tatăl trebuie să joace un rol activ în viața copilului – să comunice, să se joace, să se implice în activități comune, să stabilească și să explice reguli – , implicarea ambilor părinți având beneficii incontestabile pentru dezvoltarea psihosocială a copilului. Este cunoscut faptul că familiile monoparentale se numără printre grupurile sociale cele mai vulnerabile. Un copil crescut și educat cu dragoste și responsabilitate de ambii părinți, chiar și atunci când aceștia nu locuiesc împreună, are șanse mult mai mari de integrare și reușită socială"
• Dispozițiile art. 9 din Convenția cu privire la drepturile copilului ratificată de România prin Legea nr. 18/1990 impun statelor părți obligația de a "veghea ca nici un copil să fie separat de părinții săi împotriva voinței acestora, exceptând situațiile în care autoritățile competente decid și cu respectarea legilor și a procedurilor aplicabile că această separare este în interesul suprem al copilului". Principiul neseparării copilului de părinți emană și din dispozițiile art. 33 din Legea nr. 272/2004 care spune: "Copilul nu poate fi separat de părinții săi sau de către unul dintre ei, împotriva voinței acestora, cu excepția cazurilor expres și limitative prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare și numai dacă acest lucru este impus de interesul superior al copilului".
• Art. 5 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România la 01.09.1994 spune că "soții se bucură de egalitate în drepturi și în responsabilități cu caracter civil, între ei și în relațiile cu copii lor în ceea ce privește căsătoria, pe durata căsătoriei și cu prilejul desfacerii acesteia iar dreptul la viața de familie este garantat de art. 8 din CEDO."

Cauze CEDO

• În cauza Ignaccolo-Zenide vs. România Curtea a reținut că statul trebuie să dispună de măsuri pozitive pentru asigurarea legăturii copilului cu părintele său, ca și în cauza Keegan vs. Irlanda, (hotărârea din 6 mai 1994) prin care se recunoaște dreptul la vizitare al părintelui căruia nu i s-a încredințat minorul și obligația pozitivă a statelor pentru a lua măsuri pentru exercitarea efectivă a acestui drept
• În cauza Pini și Bertani, Manera și Atripaldi vs. România Curtea a arătat că: "interesul superior al copilului impune găsirea unei familii pentru minor și nu a unui copil pentru o familie sau părinte"
• În cauza Monory vs. România și Ungaria că "posibilitatea părintelui și a copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieții de familie, iar măsurile naționale care stânjenesc această posibilitate reprezintă o ingerință în dreptul la viața de familie protejat de art.8, statele având obligația de a asigura reunirea copilului cu părintele său."
• În cauza Nistor vs. România (petiția nr. 14565/05, hotărârea din 2 noiembrie 2010) Curtea a stabilit că deși autoritățile naționale competente în materie beneficiază de o anume marjă de apreciere, totuși imposibilitatea reclamanților de a-și exercita dreptul de vizitare reprezintă o atingere disproporționată adusă dreptului la respectarea vieții de familie.

Referințe