Manual implementare custodie unică/Scoaterea minorului din țară

De la Wikimanuale, o colecţie de manuale libere !
Sari la navigare Sari la căutare

Programul de legături personale cu minorul are de suferit în foarte multe ocazii din cauza neclarităților din lege cu privire la condițiile în care minorul poate părăsi țara. Scoaterea minorului din țară este interzisă prin articolul 18 din legea 272/2004 [1] dar cumva suprascrisă incorect de o prevedere evazivă a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate în articolul 2 [2]. Cu toate acestea jurisprudența internațională a clarificat aceste aspecte în sensul că prevederile legii 272/2004 și ale Convenției de la Haga cu privire la Răpirea internațională de minoriau precedență, prin faptul că o eventuală stabilire unilaterală din partea părintelui custodian a domiciliului copilului în străinătate ar afecta grav posibilitatea ca părintele necustodian să poată să pună în aplicare programul de legături personale încuviințat de către instanță.

De aceea recomandăm cu tărie ca instanțele să clarifice din oficiu interdicția pentru părintele custodian ieși din țară cu minorul fără acordul părintelui necustodian și respectiv obligativitatea ca în cazul în care acesta totuși dorește să plece temporar sau definitiv în altă țară să apeleze la instanța de judecată pentru a lua o decizie în acest sens.

Suportul legal[modificare]

  • Potrivit art.3 din Convenția de la Haga din 25.10.1980, asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, deplasarea sau ne-înapoierea unui copil în țară se consideră ilicită:
    • "(a) când are loc prin violarea unui drept privind încredințarea, atribuit unei persoane, unei instituții sau oricărui alt organism acționând fie separat, fie împreună, prin legea statului în care copilul își avea reședința obișnuită, imediat înaintea deplasării sau ne-înapoierii sale;" și
    • "(b) dacă la vremea deplasării sau ne-înapoierii acest drept era exercitat în mod efectiv, acționându-se separat sau împreună ori ar fi fost astfel exercitate, dacă asemenea împrejurări nu ar fi survenit. Dreptul privind încredințarea, vizat la lit. a), poate rezulta, între altele, dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotărâre judecătorească sau administrativă sau dintr-un acord în vigoare potrivit dreptului acelui stat."
  • Potrivit Art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994, Legea nr. 30/1994)
    • "(1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale."
    • "(2)Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora."

Propunere de frazare[modificare]

Propunem următoarea frazare care să fie inclusă în mod standard în dispozitivul sentințelor de divorț:

Frazare corectă

"Obligă părintele custodian la înștiințarea și solicitarea acordului părintelui necustodian cu privire la deplasările în afara granițelor României, în care va fi însoțită de minor[3]. Aceste aspecte legate de o eventuală călătorie în afara granițelor țării, de pildă oportunitatea scoaterii temporare a minorului din țară sau durata călătoriei, se va regla pe cale amiabilă între cei doi părinți iar în cazul în care acest acord amiabil nu este posibil, o decizie în acest sens va trebui să fie luată de o instanță de judecată."

Jurisprudență[modificare]

  • "Instanța apreciază ca întemeiată solicitarea pârâtului reclamant [...] de a nu părăsi țara cu copiii fără acordul pârâtului reclamant [...]. Chiar dacă prevederile art. 30 din Legea nr.248/2005 stabilesc ca "organele politiei de frontieră permit ieșirea din România a cetățenilor români minori numai dacă sunt însoțiți de o persoană fizică majoră, în următoarele cazuri:... c) minorului care este titular al unui document de călătorie individual ori, după caz, al unei cărți de identitate și călătorește în străinătate împreună cu unul dintre părinți i se permite ieșirea în aceleași condiții și împreună cu acesta, fără a mai fi necesară declarația celuilalt părinte, numai dacă părintele însoțitor face dovada faptului că minorul i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă; instanța apreciază că o astfel de prevedere nu poate fi interpretată contrar dispozițiilor art. 30 din Legea nr.272/2004, instanța fiind abilitată să stabilească condiții mai restrictive în care părintele poate părăsi țara împreună cu copilul. De altfel, măsura de a obliga reclamanta pârâtă să solicite acordul pârâtului reclamant la părăsirea țării împreună cu unul dintre copii este justificată și obligația pozitivă a statului de a ocroti viața de familie, astfel cum a fost reglementată de art.8 CEDO și detaliată de jurisprudența Curții, în cazuri precum Monory împotriva României și Ungariei sau Ignaccolo-Zenide împotriva României, în măsura în care părăsirea țării de către mamă împreună cu vreunul dintre copii ar afecta dreptul pârâtului reclamant de a păstra legătura cu copilul.[3]"
  • Sentința civilă nr. 1057/08.05.2006 emisă de către Curtea de Apel București(DE GASIT, ANONIMIZAT SI PUS LA DOWNLOAD)
  • Sentința civilă nr. (xxx) din 11.10.2007 a Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă care a admis cererea formulata de reclamantul MINISTERUL JUSTIȚIEI in interesul petentului RABAN, în contradictoriu cu pârâta RABAN și Autoritatea Tutelară – Primăria Sector X BUCUREȘTI, și a "obligat pârâta să înapoieze pe minorii R. E. și R. I. M. la reședința obișnuită din Israel (...), stabilind un termen de 3 săptămâni, de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, pentru executarea obligației de înapoiere a copiilor de către pârâtă, sub sancțiunea unei amenzi de 1.500 lei RON, în favoarea statului român". Textul integral al sentinței se poate consulta AICI iar o referință asupra acestei decizii se regăsește aici (a se vedea și argumentele invocate de în opinia separată a judecătorului Curții de Apel).

Suportul specialiștilor din domeniul științelor sociale și al psihologiei[modificare]

  • Aceleași considerații ca și cele de la subcapitolul legat de relocarea copilului în altă localitate se aplică. Puteți consulta argumentația aici

Referințe[modificare]

  1. Legea nr. 272/2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului - Art. 18 litera (2) spune: Deplasarea copiilor în țară și în străinătate se realizează cu înștiințarea și cu acordul ambilor părinți; orice neînțelegeri între părinți cu privire la exprimarea acestui acord se soluționează de către instanța judecătorească. . Textul complet al legii se poate consulta aici
  2. Legea privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, legea nr. 248/2005 spune: (2) Cetatenii romani minori pot calatori in străinătate numai însoțiți, cu acordul părinților ori al reprezentanților legali, in condițiile prezentei legi. In sensul prezentei legi, prin reprezentant legal se înțelege persoana desemnata, potrivit legii, sa exercite drepturile și să îndeplinească obligațiile părintești față de minor. Textul complet al legii se poate consulta aici
  3. 3,0 3,1 preluare integrală din dispozitivul sentinței civile nr. 3268, 10 aprilie 2009 în dosarul de divorț nr. 9418/302/2008 care se poate descărca de aici