Ostace vs. Romania

De la Wikimanuale, o colecţie de manuale libere !
Sari la navigare Sari la căutare

Navigare[modificare]

> Jurisprudență CEDO
> Jurisprudența CEDO privind minorii
> Index de Sentințe CEDO privitoare la confidențialitatea informațiilor personale

Sumar[modificare]

Descrierea cazului[modificare]

In spețâ, reclamantului, Augustin Ostace i s-a stabilitit paternitatea printr-o acțiune judecătorească în 1981. Expertiza medicală efectuată la momentul respectiv era incertă, dar instanța a hotârît prin coroborarea cu proba cu martori că reclamantul este tatăl lui H. -A. In 2003, reclamantul împreună cu H.-A au efectuat o nouă expertiză medicală al cărei rezultat a fost negativ. Instanțele naționale au refuzat revizuirea, motivând că expertiza nu se afla la dosar din 1981, momentul judecării cauzei.

Decizia Curții[modificare]

Instanța de la Strasburg a considerat că, în speță, trebuie găsit un echilibru între interesul public, cel al securității juridice, stabilitatea relațiilor de familie, interesul copilului și dreptul la o viață privată al reclamantului. In acest caz, având în vedere și consimțământul copilului, devenit major, și imposibilitatea reclamantului de a folosi o altă cale de atac care să stabilească adevărul, printr-o probă care era imposibill de efectuat trebuia ca dreptul la o viață privată al reclamantului să prevaleze.

Un alt argument citat în hotărărea Curții este evoluția legislativă din România. Noul cod civil este mult mai flexibil în ceea ce privește stabilirea adevărului biologic în raport cu ficțiunea juridică. In acest sens, prescripția pentru acțiunea în tăgada paternității curge de la data la care reclamantul a aflat că este tatăl prezumat al unui copil sau de la momentul de la care a aflat că aceasta prezumție nu corespunde realității.

Citate[modificare]

Referințe[modificare]