Sindromul alienării părintești/Cazuri celebre/Cazul lui Sorin și a fetiței sale

De la Wikimanuale, o colecţie de manuale libere !
Jump to navigation Jump to search

2011.10.21 – Întrebare din partea lui Sorin (21.10.2011)[modificare]

Bună ziua, Subsemnatul, Sorin C., domiciliat în (…), tatăl minorei T. M. A. C., născută la xx.xx.2006 în București, cu domiciliul în (…), vă comunic următoarele. Fiica mea locuiește împreună cu mama ei, L. C., și cu soțul acesteia, A. V., la domiciliul sus-menționat. Din aprilie 2010, mama fiicei mele și A. V. împiedică orice relație a T. cu mine și cu celelalte rude ale ei pe linie paternă. De atunci și până în prezent am depus nu mai puțin de 5 sesizări la DGASPC Sector 6, în speranța că dânșii mă vor ajuta să îmi refac legăturile cu fiica mea. Permiteți-mi ca, mai întâi, să vă fac rezumatul dosarului de la DGASPC Sector 6 cu privire la fiica mea.

  • L. C., mama T. M. A. C., nu este de acord să respecte hotărârea judecătorească și își asumă toată responsabilitatea pentru nerespectarea hotărârii judecătorești (raport de convorbire telefonică 30.08.2010); A. V., soțul L. C., afirmă că nici el nici doamna C. nu sunt de acord să respecte hotărârea judecătorească (raport de convorbire telefonică 01.09.2010)
  • La nivel declarativ, doamna C. acceptă relația tată-fiică, dar evită să propună un program de relații personale (concluzii la raport de întrevedere 06.05.2010); deși afirmă că nu s-a împotrivit relației tată-copil, doamna C. nu mai este de acord cu vizitele domnului C. (concluzii la raport de vizită 13.08.2010); atitudinea, doamna C. nu lasă impresia că încurajează în mod real relația copil-tată (observații la raport de vizită 948/06.05.2011); deși la nivel declarativ doamna C. vorbește despre relația copil-tată, în prezent nu dovedește o atitudine care să susțină aceste afirmații (observații la raport de întrevedere 993/11.05.2011)
  • Doamna C. L. obstrucționează accesul domnului C. la fiica sa (concluzii la raport de întrevedere 18.10.2010, concluzii la raport de întrevedere 243/09.02.2011, concluzii la raport de convorbire telefonică 294/16.02.2011, concluzii la raport de convorbire telefonică 399/02.03.2011)
  • T. M. A. C., fiica L. C. și a lui S. C., îi spune în prezent „tată” lui A. V., soțul doamnei C., și „Sorin” domnului Sorin C., tatăl ei (constatări la locul vizitei în raport de vizită 948/06.05.2011)
  • T. M. A. C. este încurajată în prezent de L. C. să aibă o atitudine negativă față de tatăl său, S. C. („într-un moment al acestei vizite, copilul a intervenit și a afirmat ‘nu-l iubesc pe S.’, apoi orientându-se către mama sa i s-a adresat acesteia ‘ți-am spus că o să-i spun că nu-l iubesc pe S.’”, constatări la locul vizitei în raport de vizită 948/06.05.2011)
  • În referirile la S. C., L. C. își proiectează în celălalt propriile trăiri și emoții negative („proiecție psihologică”, atribuie celeilalte persoane propriile ei trăiri și emoții negative, observații la raport de vizită 948/06.05.2011, observații la raport de întrevedere 993/11.05.2011)
  • L. C. nu este de acord cu realizarea unei întrevederi la sediul DPC 6 la care să participe și tatăl copilului (concluzii la raport de vizită 13.08.2010)
  • L. C. nu se prezintă la întrevederile cu reprezentanții DPC 6 conform convocării (raport 03.05.2010, raport 23.06.2010, raport 11.01.2011)
  • L. C. nu răspunde la telefon când e contactată de reprezentanții DPC 6 (raport 31.05.2010, raport 03.06.2010)
  • T. M. A. C., fiica L. C. și a lui S. C., o însoțește pe doamna C. la locul de muncă al acesteia (raport de convorbire telefonică 01.09.2010)

Având în vedere toate acestea, vă rog să aveți amabilitatea ca, în baza expertizei pe care o aveți în domeniul psihologiei/psihiatriei copilului și a problematicii drepturilor copilului, să îmi oferiți în scris un răspuns explicit și lipsit de echivoc la câteva întrebări.

1. Dr. S. B., medic specialist în psihiatrie pediatrică din cadrul Clinicii Mindcare, face, în raportul său de evaluare a fiicei mele din 18.05.2010, următoarea recomandare: „Totodată, se recomandă păstrarea unui climat familial armonios, cu participarea ambilor părinți și a tuturor persoanelor de atașament în sprijinul dezvoltării armonioase și echilibrate a copilului.”

De asemenea, dr. I. E., medic specialist în psihiatrie pediatrică din cadrul Centrului de Educație Emoțională și Comportamentală Pentru Copii al organizației Salvați Copiii România, face, în raportul său de evaluare a fiicei mele din 05.05.2010, următoarele recomandări: „Considerăm că indiferent de diagnosticul pe care copilul l-a primit, situația familială instabilă reprezintă un factor de vulnerabilitate pentru dezvoltarea emoțională a T.. În experiența noastră, prezența regulată, coerentă și predictibilă a ambilor părinți biologici (indiferent de relația dintre aceștia) în viața unui copil furnizează un context sănătos pentru o dezvoltare emoțională armonioasă și pentru prevenirea apariției (sau agravării) unor probleme ulterioare de sănătate mintală. Recomandăm deci crearea în jurul T. a unui mediu familial care să-i permită acesteia realizarea de relații interpersonale cu toate persoanele semnificative din viața ei, folosirea tuturor acestor persoane drept resurse pentru o dezvoltare emoțională și cognitivă sănătoasă.”

Din cele arătate mai sus, mama fiicei mele nu este dispusă să respecte recomandările unor medici specialiști în psihiatrie pediatrică pe care ea însăși i-a consultat pentru a o evalua pe T. cu privire la un presupus diagnostic de Tulburare Asperger. Întrebarea mea către dumneavoastră este următoarea: Constituie sau nu un abuz psihologic/emoțional al L. C. față de fiica mea împiedicarea de către L. C. a relațiilor personale ale fiicei mele cu mine și cu celelalte rude ale ei pe linie paternă, în ciuda recomandărilor medicale care afirmă explicit că o astfel de împiedicare are efecte negative asupra integrității psihice a T.?

2. Pe de altă parte, în raportul de evaluare psihologică a fiicei mele nr. C 320 din 19.02.2010 eliberat de Serviciul de Asistență Socială din cadrul Direcției Protecția Copilului, DGASPC Sector 6, se specifică următoarele: „T. nu manifestă reacții de anxietate în prezența vreunuia dintre părinți. Relația cu cei doi este caracterizată de încredere, adulții răspunzând adecvat nevoilor ei, fetița simțindu-se în siguranță în prezența fiecăruia dintre ei. (...) În jocul cu cei doi, are inițiative, participă afectiv (râde, se bucură, se întristează), pune întrebări, explică, imită, îi învață și învață. Reacțiile nonverbale sunt diversificate și adecvate. Are manifestări spontane de afecțiune față de amândoi părinții: mângâie, îmbrățișează, sărută, fără a-i fi solicitate aceste comportamente. (...) A acceptat să rămână o perioadă de timp separată inițial de unul dintre părinți, apoi de amândoi, în condițiile în care era antrenată într-un joc cu jucăriile care îi erau cunoscute.” Ulterior, în raportul de vizită nr. 948/06.05.2011 (deci la peste un an distanță, și în condițiile în care între timp mama T. a împiedicat relațiile personale ale fiicei mele cu mine și cu celelalte rude ale ei pe linie paternă), asistenții din cadrul DPC Sector 6 constată că T. a dezvoltat o atitudine negativă față de mine: „într-un moment al acestei vizite, copilul a intervenit și a afirmat ‘nu-l iubesc pe S.’, apoi orientându-se către mama sa i s-a adresat acesteia ‘ți-am spus că o să-i spun că nu-l iubesc pe S.’”.

A doua mea întrebare la care vă rog să aveți amabilitatea de a-mi răspunde în scris este următoarea: Constituie sau nu un abuz psihologic/emoțional al L. C. față de fiica mea manipularea de către L. C. a T. astfel încât fiica mea să dezvolte sentimente negative față de mine (sau cel puțin să afirme că nutrește astfel de sentimente), deși anterior relația ei cu mine era una de încredere și afecțiune?

3. Și, în fine, o ultimă întrebare. În raportul de vizită nr. 948/06.05.2011, asistenții din cadrul DPC Sector 6 constată că T. îi spune „tata” lui A. V., soțul L. C., în timp ce la mine se referă spunându-mi „S.”. Dacă este cazul, pot aduce probe certe care să ateste că, cel puțin în primii ei 3 ani de viață, T. mi-a spus „tata”, știind că eu sunt tatăl ei.

Constituie sau nu un abuz psihologic/emoțional al L. C. și al lui A. V. față de fiica mea manipularea de către cei doi a identității emoționale a fiicei mele, care este astfel făcută să creadă că A. V. este tatăl ei? Cu mulțumiri,

S. C.

Răspuns ARPCC[modificare]

Draga Sorin,

Fenomenul alienării parentale (PAS) este un fenomen des întâlnit, recunoscut în străinătate dar, din păcate, încă nerecunoscut de către psihologii din România. Cam toată lumea inclusiv psihologii din România sunt de acord cu idea ca poate exista un “fenomen” de alienare dar ei sunt reticenți în a pronunța cuvântul “sindrom” care ar implica tratament medicamentos aplicat copilului și/sau mamei. Poți găsi pe net un manual scris de un colectiv ARPCC în baza unor traduceri din literatura de specialitate din străinătate. http://ro.wikibooks.org/wiki/Sindromul_alien%C4%83rii_p%C4%83rinte%C5%9Fti.

Dorim sa menționam ca nu suntem specialiști psihologi ci suntem părinți, ca și tine, care, unii dintre noi ne-am confruntat cu fenomenul alienării parentale. Avem însă experiență deoarece de aproximativ doi ani de zile citim și ne documentam cu privire la aceste lucruri. Documentele pe care le-am cercetat arată ca noțiunea de “fenomen de alienare parentală“ este deja încetățenită în instanțele din SUA (de exemplu) unde judecătorii o recunosc și încearcă să o combată în mod activ. Din păcate situația din Romania e încă în fază incipientă de recunoaștere. Există câteva sentințe care recunosc acest lucru dar, suntem departe ca fenomenul să fie cunoscut la nivel național de către judecători. Un există nici o metodologie de combatere, deși probabil, în astfel de situații ar fi utilă separarea fizică a copilului de persoanele alienatoare cu încredințarea, în baza temporară, către o instituție de ocrotire, unde, sub supravegherea psihologilor, relația copilului cu ambii părinți sa fie refăcută.

În opinia noastră, în speța pe care o descrii, constituie într-adevăr un abuz emoțional grav cel la care fetița ta este supusa de către mama și familia extinsa din partea mamei. Copilul (mai ales la vârste mici) dezvolta legături de atașament cu persoanele cu care locuiește în mod stabil iar dacă acestea doresc, în baza legăturilor de atașament foarte puternice, pot manipula cu ușurință, dar într-un mod deosebit de grav mintea copilului. Aceasta se poate face în variate moduri, unele descrise în manualul mai sus amintit. Ce un înțeleg respectivii părinți (în cazul acesta o mama, dar alienatorul poate fi un o bunica, un tata sau un bunic) este ca, pe termen lung, aceasta va avea efecte dezastroase asupra psihicului minorei. Un copil are nevoie de ambii părinți în apropierea sa și, mai ales, are nevoie ca niciunul dintre părinți sa nu îl “devalorizeze”pe celalalt.

De asemenea, un alienator înverșunat, va ajunge, sa încerce sa îl substituie pe părintele natural, cu o alta persoană de același sex (noul partener). Este un mod greșit care, din nou constituie un abuz. Cazul pe care ni-l prezinți este departe de a fi singular. Se întâmpla deseori și, din păcate, autoritățile romanești (inclusiv DGASPC-ul dar și Politia, procuratura sau judecătorii) refuză sa se implice.

Cu stima. ARPCC.