Index de sentințe CEDO privitoare la interesul superior al minorului

Adaugă legături
De la Wikimanuale, o colecţie de manuale libere !

Navigare[modificare]

> Jurisprudență CEDO
> Jurisprudența CEDO privind minorii


Cauze CEDO în care Curtea a arătat că trebuie să țină o balanță între interesele copilului și cele ale părinților[modificare]

CEDO a statuat principiul potrivit căruia, in procedurile privind autoritatea părintească, dreptul de vizitare şi executarea hotărârilor pronunțate cu privire la acestea, rezultatul trebuie să fie urgent, trecerea timpului producând consecințe ireparabile[1]

În mod repetat și în diverse contexte, Curtea Europeană a Drepturilor Omuluia spus că "autoritățile naționale ar trebui să obțină o balanță corectă între interesele copilului și interesele părinților iar în acest proces, o importanță particulară ar trebui să aibă interesele copilului, care, în funcție de natura și seriozitatea lor, se pot afla înaintea intereselor părinților. În particular, un părinte nu poate fi îndreptățit de Articolul 8 CEDO să aibă același statut deoarece ar putea să dăuneze stării de sănătate și dezvoltării copilului. . (Vezi Elsholz vs. Germania, § 50; T.P. și K.M. vs Marea Britanie, dosarul numărul 28945/95 § 79; Ignaccolo-Zenide vs. România, dosarul numărul 31679/96 § 94; Nuutinen vs. Finlanda, dosarul numărul 32842/96, § 128)".[2]

De asemenea, Curtea a elaborat principiul cântăririi intereselor în prezență, care presupune existenta unui echilibru echitabil şi proporțional între interesele concurente ale copiilor, ale celor doi părinţi şi ale ordinii publice în marja de apreciere acordată statelor, interesul superior al copilului trebuind a fi avut în vedere în mod principal;[3], acesta putând prevala în raport de cel al părintelui, în circumstanțele specifice cauzei[4].

Repunerea în discuție a interesului superior al copilului in împrejurări specifice determină o nouă examinare a tuturor elementelor pertinente[5].

Cauza Nistor vs. România: Constatarea făcută în urma examenului psihologic care a stabilit că minorul suferea de tulburări emoţionale ca urmare a conflictelor din familie, cu recomandarea ca acesta să nu mai fie constrâns la realizarea dreptului de vizită, trebuia să motiveze autorităţile in a pregăti contacte între părţi şi copil precum şi în a solicita ajutorul pedo-psihiatrilor sau al psihologilor, în vederea remedierii situației şi nu să oprească autorităţile competente în demersurile de punere 1n executare a dreptului de vizită al reclamanților, contribuind în mod decisiv la degradarea posibil iremediabilă a relațiilor dintre reclamant şi copil, consecință a inactivității lor totale. [6]

  • Cauza Koudelka vs. Cehia: Aceeași interogație fondată tot pe un raport de expertiză psihologică efectuată în cauză, corelată cu refuzul categoric al mamei copilului de a permite exercitarea dreptului de vizită al copilului de către reclamant, consecință a neexecutării de către stat a obligațiilor privitoare la luarea de către autorități a măsurilor rapide şi adecvate privitoare la instaurarea de contacte efective între reclamant şi fiica sa a constituit motivarea Curții în reținerea încălcării de către stat a art. 8 paragraful 2 din Convenție. Astfel, din raportul de expertiză psihologică s-a reținut că mama copilului 1-a alienat pe acesta, a compromis, de asemenea, evo1uţia raporturilor sale cu sexul opus, a încurajat manifestările isterice şi egocentrice ale acestuia. Cu privire ia reclamant, expertul psiholog menționează că acesta este apt de a creşte copilul, se interesează de el, achită pensia alimentară şi are capacitatea de a compensa carențele serioase în educație oferită de către mamă copilului, carențe care au ridicat Curții problema de a ști dacă tribunalele au fost inspirate în demersurile lor privind stabilirea corectă a interesului superior al copilului. Această cauză prezintă similitudini cu cea anterioară în privința ineficacității măsurilor luate de instanţele interne cu privire la punerea în

executare a dreptului de vizită al reclamantului prin neluarea măsurilor necesare si suficiente pentru a restabili contactul efectiv între reclamant şi copil, permițând ca litigiul să fie tranșat prin simpla scurgere a timpului, astfel încât restabilirea legăturilor între reclamat şi fiica sa să nu fie posibile nici în prezent.; [7]

Referințe[modificare]

  1. ↑ Cauza Costreie vs. România, Hotărârea din 13 octombrie 2009 §72
  2. ↑ A se vedea cuvântarea d-nei Caroline Forder care se poate consulta aici. Cuvântarea a fost ţinută cu ocazia Conferinţei "Tendinţe actuale în justiţia pentru copil şi familie" (15-16 Oct 2009, Bucuresti)
  3. ↑ CEDO, Cauza Maumousseau şi Washington vs. Franța, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Ş62
  4. ↑ CEDO, Cauza E.P. vs. Italia, Hotărârea din 16 noiembrie 1999, §62
  5. ↑ CEDO, Sylvester vs. Austria, Hotărârea din 24 aprilie 2003, §63
  6. ↑ cauza Nistor vs. România, Hotărârea din 2 noiembrie 2010, ş 107, 108.
  7. ↑ CEDO cauza Koudelka c. Republicii Cehe, Hotărârea din 20 iulie 2o06.
Adus de la „https://ro.wikibooks.org/w/index.php?title=Index_de_sentințe_CEDO_privitoare_la_interesul_superior_al_minorului&oldid=34013”