Manual acordare custodie/Argumentație psihologică pentru șanse egale cu privire la încredințarea minorilor

De la Wikimanuale, o colecţie de manuale libere !
Sari la navigare Sari la căutare

Răspunsuri[modificare]

În cadrul Programului de formare continuă a judecătorilor elaborat de către INM pentru anul 2011 în domeniul dreptului familiei nu au fost invocate studii care fac distincție între afecțiunea mamei față de copil și afecțiunea tatălui față de copil

— Citat dintr-o adresa a INM către un justițiabil[1]

Cercetări recente au demonstrat că familia clasică, din care fac parte doi părinți, nu este atât de importantă pentru evoluția copiilor pe cât s-a crezut până acum. Și aceasta în condițiile în care s-au menținut o serie de prejudecăți, ce au rămas adânc înrădăcinate în tradițiile unei societăți patriarhale. De exemplu, se presupune adesea că tații sunt mai puțin devotați decât mamele în îngrijirea copiilor și că e nevoie ca ei să dovedească faptul că au competențele unui părinte, în vreme ce competența maternă este presupusă ca existentă, dacă nu se dovedește lipsa ei (Parkinson, 1993). În realitate lucrurile nu stau totdeauna așa.

— Citat din articolul Familia monoparentală (pagina 31) [2]

în opinia mea personala și din studiile pe care le-am citit nu există ceva foarte clar [cu privire la un avantaj al părintelui de un anumit sex fata de părintele de celalalt sex, din punctul de vedere al abilitaților parentale]. Asa cum am mai spus și în alte rânduri depinde cel mai mult de cel care este "caregiver" primar. O traducere mai exacta ar fi îngrijitorul primar adică cel care a petrecut cel mai mult timp îngrijind copilul și fata de care copilul și-a dezvoltat un atașament mai puternic. Oricum copilul dezvolta atașament și față de celalalt părinte sau persoana care nu este în permanență cu el. De exemplu ambii părinți pot lucra până seara și minorul este crescut de bunică. Acesta va fi mai atașat de bunica foarte mult dar în același timp și față de părinți. Am putea spune în acest caz ca mama este mai îndreptățită decât tatăl să ia custodia copilului, când ambii vin acasă la aceeași ora și petrec același timp cu copilul? Da, poate ar fi vorba de calitatea timpului petrecut cu copilul și de abilitățile lor parentale, personalitatea individuală a lor. Cred că altfel ar fi o discriminare care este o consecință a unei judecăți subiective și preconcepute.

—Opinia psihologului și psihoterapeutului Camelia Borlean, psiholog al Curții de Apel Oradea, august 2011[3]

Poate că astăzi se exagerează într-o oarecare măsură specificitatea și constanța ce se atribuie retrospectiv rolului deținut de fiecare din părinți în sânul familiei tradiționale. Aceste roluri prezentau cu siguranță diferențe de la o societate la alta; fără îndoială că totodată ele se nuanțau, în sânul aceleași societăți, potrivit cu diversele influențe de ordin socio-economic, profesional și psihologic. Este sigur totuși, că unele îndatoriri, unele sarcini, unele prerogative, unele atitudini erau considerate ca ținând în mod specific de rolul tatălui sau de acela al mamei; repartizarea complementară între doi părinți a căror caracteristici bine delimitate nu ridicau nici o problemă. Se mai disting încă uneori, ecourile acestei dihotomii net stabilite în opinia cu totul simplistă care atribuie tatălui autoritatea, iar mamei tandrețea față de copii. Dar tabloul tradițional al familiei s-a modificat profund în ultimile decenii cel puțin în țările puternic industrializate și se poate preconiza că el se va modifica în continuare.

—Citat din articolul Familia monoparentală (pagina 13) [4]

pe măsură ce copilul creste pentru dezvoltarea sa psihica sanatoasa are nevoie de relatii semnificative pozitive (conform perceptiei lui nu a altora. De exemplu adesea in terapie cand intrebam de relatii semnificative clientii ne vorbesc de vecini sau bunici severi, alcoolici sau oricum altfel dar care s-au purtat cumva anume cu ei, s-au simtit iubiti de ei sau importanti pt ei) atat cu femei cat si cu barbati. Parintii sunt primele modele. Copilul are nevoie de model feminin si masculin. Si chiar daca nu sunt oameni "model" are nevoie sa interactioneze cu ei pentru a-si alege liniile ghid feminine si masculine. Un lucru este cert copilul isi iubeste neconditionat ambii parinti si are nevoie de ei.

—Opinia psihologului și psihoterapeutului Anda Păcurar[5]

Rocheblave – Spenle a arătat foarte bine că, în țările occidentale, structura familială evoluează în sensul democratizării raporturilor de autoritate și al nivelării sarcinilor asumate de fiecare dintre soți. Ca urmare, diferențierea tradițională a rolurilor tinde să se estompeze și ele își pierd vechiul specific: imaginea tatălui care spală vasele sau îmbăiază copilul nu mai este o excepție și nu mai este subiect de glumă. Paternitatea sau maternitatea au luat o nouă înfățișare - sau mai precis sunt pe cale să ia o nouă înfățișare; diversele funcții legate de ele au ajuns să fie îndeplinite fie de un soț, fie de celălalt, sistemul alternării sarcinilor soților practicându-se pe o scară destul de vastă.

— Citat din articolul Familia monoparentală (pagina 14) [6]

Nu cunosc sa existe studii publicate în România, referitoare la încredințarea copiilor către unul sau altul dintre părinti. Personal, ma orientez după Ghidul de bune practici în cazuri de stabilire a custodiei copilului[7]al Asociației Psihologilor Americani, al cărui membru sunt. Un alt articol demn de studiat mi se pare cel al lui Marc si Melisa Ackerman, Child Custody Evaluation Practices: A Survey of Experienced Professionals[8]. Tradițional, rolurile mamei și ale tatălui în familie erau foarte bine și clar definite. În societatea contemporană aceste roluri au ajuns să se întrepatrundă, chiar să se inverseze. Sunt numeroase cazurile unor tati care se ocupa de bebelusi, ramanand la domiciliu in concediu de crestere a copilului pana in 2 ani. Acesti tati demonstreaza abilitati mai putin dezvoltate in cazul unui barbat traditional: grija, empatie, caldura. Din acest motiv, atunci cand, in urma unei evaluari psihologice, recomand instantei incredintarea unui copil unuia dintre parinti, am in vedere abilitatile parentale coroborate cu nevoile prezente ale copilului si nu sexul acestuia.

—Armand Veleanovici, psiholog, București, septembrie 2011

PAS nu este caracteristic unui anumit status social sau economic, putând aparea la orice categorii populationale. [...] implicarea tatalui în crestere si educare dupa divort are efecte benefice asupra copilului precum si faptul ca nu exista nici o dovada care sa sustina ca încredintarea copilului catre mama ar fi mai favorabila decât încredintarea catre tata.

—Kelly, J. – Longer-Term Adjustment in Children of Divorce: Converging Findings and Implications for Practice. Journal of Family Psychology, 2(2), 119-139, 1988[9]

Acest documentar este interesant și digerabil, în stilul profesionist al BBC-ului. Sugestia cea mai interesantă a observaților prezentate este că tatăl este mai bine pregătit de natură să își asume poziția de PĂRINTE SINGUR. Total opus clișeului existent în societatea românească. Oricum custodia comună așa cum a fost legiferată prin noul cod civil vine în întâmpinarea acestei idei de implicare egală a celor doi părinți

—Mesaj de pe internet

Referințe[modificare]

  1. Adresa respectivă se poate descărca de aici
  2. Articolul complet se poate descărca de aici sau de aici
  3. documentul complet se poate consulta aici
  4. Articolul complet se poate descărca de aici sau de aici
  5. Documentul complet se poate consulta aici
  6. Articolul complet se poate descărca de aici sau de aici
  7. Ghidul de bune practici în cazuri de stabilire a custodiei copilului poate fi consultat în română sau engleză
  8. Marc si Melisa Ackerman, Child Custody Evaluation Practices: A Survey of Experienced Professionalsromână sau în engleză
  9. Studiul Kelly se poate consulta aici