Manual acordare custodie/De ce este nevoie de un astfel de manual

De la Wikimanuale, o colecţie de manuale libere !
Sari la navigare Sari la căutare
Copiii au nevoie în egală măsură atât de prezența mamei cât și a tatălui care să-i protejeze, să-i îngrijească, să-i îndrume și să-i învețe cum să descopere lumea. Dacă nu ar avea nevoie de aceste aspecte fundamentale de dezvoltare, nu s-ar mai fi inventat părinții.

—Camelia Borlean, psihologul Curții de Apel Oradea) [1]

Situația actuală[modificare]

  • Până în acest moment "lupta" taților s-a limitat la a arăta cu degetul spre instanțe, fără a încerca să înțelegem de ce s-a ajuns în această situație și de ce există acest procent colosal de încredințare către mamă a copiilor (peste 95%). Ca și părinți de sex masculin putem dovedi că suntem uniți chiar dacă fiecare dintre noi vede și percepe situația din prisma cazului propriu. În esență, baza discriminării la care suntem supuși este aceeași.
  • Avocații nu ajută tații pentru ca au văzut zeci și sute de motivări care sunt întotdeauna împotrivă acestora. Ei sunt extrem de conștienți ca în România dacă o mamă cere custodia copiilor și își demonstrează o minimă condiție materială și morală, tatăl nu are nici o șansă să obțină încredințarea minorilor. Nu vă așteptați ca un avocat să vă explice aceste lucruri pentru că ar fi în conflict de interese[2]

Suportul legal pentru implicarea organizațiilor neguvernamentale[modificare]

Suportul legal este dat de documentul numit Liniile directoare ale Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privitoare la o justiție prietenoasă cu copiii, adoptat de către Comitetul de Miniștri la 17 noiembrie 2010 la a 1098-a reuniune a Delegaților Miniștrilor (ședința 1098 - 17 noiembrie 2010) care spun următoarele:

Statele membre sunt încurajate de asemenea să:
[...] promoveze cercetarea în toate aspectele legate de justiție favorabilă copiilor, inclusiv la tehnici de interogare adecvate pentru copil, difuzarea de informații și instruirea pentru astfel de tehnici;
[...] ia în considerare crearea unui sistem de judecători și avocați specializați pentru copii și să continue îmbunătățească funcționarea instantelor judecătorești în care se pot lua măsuri juridice și sociale în favoarea copiilor și a familiilor lor;
[...] se asigure că societatea civilă, în special organizațiile, instituțiile și organismele care au ca scop să promoveze și să protejeze drepturile copilului, participă pe deplin la procesul de monitorizare.

Prezumția de încredințare a minorului către mamă față de interesul superior al copilului[modificare]

Interesul superior al copilului ca și concept a apărut în SUA în momentul în care Curtea Constituțională a declarat neconstituțională prezumția de încredințare către mamă. În perioada imediat următoare declarării ca neconstituționale a prezumției de încredințare către mama, Curtea Suprema de Justiție din SUA a monitorizat toate procesele de încredințare ceea ce a făcut posibila scăderea dramatică și într-un timp relativ scurt a procentului de încredințare către mama, iar de aici pana la introducerea diferitelor forme de custodie comuna sau a conceptului de autoritate părintească nu a fost decât un pas. Acum în marea majoritate a statelor din SUA exista custodia comuna, iar prezumția folosită este cea de custodie comun.

Ce se poate face[modificare]

  • Interesul superior al copilului este în acest moment în impas fiind blocat de prezumția de încredințare a minorului către mamă. Conform aceste prezumții, dacă părintele de sex feminin oferă minime garanții morale și materiale, foarte puține instanțe mai cercetează posibilitatea teoretică ca tatăl să ofere condiții mai propice dezvoltării copilului.
  • Nu vom putea depăși acest blocaj decât dacă toți cei implicați ne așezăm la masa discuțiilor (magistrați , justițiabili, avocați, societate civilă). Acesta este și sensul acestui manual, acela de a începe să oferim profesioniștilor implicați în procesele de divorț modele care să le arate că se poate face justiție moderna în România fără a se mai discrimina părinții de sex masculin.
  • Suntem conștienți că procesul este un proces de durată, dar nădăjduim să-l accelerăm la maxim prin popularizarea acelor sentințe care considerăm că în parte sau în totalitate, pot deveni un model de bune practici pentru ceilalți judecători.
  • Sperăm astfel să contribuim la înnoirea jurisprudenței din România, spre beneficiul fiilor și fiicelor noastre care astfel vor avea mai multe șanse de a crește alături de părintele cel mai capabil să le ofere dragoste, afecțiune și îngrijire (indiferent de ce sex ar fi acest părinte) și mai ales, cel mai capabil să respecte dreptul copilului de a interacționa cu celălalt părinte.

Unde sperăm să ajungem[modificare]

  • Sperăm ca în următorii ani să ajungem, sa convingem cât mai mulți din judecătorii implicați în actul de justiție, să fie mai atenți cu deciziile pe care le dau. Sperăm să ajungem să putem constata ca din punct de vedere statistic minim 30% din sentințele de încredințare ale copiilor (în cazul custodiei unice) și respectiv 30% din sentințele de stabilire a domiciliului minorului (în cazul intrării în vigoare a custodiei comune) să fie acordate tatălui atunci când cei doi părinți nu se înțeleg cu privire la custodia copiilor (respectiv cu stabilirea domiciliului copilului în cazul custodiei comune).

Codul civil al României [necesită citare] prevede doua tipuri de prezumții : legale și simple. Cele legale sunt prevăzute de către leguitor (deci sunt cuprinse într-un text de lege), cele simple sunt stabilite de către magistrat ("lăsate la lumina și înțelepciunea magistratului"). Din punct de vedere tehnic la noi nu se poate declara neconstituțională prezumția de încredințare către mamă este vorba de o prezumție simplă neprevazută expres într-un text legislativ.

  • Noi împrumutăm de la alții pe apucate, dar ne lipsește exact eliminarea piesei de baza și anume "prezumția de încredințare către mama" care funcționează tacit în instantele din România sub forma "un copil are nevoie de afecțiunea mamei" . Magistrații cu mici excepții, în baza acestei prezumții, nu consideră că discriminează în vreun fel părinții de sex masculin, mai ales că așa a fost formați [3]
  • Blocajul este dat de faptul că puțini dintre judecători sunt tentați să iasă dintr-un tipar impus de jurisprudența anilor 1970-2000. În mentalul corpului judecătoresc "prezumția de încredințare către mama" este foarte bine înrădăcinată. În ciuda unor legi care statuează egalitatea în drepturi și șanse între bărbați și femeie, la nivel uman foarte puțini judecători sunt dispuși să considere cu mâna pe inimă că tatăl poate fi la fel de implicat și bun părinte precum este mama.
  • Cu toate părintele de sex masculin își dovedește garanțiile morale și încearcă să probeze capacitățile sale de bun părinte, modul în care s-a comportat cu minorul atât în timpul căsătoriei cat și după destrămarea acesteia, atașamentul și afecțiunea reciproca dintre minor și tată ori condițiile materiale și moral care le oferă, toate aceste lucruri nu par să conteze în fața instanțelor, în măsura în care tatăl nu se concentrează activ pe răsturnarea prezumției de încredințare către mamă prin oferirea de probe și mărturii care să descalifice pe mamă.
  • Până nu eliminăm acest aspect din mentalul judecătorilor putem să schimbăm zeci de legi și Coduri , vom fi și peste 10 ani în același punct în care am fost și acum 2 ani, și în care suntem și în prezent. [4]

Ce putem face[modificare]

  • De aceea încercăm prin prezentul manual să demonstrăm magistraților că "se poate trăi" și cu sentințe de încredințare date în favoarea taților, că nu este anormal sau "împotriva firii" ca un minor să fie încredințat tatălui și că o stare de normalitate ar fi ca procentual din numărul total al încredințării custodiei, în cel puțin 40% din cazuri custodia să revină tatălui. Acest procent ar trebui să se mențină nu doar pentru cazurile în care mama nu e interesată de a creste copiii ci și pentru cazurile în contradictoriu în care ambii părinți cer custodia minorilor. [4]
  • Sperăm ca toți magistrații care vor citi aceste rânduri să își facă o autoanaliză cu privire la "paradigmele" în care operează și să verifice dacă nu cumva, în mileniul trei, nu este momentul să își redefinească modul în care judecă atunci când decid încredințarea copiilor către un părinte sau altul.
  • De asemenea sperăm ca corpul judecătoresc prin organismele de reglementare să ajungă să își auto-impună, în timp, acest procent de încredințări al minorilor către tată (de 40%) ca pe un criteriu de performanță în evaluarea profesionalismului și a imparțialității judecătorilor implicați în actul de justiție privitor la încredințarea minorilor.

Date de contact[modificare]

  • Dacă doriți să contactați editorii puteți să o faceți la adresa [1]

Note[modificare]

  1. articolul complet se poate consulta aici
  2. Dacă un avocat susține altceva, solicitați să vă demonstreze cu o speță (una singură) în care mama și-a demonstrat minima garanție morală și materială şi totuși a pierdut încredințarea.
  3. Există informații precum că la INM judecătorii care se formează sunt depunctați la examene dacă cumva în spețele de test pe care le judecă încredințează copiii tatălui
  4. 4,0 4,1 A se vedea și propunerile DGASPC pentru îmbunătățirea Legii 272/2004, propuneri care se pot descărca de aici Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; numele "DGASPC4" este definit de mai multe ori cu conținut diferit