Manual alienare părintească/Recunoașterea științifică a alienări părintești

De la Wikimanuale, o colecţie de manuale libere !
Jump to navigation Jump to search
"Judecător: Ce părere ai despre mama ta în acest moment?
Victor, 7 ani: Știu că mama este rea.
Judecător: "De unde știi asta?"
Victor, 7 ani: "Pentru că tata spune așa și eu cred tot ce îmi spune el. Tata nu mă minte niciodată."

Recunoașterea PAS[modificare]

Există două aspecte care trebuie abordate: cel medical și cel legal. Din punct de vedere medical, PAS este o formă de abuz emoțional asupra copilului (bibliografie, referința M). Din punct de vedere legal, există în prezent o definiție suficient de clară a abuzului emoțional. Această definiție a fost avansată în America Latină, de către Parlamentul brazilian[1] iar în Europa, prin definiția propusă în România de către ARPCC, IPJ și COPSI în protocolul din februarie 2016[2].

Organizații științifice care au recunoscut alienarea[modificare]

Există o puternică comunitate științifică, intitulată Grupul internațional de studiu al alienării părinteşti care a publicat un număr impresionant de cărți pe această temă (detalii aici). Alienarea părintească este recunoscută de către Societatea neuro-psihiatrilor din Italia. Textul original în limba italiană se poate găsi aici. În România alienarea părintească este recunoscută de către Colegiul Psihologilor din România, conform Deciziei nr. 2 din 12.02.2016 disponibilă aici. De asemenea Institul Medico-Legal Mina-Minovici din București a recuncut alienarea părintească[3].

Recunoașterea științifică a alienării părintești pe plan internațional[modificare]

Diagnosticul tulburărilor mentale se bazează pe Manualul Statistic și Diagnostic al Tulburărilor Mentale (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders – DSM) elaborat de Asociația Psihiatrilor Americani (American Psychiatric Association) și recunoscut în toată lumea, inclusiv în România. Manualul DSM-4, elaborat în anul 1994 nu conținea referiri la acest fenomen. Totuși conform Institutului Medico-Legal "Mina Minovici", manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor mentale DSM nu este recomadnat a fi folosit în psihiatria medico-legală, întrucât

  • ”există riscuri ca informațiile diagnostice să fie utilizate sau înțelese în mod eronat. Aceste pericole apar din cauza acordului imperfect dintre problemele de interes esențial pentru lege și informația conținută într-un diagnostic clinic. În cele mai multe situații diagnosticul clinic al unei tulburări mentale DSM nu este suficient pentru a stabili existența în scop legal a unei 'tulburări mentale', 'incapacități mentale', 'maladii mentale' ori 'defect mental'. În a stabili dacă un individ satisface un standard legal specificat (de ex. pentru competență, responsabilitate penală sau incapacitate) sunt necesare de regulă informații suplimentare, cu mult peste cele conținute în diagnosticul DSM”

Manualul DSM V conține o descriere a simptomelor și patologiei dar evită să folosească denumirea de "alienare parentală". Conform prof. dr. Linda Kase-Gottlieb, LMFT, LCSW-r[4]. DSM-5 citează aceste efecte în mai multe ocazii, sub următoarele două terminologii:

  • "Probleme de relaționare între părinte şi copil" cu codul de diagnostic V.61.20. Un exemplu de acest tip de problemă de relaționare părinte-copil este discutat în DSM-5 în felul următor: "Problemele cognitive pot include atribuirea unor intenții negative celuilalt, ostilitate, față de sau blamarea celuilalt sau sentimente de înstrăinare nefondate. Problemele afective pot include sentimente de tristețe, apatie sau furie față de celălalt membru al relației" (p.715).
  • "Probleme de relaționare părinte-copil" cu codul de diagnostic V. 61. 29, "Copilul afectat de problemele din relația dintre părinți". DSM-5 analizează această dinamică familială astfel: "Această categorie ar trebui folosită atunci când, clinic, ne concentrăm asupra efectelor negative ale neînțelegerilor între părinți (e.g. nivel ridicat de conflict, suferință, discreditare) asupra unui copil din familie, inclusiv efecte asupra mentalului sau altor dereglări de natură medicală ale copilului" (p 716).

Alienarea părintească, ca și fenomen, este recunoscută de căte ONU în manualul ICD-11 sub titulatura "QE52.0 Probleme de relaționare între îngrijitor și copil"[5]

Există cel puțin trei enciclopedii internaționale de prestigiu enciclopedii care menționează alienarea părintească:

Recunoașterea alienării părintești în România[modificare]

Recunoașterea științifică în România[modificare]

Fenomenul alienării părintești este recunoscut oficial în România, începând cu luna februarie 2016, când Asociația Română pentru Custodia Comună, Institutul de Psihologie Judiciară și Colegiul Psihologilor din România au recunoscut alienarea părintească prin protocolul semnat la data de 1 februarie 2016 urmat de dispoziția nr. 2 / 12.02.2016 a Colegiului Psihologilor , publicată în Monitorul Oficial din data de 25.02.2016. Documentele certificate pot fi descărcate de www.arpcc.ro/alienare aici.

Recunoașterea alienării de către alte organisme ale statului român[modificare]

Proiect "Școala - o șansă pentru fiecare" - suport de curs pentru formarea părinților -- Materialul realizat de Agenția Națională pentru Romi, cu finanțarea UE și a Guvernului României, disponibil aici sau aici

Note[modificare]

  1. A se vedea Legea Braziliană a alienării părintești disponibilă aici
  2. Protocolul se poate consulta la pagina web www.arpcc.ro/alienare
  3. A se vedea în acest sens expertiza nr. A1/223/2016 realizată de Institut
  4. A se vedea articolul disponibil aici
  5. A se vedea baza de date ICD-5, explicații privitoare la modul de acces se pot g[si aici aici