Manual implementare custodie unică/Organele care veghează la respectarea programului de legături personale

Organele abilitate să vegheze asupra respectării programelor de legături personale sunt

Următoarele organe ale statului sunt abilitate să protejeze dreptul copilului la legături personale cu părintele necustodian și cu orice alte persoane de care acesta a avut legături emoționale anterior divorțului:

• Direcțiile generale de asistență socială ale sectoarelor municipiului București (DGASPC)
• Serviciile Publice de Asistență Socială (SPAS)
• Poliția de proximitate
• Serviciul 112 al poliției
• Organele de procuratură

Situația actuală

La acest moment (septembrie 2011) în ciuda existenței unor prevederi legale cât se poate de clare (art. 307 cod penal) cu privire la sancțiuni dure împotriva persoanelor care boicotează programul de legături personale stabilit de către instanța de judecată între minor și părintele necustodian, implementarea unor sancțiuni eficiente lasă de dorit. Procedurile de documentare a abuzurilor din partea părintelui custodian sunt foarte greoaie și costisitoare(implică executorul judecătoresc) ceea ce duce la permanentizarea situațiilor de abuz psihologic asupra copilului prin împiedicarea părintelui necustodian de a interacționa cu minorul sau prin alienarea copilului de așa natură încât să refuze chiar el punerea în aplicare a programelor de legături personale.

• DGASPC-urile județene și autoritățile tutelare de pe lângă primării nu au norme metodologice privitoare la intervenția în cazul nerespectării deciziilor instanțelor de judecată privitoare la nerespectarea programelor de legături personale.
• Există anumite norme generale la nivelul DGASPC dar acestea nu sunt aplicate coerent.
• La nivelul Colegiului Psihologilor din România nu există metodologii atestate în ceea ce privește Sindromul Stockholm (un sindrom al copiilor proveniți din familii divorțate și cu stare de conflict) sau Sindromul alienării părintești (un sindrom al părintelui care încearcă să îndoctrineze un copil împotriva celuilalt părinte). .
• Deși recent Sindromul Stockholm a fost recunoscut de lege el nu e cunoscut la nivelul specialiștilor DGASPC. Fenomenul de alienare părintească nu e încă recunoscut explicit în lege.
• Poliția de proximitate nu are, de asemenea, norme de intervenție în cazurile de abuz alienator (de pildă nerespectarea programelor de legături personale, a dreptului de vizită, etc.) acordate de către instanță. Deși misiunea poliției de proximitate este exact aceea de a preveni conflictele, mediindu-le cât sunt încă în stare incipientă, polițiștii de proximitate sunt reticenți în a se implica în conflictele legate de nerespectarea programelor de legături personale.
• Una din verigile cele mai slabe în tot acest sistem este cel al reacției autorităților statului atunci când masurile privitoare la încredințarea și vizitarea minorilor nu sunt respectate. În speța este vorba de parchetele de pe lângă instanțele de judecată, în prezent o plângere penala având ca și obiect nerespectarea masurilor privind minorii, fiind soluționată de către parchet în 2-3 ani de zile . În plus, cel mai des procurorii vor decide începerea urmăririi penale împotriva unui părinte necustodian care nu mai plătește pensia de întreținere pentru copil și vor decide ne-începerea urmăririi penale (NUP) fata de o părintele custodian care nu permite părintelui necustodian să-și viziteze copilul.
• Sistemul de sancțiuni prevăzut de către Legea 272/2004 este incomplet pe de o parte și foarte stufos și greoi de aplicat pe de alta parte. Ca efect sancțiunile pentru cazurile de abuz asupra copilului sau pentru nerespectarea obligațiilor legale de prevenire și cercetare a abuzurilor sunt, în fapt, aproape niciodată aplicate.

Propuneri

Vidul legislativ cu privire la organele competente de a verifica abuzurile asupra copiilor (de exemplu îngrădirea programului de legături personale dintre minor și persoanele semnificative din viața sa). În situația actuală singurul organ abilitat este executorul judecătoresc ceea pune foarte mari bariere părinților necustodieni în a reuși să pună în aplicare prevederile programului de legături personale acordat de instanțe (dreptul de acces la minor, dreptul de găzduire, etc.). Fiind vorba în esență de un drept fundamental al copilului, acest serviciu trebuie să fie accesibil oricărui copil și oricărui părinte, indiferent de starea financiară a aparținătorilor, și prin urmare organele publice ale statului (poliția de proximitate, echipajele 112 și direcțiile de asistență socială) ar trebui să se implice din oficiu.

La acest moment o serie de inițiative menite:

• a impune în legislația primară a unor măsuri asiguratorii pentru respectarea programelor de legături personale decise de instanță (a se vedea în acest sens Inițiativa de modificare a legii 272 a ARPCC)
• a impune în legislația primară a unor sancțiuni pentru angajații instituțiilor care au ca obiect de activitate protecția minorilor pentru ca legislația în vigoare să fie aplicată mai eficient (a se vedea în acest sens Inițiativa de modificare a legii 272 a ARPCC)
• Planuri de viitor pentru introducerea în legislația secundară (în normele de aplicare a legii 272) a unor prevederi exprese legate de punerea în aplicare a programelor de legături personale (a se vedea de exemplu Metodologia de preluare a copilului în vederea programului de găzduire)

Cu toate acestea, chiar și în condițiile legislației actuale, organele abilitate descrise mai sus ar putea să intervină mai operativ în cazul unor astfel de abuzuri.

Propunerile

Propunerile acestul manual sunt acelea de a responsabiliza organele de poliție