Raban vs. România

De la Wikimanuale, o colecţie de manuale libere !
Sari la navigare Sari la căutare

Navigare[modificare]

> Jurisprudență CEDO
> Jurisprudența CEDO privind minorii
> Index de sentințe CEDO privitoare la Convenția de la Haga

Descrierea faptelor[modificare]

Procedurile referitoare la doi copii născuți în Israel în 2003 și 2004, respectiv. Ei au locuit acolo cu părinții căsătoriți până la 27 aprilie 2006, când mama lor română le-a luat în țara sa de origine pentru o vizită prelungită. Acesta a fost cazul tatălui israelian / olandeză că vizita a fost pentru o perioadă determinată de timp, cu o revenire programată după 6 luni, la 24 octombrie 2006.

La 3 noiembrie 2006, bunica maternă a informat tatăl că copiii vor fi rămas în România. Zece zile mai târziu, tatăl a depus o cerere de revenire cu autoritatea centrală israeliană. La 14 februarie 2007, autoritatea centrală română a început reveni proceduri în Tribunalul București.

La 11 octombrie, Judecătoria București a decis că reținerea a copiilor era ilicită și a refuzat să susțină oricare dintre excepțiile; în special că "starea de insecuritate", în Israel ar expune copiii la un risc grav de prejudiciu. În acest ultim punct, Curtea a constatat că situația de securitate existentă nu a fost un obstacol pentru familia care a trăit în Israel timp de cinci ani.

La 7 ianuarie 2008, Curtea de Apel București, într-un 2: hotărâri majoritate 1, a admis recursul mamei. În acest majoritate a constatat că copiii au plecat cu acordul tatălui cauza agravarea situației financiare a acesteia și copiii s-ar confrunta cu un risc grav de vătămare dacă a revenit.Curtea a constatat, printre altele, că nu a existat nici o dovadă tatăl a susținut copiii, deoarece acestea au plecat în România; el a vizitat o singură dată, în octombrie 2007;casa familiei a fost vândut, iar tatăl locuia cu bunica paternă. Mai mult decât atât, copiii au dovedit a fi integrat în comunitatea românească cu succes și au existat dovezi externe a pericolelor potențiale din Israel.

Tatăl a depus o cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 28 mai 2008, că drepturile sale și copiilor săi în temeiul articolelor 6 și 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a fost încălcat.

La 19 decembrie 2008, Tribunalul București a acordat mamei un divorț și custodie a acordat-o copiilor. Tatăl nu a depus recurs împotriva acestor hotărâri.

Temeiul juridic[modificare]

Curtea Europeană a reiterat poziția sa în adâncime a afirmat că obligațiile pozitive impuse de articolul 8 din CEDO a trebuit să fie interpretate în lumina Convenției din 1989 a Organizației Națiunilor Unite privind drepturile copilului și a Convenției de la Haga privitoare la răpirea internațională a copiilor din 1980.

Pentru a stabili dacă instanțele naționale și-au asigurat garanțiile CEDO în aplicarea și interpretarea dispozițiilor Convenției răpirii din 1980 de la Haga pentru copii, problema decisivă a fost dacă un echilibru just, deși în marja de apreciere acordată statelor, a fost lovit între interesele copilului și cele ale părinților. În acest interesul superior al copilului au fost primeze, și anume menținerea legăturilor familiale sale, cu excepția cazului în legături au fost nedorite, și, asigurând dezvoltarea sa într-un mediu sănătos.

Evaluarea interesului superior unui copil răpit a fost în primul rând o pentru autoritățile naționale, iar una peste care s-au bucurat de o marjă de apreciere, deși acest lucru a fost obiectul supravegherii europene. Acesta a fost la fel de de competența Curții să se asigure că procesul de luare a deciziilor a fost corect. În acest scop, Curtea a trebuit să verifice dacă instanțele judecătorești naționale au efectuat o examinare aprofundată a întregii situația familială și de o serie întreagă de factori, în special de fapt, emoțional, psihologic, materiale și natură medicală, și-a făcut o evaluare echilibrată și rezonabil între interesele respective ale fiecărei persoane, cu o preocupare constantă pentru a determina ceea ce ar fi cea mai bună soluție pentru copilul răpit, în contextul unei cereri de întoarcerea în țara sa de origine.

Având în vedere situația de fapt ale cauzei, Curtea a reiterat că "noțiunea de interesul superior al copilului ar trebui să fie primordială în procedurile instituite de Convenția de la Haga. Examinarea ceea ce servește cel mai bine interesele copilului este de o importanță crucială în toate cazurile de acest fel ". Curtea a notat că Curtea de Apel român a luat în considerare argumentele părților cu privire la acordul dat de tatăl la reținerea și a oferit o motivare pentru interpretarea reținută în ceea ce privește articolele 3 și 13 (1) b) din Convenția de la Haga.

Curtea a constatat că nu poate pune sub semnul întrebării evaluarea autoritățile naționale, cu excepția cazului au existat dovezi clare de arbitrar. Nu a existat nici o astfel de dovadă de arbitrar în speță; dimpotrivă, Curtea de Apel a examinat cauza și dat o hotărâre de plată atenție deosebită principiului intereselor primordiale ale copii- care au fost foarte tânăr când au plecat Israel, și care părea acum să fie foarte bine integrată în lor nou mediu. Prin urmare nu exista niciun motiv să se îndepărteze de constatările Curții de Apel intern.

Aspecte procedurale[modificare]

text

Daune[modificare]

text

Legături externe[modificare]