Wikijunior:Enciclopedia celor mici/Patria mea
Patria mea este România. Este o țară frumoasă cu munți înalți și câmpii întinse care, în partea de răsărit, se învecinează și cu Marea Neagră. Prin România curge pe ultima sa parte, un mare fluviu din Europa — Dunărea. În România locuiesc peste 22 milioane de oameni.
Capitala țării noastre este Bucureștiul. Municipiul București este principalul centru politic, economic și cultural al României. Aici se află Președinția, Parlamentul, Guvernul, Patriarhia. În București pot fi admirate numeroase monumente de arhitectură și muzee.
În România sunt multe orașe vechi cu tradiții frumoase, cu o bogată cultură și istorie: Iași, Brașov, Cluj, Sibiu, Constanța, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Târgoviște ș.a.
De curând, România a intrat în Uniunea Europeană, organizație politico-economică a țărilor europene. Astfel cetățenii români au ocazia de a călători prin toată Europa.
Planeta pe care trăim
Lumea noastră
Statele și popoarele · Patria mea · Satul · Orașul · Circul · Teatrul · Grădina zoologică · Regulile de circulație ·
Călătoriile noastre ·
Casa noastră·
Artă și destindere
Vecinii noștri