Manual implementare custodie comună/Planul parental

De la Wikimanuale, o colecţie de manuale libere !
Atunci când sunt soluționate litigii în materie de relații personale, autoritățile judiciare iau toate măsurile adecvate: (a) pentru a se asigura că cei 2 părinți sunt informați despre importanța pe care o au pentru copil și pentru fiecare dintre ei stabilirea și întreținerea de relații personale regulate cu copilul lor; (b) pentru a-i încuraja pe părinți și pe celelalte persoane care au legături de familie cu copilul să ajungă la învoieli pe cale amiabilă în ceea ce privește relațiile personale cu acesta, în special prin recurgerea la medierea familială și la alte metode de soluționare a conflictelor

—Convenție din 17/07/2006 asupra relațiilor personale care privesc copiii[1]

Planul părintesc pre-negociat de către părinți ÎNAINTE de a se ajunge la judecător este cheia unei redefiniri corecte a relațiilor părintești de după divorț. Deși părinții nu mai formează un cuplu, ei trebuie să găsească resursele emoționale și intelectuale pentru a continua să facă o echipă ca și părinți - relația lor de părinți nu încetează la apariția divorțului.

—Geanin Șerban, Președinte Camera de Mediere Argeș[2]

judecătorii vor avea un rol foarte important în a convinge părțile că trebuie urmărit tot timpul interesul copilului și să le propună, dacă este cazul, inclusiv apelând la mediator, să stabilească un plan parental. Aceasta reprezintă o înțelegere cu privire la părintele rezident la care minorul va avea locuința, cheltuielile și programul de relații personale ale părintelui nerezident, modul de acces la informații despre minor, dar și modul în care părinții vor stabili cum angajează bona copilului, cum aleg grădinița, cine duce și suportă costurile pentru orele de sport sau de meditație ale copilului, ori cum și unde își va petrece copilul vacanța

—Cristi Danileț - judecător[3]

Vezi și[modificare]

Introducere[modificare]

Planul parental (Parenting plan) reprezintă modalitatea prin care se implementează custodia comună. În general instanța se așteaptă ca cei doi părinți să negocieze prevederile acestui plan parental datorită faptului că ambii părinți au drepturi egale cu privire la creșterea și educarea minorilor datorită introducerii (începând cu octombrie 2011) a instituției de autoritate părintească comună. În general un plan parental de calitate poate fi redactat dacă se apelează la un mediator profesionist[4]. ARPCC pune la dispoziția profesioniștilor din justiție (mediatori, juriști) un model standardizat de plan parental, sub forma unui chestionar, model care se poate descărca de aici.

Un plan parental este un document care descrie detaliat și cat mai clar cu putință modul în care "autoritatea părintească" și "programul de legături personale între copil și părinți" vor fi implementate post-divorț.

Există planuri parentale în majoritatea țărilor civilizate. În SUA, de pildă, (locul de unde ARPCC s-a inspirat majoritar) planurile parentale sunt foarte detaliate și descriu cu larg de amănunte (în forma unui chestionar) situațiile viitoare asupra cărora părinții trebuie să cadă de acord ÎNAINTE de a se prezenta la judecător, singuri sau însoțiți de un mediator.

Necesitate[modificare]

Experiența ne arata ca textul "sec" al legii este departe de a fi suficient pentru ca judecătorii sa dea sentințe "drepte" sau pentru ca sentințele să fie respectate, iar toate acestea afectează în mod negativ zeci de mii de copii anual (există peste 32.000 de sentințe de divorț cu minori anual).

Studiile de specialitate au demonstrat fără tăgadă că NU divorțul în sine este traumatizant pentru copii ci mai ales calitatea relației pe care părinții o au post-divorț (intre ei) și, de asemenea, calitatea relației pe care minorii o au cu ambii părinți. Un părinte care e prezent în viața copiilor săi doar doua zile la fiecare 14 zile nu poate, în mod real să construiască o relație de calitate cu minorul. Minorul va suferi iar repercusiunile din punct de vedere psihologic vor fi mari.

În acest sens, legiuitorul a făcut pași importanți prin adoptarea noului Cod civil care e copiat în mare parte după cele mai moderne coduri civile din străinătate. Un punct bun. Se știe însă că mai ales în partea dreptului familiei, pe lângă textele legislative funcționează ceea ce se cheamă JURISPRUDENȚĂ (practica, credințele, tabieturile, preconcepțiile, ideile judecătorilor și ale societății în ansamblu care aplică stereotipuri aproape inconștient). Deci nu e suficient doar să se schimbe legea, trebuie ca specialiștii din justiție să accepte să își schimbe "perspectiva" asupra ceea ce e drept și, mai ales, asupra ceea ce e într-adevăr util copiilor a căror viață o judecă (așa numitul interes superior al copilului introdus de legea 272/2004 neexplicat însă în textul legii și care nu beneficiază nici măcar de norme de aplicare).

Noul Cod civil reprezintă astfel o foarte mare oportunitate pentru zeci de mii de copiii români care an de an trec prin experiența divorțului, respectiv oportunitatea ca acest eveniment nu simplu, sa fie mai puțin traumatizant pentru ei.

În jurisprudența actuală (noiembrie 2011) judecătorul va scrie 5-10 rânduri cu privire la modul efectiv în care părinții vor interacționa intre ei și cu copiii. Inerent orice text de 5-10 rânduri este foarte criptic și nu poate cuprinde varietatea de situații cu care părinții și copiii se pot întâlni în viitor. Acesta devine foarte des motiv de neînțelegeri între părinți mai ales că vorbim de lucruri cu implicare emoțională mare. Din informațiile la care avem acces, arată că există anual peste 1800 de plângeri penale pentru nerespectarea programelor de legături personale. Comparând cu cele 32.000 de divorțuri înregistrate anual ne apare ca, statistic vorbind, se depun plângeri penale în 6% din cazurile de divorț!!). Aceasta, cel mai probabil, implică peste 2000 copii care ajung să nu-și mai poată accesa părintele aproape de loc, an de an. Poate că cifra e chiar mai mare, dar mulți părinți îndepărtați din viața copiilor lor se resemnează și nu uzitează de calea penală deci nu apar în statistici. Până la urmă părinții în cauză își refac viața cumva. Copiii ce își pierd însă părintele rămân cu această traumăa care îi va urmări ani buni de acum înainte.

Propuneri de implementare a planului parental[modificare]

ARPCC își propune să promoveze ideea de plan parental și un set de bune practici (prin intermediul ghidului de implementare a custodiei comune) în rândul specialiștilor din justiție (avocați, judecători, mediatori, notari). Conform viziunii ARPCC:

  1. Părinții, înainte de intra în divorț să fie ÎNDRUMAȚI să își compună planul parental (niciodată judecătorul nu va putea sa îl compună mai bine decât ar putea ei - deoarece ei cunosc cel mai bine nevoile specifice ale copiilor și resursele pe care fiecare le poate oferi)
  2. Dacă părinții refuză etapa medierii ar trebuie să existe o "penalizare" (de exemplu o "amenda civilă" mai mare decât costul medierii). Ținem să precizam că există studii bine documentate care arata ca medierea reduce DRASTIC nivelul de conflict si are efecte benefice pentru copii care sunt vizibile chiar și după 12 ani de la divorț.[5].
  3. În etapa următoare, părinții, cu planul completat 100% (sau parțial completat dar având clar lista aspectelor asupra cărora nu au reușit să cadă de acord) se prezintă în fața judecătorului pentru o decizie cu privire la autoritatea părintească comună și modul efectiv de implementare.
  4. Având un plan parental, pre-completat, judecătorul va consuma mult mai puțin timp să judece cazul (total se poate rezolva într-o singura ședință față de 4-5 ședințe acum) sau, dacă părinții chiar nu se înțeleg, să decidă el/ea pentru acele câteva aspecte asupra cărora părinții nu se înțeleg. Aceasta va avea ca efect urgentarea procedurilor în instanțe și colateral îndeplinește dezideratul tratării cu celeritate a cauzelor cu minori[6].
  5. Suplimentar, părinții vor fi puși să semneze planul, obligându-se să îl respecte. Vorbim de o metodă nouă, de cointeresare, care nu există acum (noiembrie 2011) în jurisprudența noastră. Acest fapt implica, în primul rând,citirea planului parental de către părinți (care în sine conține multe sfaturi utile cu privire la comportamentul care li se pretinde părinților) și, în al doilea rând, semnarea lui, ca angajament solemn că îl vor respecta. Pentru multe familii (unde noțiunea de obligație asumată personal înseamnă ceva) aceasta va implica reducerea riscului de a apărea conflicte viitoare în instanțe.

Structura generală a unui plan parental[modificare]

În cazul unei separări a părinților este nevoie ca aceștia să negocieze un plan parental care să permită implementarea autorității parentale comune. [7] Astfel ei vor trebui să decidă cu privire la:

  1. Domiciliul minorului
  2. Programul de legături personale
    1. În timpul săptămânii
    2. În weekend
    3. Nopțile în care minorul va dormi la fiecare dintre cei doi părinți
  3. Îngrijiri medicale (ex. cine este medicul pediatru curant al copiilor, ce se întâmplă în cazul în care copiii suferă de boli cronice)
  4. Regulile cu privire la educarea copiilor (regulile să fie aceleași în ambele case, privind creșterea și educarea copiilor în domeniile importante din viața lor)
  5. Vacanțele
    1. Concedii: Petrecerea concediilor cu ambii copii împreună
    2. Programul copiilor în perioada vacanțelor când ambii părinți lucrează
    3. Celebrarea unor evenimente importante
  6. Educația copiilor
  7. Luarea deciziilor
    1. Problemele importante în legătură cu copiii asupra cărora decid împreună sunt:
      1. Activitățile și performanțele școlare
      2. Activități extrașcolare (excursii, tabere, cursuri, competiții)
      3. Starea lor de sănătate
      4. Grupul de prieteni
    2. Deciziile în legătură cu problemele curente vor fi luate separat:
      1. Rutina zilnică
      2. Efectuarea temelor
      3. Alimentație
      4. Cumpărături (îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite, etc)
      5. Plimbări și activități cu copiii în timpul liber
      6. Vizite la prieteni, cunoștințe, rude
  8. Rezolvarea disputelor atunci când părinții trebuie să ia decizii împreună
  9. Suportarea cheltuielilor privind pensia alimentară (obligația de întreținere)
  10. Schimbul de informații cu privire la copii
  11. Îngrijirea copiilor în lipsa părinților
  12. Ocazii și evenimente speciale
  13. Activități extrașcolare
  14. Transportarea copiilor între cele două case
  15. Menținerea contactului când copiii sunt cu celălalt părinte
  16. Menținerea legăturilor cu membrii familiei extinse
  17. Aspecte privind eventuale probleme de comportament sau psihiatrice
  18. Deciziile cu privire la religia minorului și frecvența participărilor la serviciul religios

Avantajele existenței planului parental[modificare]

  • Trecând prin etapa medierii realizată de un profesionist cointeresat prin obiectul muncii în a reconcilia părțile (nu de a le dezbina) nivelul de conflict este mai redus.
  • Experiența în cazuri similare precum și abilitățile interpersonale ale mediatorului pot ghida părinții în a evita ariile cu puternic potențial de conflict și îi ajuta să negocieze și să agreeze asupra ariilor unde cei doi au viziuni similare (mai ales relativ la creșterea și educarea copiilor). Se recomandă de altfel ca medierea pe divorț, încredințarea minorilor, numele de familie, etc. să fie separată de orice negociere pe partaj.
  • Pentru instanțe existența unui plan parental pre-negociat de părți este de natură a simplifica procedurile de audiere în instanță precum și scrierea sentinței. Instanța trebuie doar să verifice sumar că interesul superior al copilului este protejat de un astfel de acord și să încuviințeze tranzacția.

Ce trebuie să faceți pentru a încheia un plan parental[modificare]

Planul parental pe care îl veți compune este bine să includă informații cu privire la cine este părintele custodian rezident (cel ce va găzdui pe minor) și cine este părinte custodian nerezident. Pentru aceasta însă trebuie să înțelegeți diferența dintre custodia comună legală și custodia comună fizică. În ambele forme de custodie ante-menționate, părinții au drepturi egale din punctul de vedere al deciziilor privitoare la bunăstarea copilului. Dacă însă custodia comună fizică înseamnă că părinții împart în mod egal timpul în care minorul este în grija lor și locuiește la reședința lor, în custodia comună legală copilul este găzduit majoritar de unul dintre cei doi părinți, numit părinte custodian rezident. Celălalt părinte, numit părinte custodian nerezident, are în general un drept larg de a menține legături personale cu minorul atât la reședința părintelui custodian rezident cât și în afara acesteia, inclusiv dreptul de a găzdui minorul vremelnic pentru anumite perioade de timp.

Exemplu de dispozitiv al sentinței dat de Tribunalul București[modificare]

Exemplul se bazează pe faptul că părțile au conceput anterior prezentării în instanță un plan parental[8] pe care l-au supus aprobării instanței:

Solutie: admite apelurile. schimbă în tot sentința civilă apelată. stinge litigiul între părți prin consfițirea tranzacției încheiată la data de 30.09.2011 (urmează conținutul tranzacției). Ia act că părțile nu solicită cheltuieli de judecată. cu recurs în 15 zile de la comunicare."

—Sentința TB sentință din 03.10.2011


Legături utile[modificare]

Referințe[modificare]

  1. Convenţia din 17/07/2006 asupra relaţiilor personale care privesc copiii poate fi consultată aici
  2. http://www.ghidulocatarului.ro/press_details/Medierea-rezolva-cazurile-de-divort-34.html
  3. http://www.infocsm.ro/proiect-inedit-la-judecatoria-sectorului-doi/
  4. http://mediator-conflict.ro/stiri/medierea-in-solutionarea-disputelor-cu-privire-la-incredintarea-minorilor/
  5. A se vedea, de pildă, Studiul Emery despre avantajele medierii
  6. Deziderat în acest moment neîmplinit, deoarece judecătorii sunt copleșiți de prea multe dosare, dosare care durează prea mult
  7. http://cameliaborlean.wordpress.com/
  8. planul parental respectiv poate fi consultat aici