Manual implementare custodie unică/Domiciliul copiilor

Adaugă legături
De la Wikimanuale, o colecţie de manuale libere !

Comentariu[modificare]

Clarificarea domiciliului copilului este esențială în evitarea neînțelegerilor și în punerea în executare cu cât mai puține piedici a sentințelor emise de către judecători. Majoritatea sentințelor și deciziilor judecătorești anterioare intrării în vigoare a noului Cod Civil se refereau la domiciliului minorului ca fiind locul unde părintele nerezident ar trebui să vizită sau de unde părintele nerezident ar trebui să preia copiii pentru realizarea programului de legături personale.[1].

În practică se observă deosebit de multe variații (copilul locuind la altă reședință decât domiciliul legal înscris în cărțile de identitate ale părinților). De aceea legiuitorul a introdus în textul legii prevederea ca sentințele judecătorești să clarifice în mod explicit locuința minorului după divorț sau în cazul în care părinții necăsătoriți nu se mai înțeleg cu privire la locuința minorului. Relevante, din acest punct de vedere, sunt următoarele reglementări:

  • prevederile Art. 92 litera (2) din Codul Civil
  • prevederile Art. 400 literele (1) și (2) din Codul Civil
  • prevederile Art. 496 litera (3) din Codul Civil

Un alt aspect important prevăzut de către legiuitor, în spiritul custodiei comune, este acela că părintele rezident este obligat să nu schimbe locuința minorului fără acordul părintelui nerezident. Relevant, din acest punct de vedere, sunt următoarele reglementări:

  • prevederile Art. 496 litera (4) din Codul Civil
  • prevederile Art. 497 litera (1) din Codul Civil

Literatura științelor sociale a clarificat efectele negative pe care le poate avea mutarea minorului în altă localitate departe de unul dintre părinți și departe de mediul în care a crescut până la separarea părinților. De aceea, în cazul proceselor care au ca obiect stabilirea locuinței minorului în altă localitate sau altă țară recomandarea este să se cerceteze cu atenție motivele invocate de părintele care cere acest lucru, punând sarcina probei cu privire la beneficiul copilului asupra părintelui care dorește mutarea minorului. Literatură relevantă în acest domeniu:

Probleme practice[modificare]

În practică, de întâmplă foarte des ca minorul să locuiască efectiv la o altă adresă decât ceea unde are domiciliul legal. Nu puține sunt situațiile în care în cartea de identitate a ambilor soți (sau chiar a minorului peste 14 ani) este înscrisă o anume adresă în timp ce copilul locuiește în fapt împreună cu părintele rezident la o altă adresă sau își schimbă reședința frecvent, urmând peregrinările părintelui rezident.

Această neclaritate îngreunează accesul părintelui necustodian la copii mai ales în condițiile, în care părintele rezident încearcă să obstrucționeze programul de legături personale, deoarece executorul judecătoresc caută în mod normal copilul la adresa sa de domiciliu. [2] [1]

Propunere de rezolvare[modificare]

Pentru a corecta situația descrisă mai sus și pentru a ușura punerea în aplicare a hotărârilor judecătorești, recomandăm ca instanța să precizeze în mod clar și ne-echivoc locuința copilului după divorț împreună cu obligativitatea ca părintele rezident să informeze în scris, sub semnătură privată, pe părintele nerezident despre orice modificare a adresei de domiciliu a minorului sau a locuinței acestuia[3] [1]. [4]

În acest mod prezența sau absența copiilor de la adresa de domiciliu, la momentele în care trebuie să se pună în aplicare programul de legături personale, de exemplu, se poate verifica relativ ușor de către organele de poliție (serviciul 112) sau de către executorul judecătoresc. Astfel se pot întocmi rapid, în cazul opoziției părintelui custodian la punerea în aplicare a programului de legături personale, actele legale care să ateste acest refuz[1].

Șablon pentru dispozitivul sentințelor[modificare]

Propunem instanțelor introducerea următorului text standard în dispozitivul sentințelor pe care le emit:[1]

Frazare propusă

"Instanța decide ca locuința minorului să fie la adresa din (...) și obligă părintele rezident să obțină acordul părintelui nerezident cu privire la orice schimbare a locuinței la o altă adresă decât cea specificată în această sentință. În cazul în care cei doi părinți nu se înțeleg, părintele rezident va trebui să apeleze la instanță de judecată pentru o decizie. Orice schimbare a locuinței minorului în afara ariei de competență a instanței trebuie luată de comun acord de către cei doi părinți și trebuie încuviințată de către instanță."

Jurisprudență[modificare]

„ Din răspunsul afirmativ al paratei la interogatoriul luat (vol. II, f.387-391) la întrebarea nr.13 instanță reține că la o dată necunoscută anterioară lunii decembrie 2004 când a părăsit țara, pârâta s-a reîntors în Cluj Napoca, cu minoră (3). Faptul că pârâta consideră că în acest mod nu a intervenit o schimbare de domiciliu pentru că până atunci a locuit în Cluj Napoca nu este relevant, deoarece în discuție nu sunt domiciliile legale pe care minora le-a schimbat de la momentul încredințării, ci locuințele statornice, cu durate de locuire depășind 1-2 luni astfel încât să se analizeze stabilitatea ori instabilitatea din acest punct de vedere." ”

— Citat din Sentința Civilă nr. 2969 din 21.03.2008, dosar NR. 9267/197/2006, Judecătoria Brașov [5] [1]

„ "Din nou, instanța nu are în vedere, atunci când face referire la împotrivirea reclamantului față de schimbarea reședinței minorei, la faptul că un atare acord era cerut de lege, ci doar la faptul că, în mod obișnuit, deciziile majore cu privire la copii se iau de ambii părinți, chiar dacă sunt divorțați" ”

—Sentința Civilă 2969/2008/Brașov[5], paginile 36-37, liniile 42-43 şi respectiv 6-9 [1]

„ "Pârâta a afirmat că această plecare s-a datorat "necesității" de a-și urma soțul, care a dorit să-și reia serviciul avut în SUA, pentru a-și continua viața de familie. În acest sens instanța consideră că aceasta era o posibilitate legală, iar nu o necesitate, deoarece viața de familie se putea desfășura și în România ca până atunci, neexistând la acest moment de evoluție a societății și nici în anul 2004, de altfel, o obligație nici măcar morală a soției de a-și urma soțul oriunde s-ar hotărî să se ducă, fiind o chestiune de decizie pe care soții o iau sau ar trebui să o ia în comun și cel puțin pârâta trebuia să verifice și interesul minorei relativ la plecare, iar nu doar pe al său. În aceste condiții, plecarea pârâtei în SUA împreună cu minora a fost o chestiune de alegere, iar nu de necesitate sau de obligație" ”

—Sentința Civilă 2969/2008/Brașov[5], paginile 39-40, liniile 37-40 şi respectiv 1-7 [1]

Referințe[modificare]

  1. ↑ 1,0 1,1 1,2 1,3 1,4 1,5 1,6 1,7 1,8 Preluat din Manualul de implementare a custodiei unice editat de către Asociaţia Română pentru Custodia Comună Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; numele "MANUAL_IMPLEMENTARE" este definit de mai multe ori cu conținut diferit
  2. ↑ Aceste cazuri de boicot din partea părintelui nerezident sunt deosebit de numeroase după cum se vede din statistica realizată de către Ministerul Public. Prin urmare stabilirea cât mai clară a locuinţei minorului este în interesul acestuia de a putea fi accesat de către ambii părinţi
  3. ↑ Recomandarea provine din articolul Considerente asupra drepturilor părintelui căruia nu i s-a încredințat copilul articol publicat de Bogdan Ionescu în Curierul Juridic nr. 2/2010, articol care se poate descărca de aici și în care autorul citează M.L. Boland, Your right to child custody, visitation, and support, ed. a IV-a, Sphinx, 2007, p. 238.
  4. ↑ Această propunere a ARPCC a fost între timp preluată de noul cod civil al României, a se vedea articolele 92, 400, 496 (4) și 497 (1)
  5. ↑ 5,0 5,1 5,2 Textul complet al sentinţei civile nr. 2969 din 21.03.2008 se poate descărca de aici: "
Adus de la „https://ro.wikibooks.org/w/index.php?title=Manual_implementare_custodie_unică/Domiciliul_copiilor&oldid=31010”