În cele ce urmează se vor studia, pe mulțimea numerelor reale
R
,
{\displaystyle \mathbb {R} ,}
concepte ca vecinătate , convergență și limită , noțiuni specifice unui spațiu topologic .
Ilustrarea vecinătăţii
(
a
−
ε
,
a
+
ε
)
{\displaystyle (a-\varepsilon ,a+\varepsilon )}
a punctului
a
{\displaystyle a}
Fie
x
0
∈
R
{\displaystyle x_{0}\in \mathbb {R} }
un punct situat pe dreapta reală.
Se va numi vecinătate a lui
x
0
{\displaystyle x_{0}}
orice mulțime
V
{\displaystyle V}
care conține un interval deschis
(
a
,
b
)
{\displaystyle (a,b)}
care conține pe
x
0
,
{\displaystyle x_{0},}
deci
x
0
∈
(
a
,
b
)
⊂
V
.
{\displaystyle x_{0}\in (a,b)\subset V.}
Vecinătățile lui
x
0
{\displaystyle x_{0}}
posedă următoarele proprietăți:
1) Orice mulțime
U
{\displaystyle U}
care conține pe
V
{\displaystyle V}
este tot o vecinătate a lui
x
0
,
{\displaystyle x_{0},}
deoarece
U
⊃
V
⊃
(
a
,
b
)
.
{\displaystyle U\supset V\supset (a,b).}
2) Intersecția a două vecinătăți ale lui
x
0
{\displaystyle x_{0}}
este tot o vecinătate a lui
x
0
.
{\displaystyle x_{0}.}
3) Oricare ar fi punctele
x
≠
y
{\displaystyle x\neq y}
de pe dreapta reală, există o vecinătate
V
{\displaystyle V}
a lui
x
{\displaystyle x}
și o vecinătate
W
{\displaystyle W}
a lui
y
{\displaystyle y}
fără puncte comune:
V
∩
W
=
∅
.
{\displaystyle V\cap W=\emptyset .}
Dacă
x
<
y
,
{\displaystyle x<y,}
există un număr
c
{\displaystyle c}
astfel încât
x
<
c
<
y
;
{\displaystyle x<c<y;}
vecinătățile
V
=
(
a
,
c
)
,
W
=
(
c
,
b
)
,
a
<
x
,
y
<
b
{\displaystyle V=(a,c),\;W=(c,b),\;a<x,\;y<b}
îndeplinesc condiția cerută, deoarece
(
a
,
c
)
∩
(
c
,
b
)
=
∅
.
{\displaystyle (a,c)\cap (c,b)=\emptyset .}
În cazul mulțimii numerelor reale, se folosesc de obicei pentru vecinătăți vecinătățile simetrice :
|
x
−
x
0
|
<
ε
{\displaystyle |x-x_{0}|<\varepsilon }
sau
(
x
0
−
ε
,
x
0
+
ε
)
,
ε
>
0.
{\displaystyle (x_{0}-\varepsilon ,x_{0}+\varepsilon ),\quad \varepsilon >0.}
Un punct
x
0
{\displaystyle x_{0}}
este interior unei mulțimi
A
{\displaystyle A}
dacă există o vecinătate
(
a
,
b
)
{\displaystyle (a,b)}
a lui
x
0
{\displaystyle x_{0}}
conținută în
A
,
{\displaystyle A,}
deci:
x
0
∈
(
a
,
b
)
⊆
A
.
{\displaystyle x_{0}\in (a,b)\subseteq A.}
Un punct
x
0
{\displaystyle x_{0}}
este exterior unei mulțimi
A
{\displaystyle A}
dacă există o vecinătate a lui
x
0
{\displaystyle x_{0}}
ale cărei puncte aparțin lui
C
A
.
{\displaystyle {\mathcal {C}}A.}
Un punct
x
0
{\displaystyle x_{0}}
este punct frontieră al unei mulțimi
A
{\displaystyle A}
dacă orice vecinătate a lui
x
0
{\displaystyle x_{0}}
conține puncte ale lui
A
{\displaystyle A}
și ale lui
C
A
.
{\displaystyle {\mathcal {C}}A.}
Exemplu :
Pentru intervalul închis
[
1
,
3
]
,
{\displaystyle [1,3],}
punctul
x
1
=
2
{\displaystyle x_{1}=2}
este interior,
x
2
=
3
{\displaystyle x_{2}=3}
este punct frontieră, iar
x
3
=
4
{\displaystyle x_{3}=4}
este punct exterior.
O mulțime care are toate elementele sale puncte interioare se numește mulțime deschisă .
Exemplu :
Mulțimile:
(
a
,
b
)
,
(
a
,
b
)
∪
(
c
,
d
)
,
R
(
{\displaystyle (a,b),\;(a,b)\cup (c,d),\;\mathbb {R} \;(}
unde
a
,
b
,
c
,
d
∈
R
,
a
<
b
<
c
<
d
)
{\displaystyle a,b,c,d\in \mathbb {R} ,a<b<c<d)}
sunt mulțimi deschise.
Teoremă .
O mulțime mărginită și infinită are cel puțin un punct de acumulare.
Demonstrație .
Fie
A
{\displaystyle A}
o mulțime mărginită și infinită de puncte.
Fiind mărginită, rezultă că toate punctele sale aparțin unui segment
[
a
,
b
]
{\displaystyle [a,b]}
cu
a
,
b
{\displaystyle a,b}
numere raționale.
Se divide segmentul
[
a
,
b
]
{\displaystyle [a,b]}
în două părți egale cu ajutorul punctului
c
.
{\displaystyle c.}
Deoarece mulțimea
A
{\displaystyle A}
este infinită, cel puțin unul din segmentele
[
a
,
c
]
,
[
c
,
b
]
{\displaystyle [a,c],\;[c,b]}
conține o infinitate de puncte din
A
.
{\displaystyle A.}
Se notează acest segment cu
[
a
1
,
b
1
]
.
{\displaystyle [a_{1},b_{1}].}
Numerele
a
1
,
b
1
{\displaystyle a_{1},b_{1}}
sunt raționale și
b
1
−
a
1
=
b
−
a
2
{\displaystyle b_{1}-a_{1}={\frac {b-a}{2}}}
ș.a.m.d.
Să presupunem că am găsit două numere raționale
a
n
,
b
n
{\displaystyle a_{n},b_{n}}
astfel încât segmentul
[
a
n
,
b
n
]
{\displaystyle [a_{n},b_{n}]}
conține o infinitate de puncte din
A
.
{\displaystyle A.}
Să notăm acea parte cu
[
a
n
+
1
,
b
n
+
1
]
.
{\displaystyle [a_{n+1},b_{n+1}].}
Numerele
a
n
+
1
,
b
n
+
1
{\displaystyle a_{n+1},b_{n+1}}
sunt raționale și:
a
n
≤
a
n
+
1
<
b
n
+
1
≤
b
n
,
b
n
+
1
−
a
n
+
1
=
b
−
a
2
n
+
1
.
{\displaystyle a_{n}\leq a_{n+1}<b_{n+1}\leq b_{n},\qquad b_{n+1}-a_{n+1}={\frac {b-a}{2^{n+1}}}.}
Obținem astfel prin inducție completă șirul de intervale:
[
a
1
,
b
1
]
⊃
[
a
2
,
b
2
]
⊃
⋯
⊃
[
a
n
,
b
n
]
⊃
⋯
,
{\displaystyle [a_{1},b_{1}]\supset [a_{2},b_{2}]\supset \cdots \supset [a_{n},b_{n}]\supset \cdots ,}
unde șirurile de numere:
a
1
,
a
2
,
⋯
,
a
n
,
⋯
{\displaystyle a_{1},a_{2},\cdots ,a_{n},\cdots }
b
1
,
b
2
,
⋯
,
b
n
,
⋯
{\displaystyle b_{1},b_{2},\cdots ,b_{n},\cdots }
au următoarele proprietăți:
1)
a
1
≤
a
2
≤
a
3
≤
⋯
≤
a
n
≤
⋯
{\displaystyle a_{1}\leq a_{2}\leq a_{3}\leq \cdots \leq a_{n}\leq \cdots }
2)
b
1
≥
b
2
≥
b
3
≥
⋯
≥
b
n
≥
⋯
{\displaystyle b_{1}\geq b_{2}\geq b_{3}\geq \cdots \geq b_{n}\geq \cdots }
3)
b
n
−
a
n
=
b
−
a
2
n
{\displaystyle b_{n}-a_{n}={\frac {b-a}{2^{n}}}}
pentru orice
n
∈
N
,
b
p
>
a
q
,
p
,
q
∈
N
;
{\displaystyle n\in \mathbb {N} ,\;b_{p}>a_{q},\;p,q\in \mathbb {N} ;}
4) Segmentul
[
a
n
,
b
n
]
{\displaystyle [a_{n},b_{n}]}
conține o infinitate de puncte ale mulțimii
A
.
{\displaystyle A.}
Primii cinci paşi în construcţia mulțimii lui Cantor
Se consideră un șir de intervale:
I
0
,
I
1
,
I
2
,
⋯
,
I
n
,
⋯
,
{\displaystyle I_{0},I_{1},I_{2},\cdots ,I_{n},\cdots ,}
definit astfel:
Se ia
I
0
=
[
0
,
1
]
.
{\displaystyle I_{0}=[0,1].}
Se elimină din
I
0
{\displaystyle I_{0}}
intervalul din mijloc,
(
1
3
,
2
3
)
,
{\displaystyle \left({\frac {1}{3}},{\frac {2}{3}}\right),}
deci:
I
1
=
[
0
,
1
9
]
∪
[
2
3
,
1
]
.
{\displaystyle I_{1}=\left[0,{\frac {1}{9}}\right]\cup \left[{\frac {2}{3}},1\right].}
Se continuă procedeul: din fiecare din intervalele
[
0
,
1
3
]
,
[
2
3
,
1
]
{\displaystyle \left[0,{\frac {1}{3}}\right],\;\left[{\frac {2}{3}},1\right]}
se elimină intervalul din mijloc:
I
2
=
[
0
,
1
9
]
∪
[
2
9
,
3
9
]
∪
[
6
9
,
7
9
]
∪
[
8
9
,
1
]
.
{\displaystyle I_{2}=\left[0,{\frac {1}{9}}\right]\cup \left[{\frac {2}{9}},{\frac {3}{9}}\right]\cup \left[{\frac {6}{9}},{\frac {7}{9}}\right]\cup \left[{\frac {8}{9}},1\right].}
Șirul de intervale
I
0
,
I
1
,
I
2
,
⋯
{\displaystyle I_{0},I_{1},I_{2},\cdots }
are proprietățile:
I
0
⊃
I
1
⊃
I
2
⊃
⋯
{\displaystyle I_{0}\supset I_{1}\supset I_{2}\supset \cdots }
I
n
{\displaystyle I_{n}}
este reuniunea a
2
n
{\displaystyle 2^{n}}
intervale, fiecare de lungime
3
−
n
.
{\displaystyle 3^{-n}.}
Se definește mulțimea lui Cantor ca fiind
C
=
⋂
n
∈
N
I
n
.
{\displaystyle {\mathcal {C}}=\bigcap _{n\in \mathbb {N} }I_{n}.}
Teoremă.
Mulțimea lui Cantor
C
{\displaystyle {\mathcal {C}}}
posedă proprietățile:
a)
C
{\displaystyle {\mathcal {C}}}
este mulțime compactă.
b) Mulțimea
C
{\displaystyle {\mathcal {C}}}
nu conține intervale.
c) Mulțimea lui Cantor este perfectă (nu conține puncte izolate ); în particular, rezultă că
C
{\displaystyle {\mathcal {C}}}
nu este mulțime numărabilă.
Demonstrație.
a)
Mulțimea
C
{\displaystyle {\mathcal {C}}}
este mărginită (inclusă în
[
0
,
1
]
{\displaystyle [0,1]}
) și închisă (intersecție de mulțimi închise).
b)
Din contrucție, rezultă:
C
∩
(
3
k
+
1
3
m
,
3
k
+
2
3
m
)
=
∅
,
∀
k
,
m
∈
N
.
{\displaystyle {\mathcal {C}}\cap \left({\frac {3k+1}{3^{m}}},{\frac {3k+2}{3^{m}}}\right)=\emptyset ,\;\forall k,m\in \mathbb {N} .}
Dar orice interval
(
α
,
β
)
{\displaystyle (\alpha ,\beta )}
conține un interval de forma
(
3
k
+
1
3
m
,
3
k
+
2
3
m
)
{\displaystyle \left({\frac {3k+1}{3^{m}}},{\frac {3k+2}{3^{m}}}\right)}
dacă
m
{\displaystyle m}
este ales cu condiția
3
−
m
<
β
−
α
6
.
{\displaystyle 3^{-m}<{\frac {\beta -\alpha }{6}}.}
Rezultă că
C
{\displaystyle {\mathcal {C}}}
nu conține intervale.
c)
Fie
a
∈
C
{\displaystyle a\in {\mathcal {C}}}
și fie
S
{\displaystyle S}
un interval arbitrar care îl conține pe
a
;
{\displaystyle a;}
pentru orice
n
∈
N
,
{\displaystyle n\in \mathbb {N} ,}
fie
J
n
{\displaystyle J_{n}}
acel interval al lui
I
n
{\displaystyle I_{n}}
care îl conține pe
a
.
{\displaystyle a.}
Se alege un
n
0
{\displaystyle n_{0}}
suficient de mare astfel încât
J
n
0
⊆
S
.
{\displaystyle J_{n0}\subseteq S.}
Dacă se notează cu
x
n
{\displaystyle x_{n}}
acel capăt al intervalului
J
n
{\displaystyle J_{n}}
diferit de
a
,
{\displaystyle a,}
rezultă
x
n
∈
C
∩
S
,
x
n
≠
a
,
∀
n
≥
n
0
.
{\displaystyle x_{n}\in {\mathcal {C}}\cap S,\;x_{n}\neq a,\;\forall n\geq n_{0}.}
I. Noţiuni introductive
1. Mulțimi, numere, structuri
2. Sisteme de ecuații liniare
3. Funcții elementare
II. Calculul diferențial
1. Șiruri și serii
2. Funcții: limite și continuitate
3. Derivate și diferențiale
4. Șiruri și serii de funcții
5. Funcții de mai multe variabile
6. Funcții implicite
7. Schimbări de variabile
III. Calculul integral
1. Integrale definite și nedefinite
2. Extinderea noțiunii de integrală definită
3. Integrale curbilinii
4. Integrale duble și de suprafață
5. Integrale triple
IV. Ecuații
diferențiale
1. Ecuații diferențiale de ordinul întâi
2. Ecuații diferențiale de ordin superior
3. Sisteme de ecuații diferențiale
4. Ecuații cu derivate parțiale de ordinul întâi
Cu "ex" sunt notate paginile cu exerciţii referitoare la paragraful respectiv.